Peluza! DE CE PLEACĂ DAN ALEXA?

*Dan Alexa pleacă pentru că s-ar fi aflat despre afacerile făcute la Călărași cu Ana Maria Prodan?!…

Să fim bine înțeleși, avem tot respectul pentru antrenorul Dan Alexa, omul care a făcut istorie la Călărași! Indiferent de tot ceea ce se va întâmpla de acum înainte, numele său va fi legat, definitiv de Călărași! Echipa pe care a promovat-o în Liga I și pe care a antrenat-o cu succes în toate cele care s-au desfășurat în etapele în care a fost antrenorul oficial al acestei echipe. Numai că!… Intuiția noastră de jurnaliști profesioniști, evoluția evenimentelor, toate la un loc ne pun pe gânduri și ne obligă să analizăm toate cele care se întâmplă în acest moment cu antrenorul Alexa! Intempestiv, el a decis să plece de la Călărași! La ASTRA! O alegere care i-a șocat pe toți comentatorii, inclusiv pe cei de la televiziunile de sport pentru că Alexa nu pleacă de la o echipă care se luptă să nu retrogradeze la una care se află în luptă pentru campionat! Și ASTRA se găsește cam în aceeași poziție în care se găsește Călărașiul! În acest moment!
Desigur, există varianta că Ioan Niculae dorește mai mult de la echipa sa de fotbal și văzând succesele lui Alexa, l-ar fi contactat, oferindu-i bani mai mulți, posibilitatea de a-și îmbunătăți lotul și aceea de a intra în play off cu echipa din Giurgiu !

BANII JUCĂTORILOR – ÎMPĂRȚIȚI CU… IMPRESARA ?!…

Pe de altă parte zvonurile își fac locul pentru că ăsta este rolul lor – să fie zvonuri! Din informațiile intrate în posesia noastră, lucrurile sunt extrem de grave, chiar exploziile! Pentru că este vorba despre bani! Și despre Ana Maria Prodan! Jucătorii de la Călărași aduși de Prodanca împărțeau banii cu Prodanca! Oficial!… Aceasta este informația explozivă care a ajuns în posesia noastră și pe care nici nu o credem, nici nu o infirmăm, nici nu confirmăm, încercăm să îl contactăm pe antrenorul Alexa, chiar să obținem informații oficiale! Deocamdată, însă, lucrurile devin complicate pentru că…

AMANTLÂCUL DAN ALEXA – ANA MARIA PRODAN A FOST FĂCUT PUBLIC DE NEVASTA LUI ALEXA!

Soția lui Dan Alexa o face praf pe Anamaria Prodan. A dezvăluit pe Facebook totul despre amantlâcul lor
Anamaria Prodan și Izabela Alexa erau bune prietene, își făceau vacanțele împreună, comunicau foarte mult și chiar mergeau la aceleași petreceri.
Totul însă până acum câteva luni, când la urechile soției fotbalistului a ajuns zvonul că Dan Alexa o înșală tocmai cu ”impresara sexy”, soția lui antrenorului echipei Steaua, Laurențiu Reghecamf.  În martie, cele două familii Reghecamf- Alexa erau în termeni foarte buni, se pozau împreună și îți făceau declarații. În decembrie 2016, totul s-a schimbat, iar Izabela Alexa a început să posteze pe rețeaua de socializare numai mesaje prin care semnala că a fost înșelată, iar cuvintele erau destinate Anamariei Prodan, cea despre care scria că ”i-a spart casa.”Zvonurile despre o relație între Dan Alexa și Anamaria Prodan au apărut din vara anului trecut, însă cel care a detonat bomba a fost Ionel Ganea. Recent, Izabela Alexa a anunțat că ea și soțul ei nu mai formează un cuplu și s-au despărțit, iar divorțul a urmat rapid. (ele.ro)

GANEA, PE CÂND ERA LA CĂLĂRAȘI, A FĂCUT ACUZAȚII GRAVE ÎN LEGĂTURĂ CU AFACERILE PRODANCĂI CU ALEXA!

