Peluza – Cronică – MECIUL CU DINAMO – CU REDNIC ANTRENOR!…

DUNĂREA – PRIMUL BILANȚ!…

Ne aflăm, cel puțin din punctul de vedere al statisticii, la jumătatea turului, practic în primul sfert a ceea ce se numește campionatul 2018 – 2019. Primul campionat în Liga I BETANO al echipei din Călărași, din istoria fotbalului călărășean!…
Și impune, cu siguranță, dacă nu o analiză, cel puțin câteva considerații legate de ceea ce au însemnat aceste prime meciuri din prima ligă a fotbalului românesc.

SUB CONDUCEREA LUI DAN ALEXA…

Am început cu antrenorul pentru că el este, cu siguranță, principalul “vinovat”– cu ghilimelele de rigoare – pentru multe dintre lucrurile care s-au întâmplat în bine, la Călărași, în ultimul timp. Desigur, ca orice analiză ea ar putea cuprinde și elementele mai puțin pozitive, însă pentru tot ceea ce s-a întâmplat până acum credem că esențiale sunt cele bune… De la faptul că a reușit să pună pe picioare o echipă care s-a dovedit robustă în toate meciurile pe care le-a desfășurat la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc, până la faptul că a reușit să bată o fostă campioană a României, să fie egală cu două dintre alte campioane și să dea bătăi de cap echipei Steaua, de exemplu, până la nivelul în care Gigi Becali l-a înjurat pe Alexa!… Lucruri bune, în fotbal, să fim bine înțeleși…

PE DE ALTĂ PARTE, CU SIGURANȚĂ, MERITĂ APRECIERI AUTORITĂȚILE DIN CĂLĂRAȘI!

În contextul în care, să nu uităm, Hermannstadt, echipa din orașul președintelui României nu a reușit să obțină dreptul de a juca pe teren propriu, în timp ce terenul de la Călărași a fost acreditat, ba mai va avea și nocturnă pentru meciul din Cupa cu Steaua! Eu așa-i spun, în continuare – Steaua pentru că ea este, cu adevărat echipa Steaua! Cu bunele și cu relele lui Gigi Becali, aceasta este continuatoarea echipe care a avut performanță în fotbalul românesc și spectatorii știu bine acest lucru. Derbedeii, golanii, dezaxații se duc la echipa poreclită Steaua pentru a se bate cu jandarmi, pentru că asta îi interesează pe ei! Dar asta este altă poveste… Autoritățile din Călărași au reușit această performanță și ele trebuie apreciate, chiar dacă, pentru bugetul județului prezența echipei de fotbal chiar contează! Financiar!…

DESIGUR NU POT SĂ DAI LA O PARTE JUCĂTORII!…

De la portarul Straton care s-a dovedit, cu adevărat, unul dintre cei mai în formă din campionatul actual, până la contextul în care echipa a promovat și promovează valori, jucători care au mai fost prezenți la alte echipe în Liga I , dar nu au fost evidențiați așa cum se întâmplă, acum, când sunt la Călărași!
V.Alexandru… Pușcaș… Dobrosavlevici… Mediop Ndiaye… Ba Dunărea s-a remarcat și prin jucătorul cel mai slab din fotbalul românesc, notat cu 2(doi)– Denis Ispas ! Povești…Iar mărturisire unora dintre ei sunt în favoarea echipei la care joacă acum!…

DESIGUR, UN ARGUMENT IMPORTANT L-AR REPREZENTA ȘI IMAGINEA PUBLICULUI…

Nu foarte mult, dar nicăieri nu se mai îngrămădește lumea la fotbal, iar la meciul cu Steaua va fi, cu siguranță, arhiplin stadionul! Nu în ultimul rând promovarea în Cupa României contează foarte mult pentru că ține echipa în formă, o aduce acolo unde chiar contează în imaginea publică. Pentru că din punctul de vedere al imaginii echipa din Călărași este bine văzută de iubitorii de fotbal, nu doar că nu s-a făcut de răs în acest prim sfert de campionat, dar a si demonstrat că poate conta dacă…

DE-AICI AR ÎNCEPE OBSERVAȚIILE NEGATIVE!

Pe care nu le facem în acest moment, singurul element pe care l-am aduce în discuție fiind curajul! Mai mult curaj! Mai multă dăruire! Se poate!…

AVANCRONICA
MECIUL CU DINAMO – CU REDNIC ANTRENOR!…

Se pare că Dunărea este lovită de ghinion, în privința evoluției echipelor pe care vrea să le întâlnească, desigur conform programării! Altfel nu se explică, pur și simplu… Marile echipe pe care le întâlnim ajung să joace cu ăștia de la Călărași exact în momentul în care ba și-au luat-o, ba au mai multe înfrângeri, ba e și ceva nasol la ultima lor prezență, în fine – simt nevoia să se revanșeze, să-și revină exact în meciul cu “ăia de la Călărași”! Așa se întâmplă, acum și cu Dinamo care ajunge în situația de a considera meciul cu Dunărea Călărași drept fundamental pentru relansarea sa! După și ce și au luat-o la Botoșani! Desigur, asemenea intenții pot fi date peste cap printr-o atitudine inteligentă și, mai ales, prin mult curaj! Este ceea ce i se poate reproșa – dacă i se poate reproșa ceva – lui Dan Alexa, acela care a gândit o echipa moderată, la nivelul unei noi promovate! Totuși, în meciul cu Dinamo se poate întâmpla minunea, dacă există acel curaj! Va fi?… Nu va fi?… Vom vedea!…

O REZERVĂ