OFICIAL NUMIRI NOI ÎN MINISTERUL EDUCAȚIEI: DOI SECRETARI DE STAT NOI, CARE SĂ ȚINĂ LOCUL CELOR AFLAȚI ÎN CAMPANIE

Numiri noi în Ministerul Educației, acolo unde mai mulți secretari de stat se află în concediu pentru campanie electorală. Mihaela Popa a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Mihaela Popa, profesor la un liceu din Iaşi şi fost senator, va ocupa această funcţie începând de joi, conform Agerpres.
Tot la MEC a fost numit subsecretar de stat Jean Badea, conform Agerpres. Acesta era consilier în Ministerul Educaţiei. Deciziile semnate de premierul Ludovic Orban au fost publicate joi în Monitorul Oficial.