Cum a început relația dintre Prodanca și Dan Alexa
Ionel Ganea a aruncat bomba începutului de an, sugerând că sexy-impresara Anamaria Prodan și antrenorul Dan Alexa, ambii căsătoriți, ar avea o relație extraconjugală. Ionel Ganea, rămas fără echipă după ce a fost demis de la Voluntari, este supărat foc pentru că nu s-a dus la Concordia, echipă cu care a negociat. Primarul de la Chiajna, bun prieten cu Anamaria Prodan, a preferat să-l ia antenor pe Dan Alexa, în detrimentul ”Ganezului”.De aici și ieșirea lui Ganea la adresa celor doi. ” Cu antrenorul de la Chiajna impresarul anului are o relaţie mai deosebită, mai intimă, înţelegeţi?”, a spus Ionel, la sport.ro, ducând discuția apoi, voalat spre alte subiecte.Anamaria, aflată în Antalya în acel moment, a recunsocut pentru Click! faptul că nu are decât o relație de prieteni cu Alexa. ” Nu cred că Ionel Ganea a spus aşa ceva. Eu am o părere senzaţională despre el, l-am asistat atunci când a semnat cu Voluntari şi am încercat să-l ajut cu problemele pe care le avea fiul său la Rapid. Pe Dan Alexa îl reprezint de un an şi l-am asistat la câteva contracte. El ne este un foarte bun prieten de familie şi un om incredibil. Repet, nu cred că Ganea a zis aşa ceva, dar voi vorbi cu avocatul meu în această privinţă”, ne-a declarat Anamaria.
La rândul lui, Dan Alexa a infirmat acuzațiile:” Eu și Reghe suntem prieteni. Nu avem timp sa aplecăm urechea la Ganea. El s-a plictisit acasă, noi ne am plictisit de antrenat. Atunci când trece Ganea, lumea râde. Este foarte simplu. Când frustrarea dă pe afara, e greu să o mai bagi înapoi și te faci de râs, așa cum se face Ganea. Trebuie să-l lăsam în pace ca să-și revină. El are niște probleme pe care noi toți le cunoaștem. Anamaria Prodan este managerul meu și prietena mea. Este omul cu care mă sfătuiesc zi de zi, omul care îmi veghează cariera”. Într-adevăr, Anamaria a reușit să-l ducă pe Alexa la ultimele echipe pe care el le-a antrenat. A semnat contractul cu Rapid, asistat tot de Anaria. Ulterior, când a ajuns la Târgu-Mureș, tot cu ajutorul Anei a semnat înțelegerea cu echipa condusă atunci de Daniel Stanciu. Acum, după ce a plecat de la Mureș, Alexa a semnat cu Chiajna, acolo unde primarul este prieten de familia cu Prodanca. (Click.ro)

ANA MARIA PRODAN ESTE O PREZENȚĂ FRECVENTĂ, LA CĂLĂRAȘI!

Ultima oară, chiar la ziua lui Dan Alexa!
Petrecere surpriză pregătită de Anamaria Prodan pentru Dan Alexa
Dan Alexa a împlinit 39 de ani, iar, imediat după remiza cu Gaz Metan Mediaş, a avut parte de o surpriză specială pregătită de impresarul său, Anamaria Prodan, şi de jucătorii săi de la Dunărea Călăraşi.Soţia lui Laurenţiu Reghecampf a pregătit şi un tort în formă de carte, pe care scria: „Cartea Înţelepciunii, de Anamaria Prodan”. În plus, jucătorii au venit îmbrăcaţi în tricourile echipelor la care a evoluat Dan Alexa. Toate au fost inscripţionate cu numărul 5 şi cu numele lui Dan Alexa.(telekomsport.ro)

