Paradoxuri românești: CUM SĂ FACI MIȘTO DE FELUL ÎN CARE ARATĂ CINEVA, CÂND TU ARĂȚI CA… CRISTIAN TUDOR POPESCU?!…

CUM SĂ FACI MIŞTO – CTP?

Într-adevăr, mult tupeu și chiar probleme psihiatrice trebuie să ai ca să faci mișto de modul în care arată Vasilica Viorica, comparând-o cu o maimuțică, în condițiile în care tu ai fost făcut, de-a lungul anilor, de la “crocodilul chelios” la “traininguristul bălos“! Ba și “pensionarul mingicar”, ca să nu mai vorbim de imaginea de victimă a unui sanatoriu, când nebunii sunt lăsați în libertate!… Cum așa ceva?!…
Și pentru că, probabil, îi era dor, să-i reamintim cum îl făcea pe el Corneliu Vadim Tudor, pe vremea în care trăia! Hahalera CTP având nesimțirea să-l facă albie de porci pe marele pamfletar, chiar în ziua în care acesta… murise!
Păi uite de ce îl ura!…
Vlad_Hogea_2_2014122816
Cristian Tudor Popescu nu numai că scuipă în obrazul celui mai curajos şi mai patriot bărbat de stat al României postdecembriste, dar insultă şi electoratul (bun şi numeros!) al celui mai important partid de Opoziţie, despre care zice că ar constitui „o gardă de latrină“ formată din inşi care cultivă „o mentalitate de sectă, în ciuda faptului că vorbesc despre ţară şi la pisoar, după şpriţ“. Popescu crede că „naţionaliştii vor o Românie-separeu“ şi că inepţia asta are verificare istorică, pentru că, vezi bine, tragedia de la 1940 este imputabilă tot adepţilor Doctrinei Naţionale; atunci ar fi avut loc „cedarea, fără un glonţ, de către o guvernare naţionalistă (sic!) a Basarabiei şi Ardealului de Nord“. A doua obsesie a sceleratului este cea sexuală. Acest individ profund frustrat, cu un comportament aberant indus de insatisfacţiile erotice provocate de 3 decenii de practici onaniste, îşi revarsă pe zeci de pagini fanteziile bolnave. În mintea de oligofren a lui C.T.P., până şi… lectura îl duce cu gîndul tot la folosirea domestică a mâinii drepte: „Ca şi cum m-aş masturba în baie, speriat că mă prinde nevasta, seara, tîrziu, citesc câteva pagini dintr-o carte“. Chiar şi dizidenţii din regimul comunist sunt suspectaţi că ar fi avut „devastatoarea dorinţă de a se sui în locul aparatcikilor şi a se masturba cu gesturile lor de putere“. O tabletă ocazionată de un periplu japonez este şi ea impregnată de vulgaritate gratuită; „marele Popescu“, eroul, unicul, inconfundabilul, geniul pustiu mărturiseşte sec şi cretin: „Întors la hotel am urinat în cadă“. De ce o fi făcut el pipi unde alţii fac baie – nu ştie nimeni. Aici e aici. Noi judecăm totul cu regulile logicii, cu cântarul echilibrului mintal, dar C.T.P. e altceva. Existenţa lui transcende normalitatea şi pătrunde definitiv în sfera de cuprindere a anormalului, a patologicului, a tulburărilor psihice, a monstruozităţii pure şi dure. Cum altfel am putea califica un publicist care scrie despre „craci, ţâţe, fese, vulve, limbi, penisuri de plastic în acţiune“, descrie cu lux de amănunte „o femeie animal sexual“ care „îşi pipăie vulva privind lacom spre public“, dar studiază neobosit şi diferitele „poziţii ale limbii în timpul cunilincţiei“ şi chiar „unghiurile de introducere a penisului de plastic“?! Şi asta încă nu-i tot. Într-o povestire tîmpită despre un macac (o specie de maimuţă, dar şi alter-ego al autorului!), Popescu relatează plescăind din buze de plăcere că „maimuţica stă pe o bucată de cauciuc roşu sau negru, care îmbracă umărul barmanului. Acolo îşi face nevoile, acolo ţipă, bea