OMUL ANULUI 2018 PENTRU CĂLĂRAȘI! DAN ALEXA!

Eveniment emoționant, o bucurie pentru organizatori deoarece s-a ajuns la cea de-a douăzecea ediție, cel de-al 20-lea trofeu oferit celui care este declarat omul anului. Omul Anului pentru Călărași! Anul acesta a fost Dan Alexa, antrenorul echipei de fotbal care a reușit, pentru prima oară în istoria Călărașu lui să promoveze în Ligă. Întâi a fotbalului românesc! A primit alături de titlu și un trofeu foarte frumos, iar mesajul a fost unul generator de speranțe! Întreaga festivitatea de premiere poate fi urmărită la televiziunea Călărași 1, televiziunea 1 + 1TV și pe pagina de Facebook a Jurnalul de Călărași.

“ACEST PREMIU MĂ OBLIGĂ ÎN VIITOR!”

“Vreau să vă mulțumesc! A fost o surpriză pentru mine. Vă mulțumesc pentru acest premiu, înseamnă foarte mult pentru mine lucrul acesta. Mă obligă în viitor, avem o parte a doua a campionatului foarte grea, suntem obligați să reușim. Mă bucur că am intrat în istoria acestui oraș, acestui județ. Mă simt bine, simt iubirea oamenilor și sper să nu-i dezamăgesc” a declarat Dan Alexa.