coniac, fumează, acolo şi-o ia la labă (sic!). Îşi apucă penisul în formă de păstaie cu laba stîngă, niciodată cu dreapta, şi începe să-l frece violent, cu o neverosimilă frecvenţă a mişcării“. Ejacularea nu întârzie prea mult, iar „cei cîţiva stropi de spermă galbenă ca lămîia cad pe podeaua plină de mîzgă, scuipaţi, firimituri, chiştoace umede şi strivite“. Vai de cel care poate să comită asemenea fraze! Vai de trupul chinuit de un suflet secat de orice trăire umană, de sensibilitate şi căldură interioară! Singura sugestie pe care i-o putem da acestui parazit complexat, mutant dezaxat al SF-ului românesc, avorton fanatic cu pretenţii de vedetă, este să urmeze pilda conducătorului de catâri din povestirea omonimă a lui Ahmad Ibn Souleiman, cuprinsă în „Cartea voluptăţii. Arta amorului la arabi“, publicată în secolul XVI. Iată scena respectivă: „L-am văzut pe conducătorul de catâri ridicîndu-se, apropiindu-se de o catârcă, scoţîndu-şi mădularul, frecîndu-i capul cu salivă, întinzîndu-se pe spatele animalului şi pătrunzîndu-l în locul secret. Acea femelă se agita sub el ca să-i provoace ejacularea. După ce aceasta a avut loc, omul s-a depărtat şi s-a întors în culcuşul lui“. Popescu – zoofil? La o adică, de ce nu?! Totuşi, tare ne este teamă că, scopit cum îl ştim, C.T.P. ar lăsa-o nesatisfăcută pe biata catârcă, iar aceasta, lovită profund în orgoliul şi orgasmul ei de damă, ar anula abonamentul la „Adevărul“. Fără preţioasa contribuţie a respectivei admiratoare frenetice, există riscul (pe care noi îl vedem ca un câştig!) ca acest cearşaf murdărit cu spermă de macac editorialist să dispară din peisajul presei româneşti… Degeaba îl citează Popescu pe Mihai Râlea, cum că „ne trebuie cîţiva oameni de caracter şi cîteva mii de WC-uri“. Aiurea! Ne ajunge un singur WC în care s-a vărsat, ani de zile, tot ce-a fost mai rău în subteranele umanului, iar WC-ul s-a umplut şi a dat pe afară, sistematic, în direct la Televiziune, la ore de vîrf. Întrucît operatorii nu puteau să titreze, pur şi simplu, „WC“, au titrat „Cristian Tudor Popescu“. Fiecare particulă are simbolistica ei: „Cristian“ de la creştinism, „Tudor“ de la familia regală britanică şi de la conducătorul Revoluţiei Române de la 1821, „Popescu“ – pseudonimul literar al Poporului Român. Cu toate acestea, WC-ul nu s-a putut piti în spatele derutantelor nume alese cu tâlc. Îl trăda colacul pe care şezuseră şi îşi făcuseră treaba atâţia, de-a lungul vremii, şi colacul acesta atârna greu, suficient de greu ca să-l tragă în jos pe cel care se crezuse, în nebunia lui, un Pamfil Şeicaru al timpului nostru. Aceasta este cea de-a treia sa obsesie: visul consacrării ca mare gazetar, director de opinie respectat, veritabilă somitate şi autoritate morală. N-a fost să fie. WC-ul public Cristian Tudor Popescu s-a întors unde îi era locul: în fundul curţii, vecin bun cu tejgheaua de aprozar a mediocrităţii agresive!
Avocat VLAD HOGEA
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 21 martie 2003)

„În gazeta de perete (on-line) „Gândul”, Crocodilul Chelios îşi dă pantalonii jos…
Indiferent ce s-ar întîmpla, Cristian şi Tudor şi Popescu se gândeşte la obsesia vieţii lui: Vadim. Nenorocitul parazit nu s-a mai uitat demult în oglindă: stă cu urechelniţa aia în Trompa lui Eustache şi se încrâncenează la televizor. De scris, bolnavul mintal scrie prost, scremut. De vorbit, vorbeşte şi mai prost. Să-l ia dracu’ de labagiu!”.

C.V. TUDOR