OFICIALITĂȚILE TAC!…

Desigur, se poate pune întrebarea dacă Ioan Niculae va admite ceea ce au admis autoritățile de la Călărași, lăsând deplină libertate atât antrenorului, dar și pupilei sale, în toate cele care s-au petrecut, fără a interveni, fără a se interesa de bani! Și aicea a apărut un răspuns – Niculae i-ar fi promis lui Alexa că poate face achizițiile pe care le dorește! Atenție, chiar și jucători de la Călărași! Așa cum a declarat, deja, Mediop – “dacă mă ia cu dânsul, plec după dânsul”! Aici, desigur, va veni vorba și despre contracte pentru că nu se pleacă așa zor nevoie, în timpul campionatului, pentru că ți s-a pus ție pata! Depinde cum au fost făcute și contractele, numai Prodanca știe!…
Până una-alta, nu știm cât este de legal sau ilegal, cât este de grav sau mai puțin grav, totul se poate regăsi în contractele pe care. “Impresara Sexy” le are cu respectivii fotbaliști, numai că… Este vorba despre bani publici, foarte mulți bani publici băgați în fundul acestei echipe care ajung, iată, conform zvonurilor – la “Impresara Sexy”! Ceea ce este mai mult decât de comentat, în acest caz, când decizia lui Dan Alexa poate arunca în aer nu doar visurile celor care au pompat o grămadă de bani în acest experiment fotbalistic, dar și multe altele legate de banii publici!… Așteptăm și vom publica punctele de vedere ale tuturor celor împricinați!

FLORIN BRIȘAN SPERĂ CĂ ALEXA NU VA PLECA!

Firesc l-am contactat și pe președintele Clubului, Florin Brișan, cel care are meritul principal în aducerea antrenorului Alexa, la Călărași. Acesta ne-a confirmat realitatea acestei variante, dar ne-a informat că a avut discuții cu Dan Alexa de mai multe ori …și sâmbătă seară… Dar și duminică… Inclusiv luni dimineață!
Ciudat este că Alexa a declarat într-un interviu publicat în dimineața zilei de luni că luni îi va informa pe cei de la Călărași că vrea să plece și va pleca! Lucru pe care nu l-a confirmat Florin Brișan, el fiind convins că Alexa va rămâne la Călărași!
Desigur, pentru călărășeni ar fi cea mai bună variantă, chiar dacă zvonurile legate de banii care se duc către Ana Maria Prodan pot fi confirmate – sunt înțelegerile cu impresarul așa cum sunt în toată lumea! Brișan ne-a informat că pe statele de plată nu a apărut, niciodată, niciun leu pentru Ana Maria Prodan, de la niciun jucător!…

APROPO DE CLAUZE!…

Din informațiile noastre, Dan Alexa a negociat, duminică, împreună cu Ioan Niculae, alături de Ana Maria Prodan și pentru a fi sigur că nu va avea nicio problemă ar fi pus o clauză contractuală pentru rezilierea contractului prin care să aibă garantată o sumă uriașă, menită a-i aduce liniștea că nu va fi dat afară!
Chiar așa, nu există o clauză contractuală și cu Dunărea Călărași? Cei care au semnat contractul n-au avut atâta minte încât să aibă, totuși, garanția că antrenorul nu va părăsi când vor vrea mușchii lui, ci doar pe baza unui contract, ori cu niște bani extrem de mulți?!…
Întrebăm și noi, ca proștii!…

Cronica!
STRATON – UN PORTAR BETON!

*“Ăștia erau în stare să prelungească meciul până câștigă echipa din Cluj”!

ULTIMA VICTORIE A LUI ALEXA – EGAL-UL DE LA CLUJ!

FC Voluntari – ACS Poli Timisoara 2-1, Campionat 2016-2017, Etapa 9 retur, play out, Stadion Anghel Iordanescu, Voluntari, 05.05.2017, Foto : Cristi Preda

Foarte bună prestația echipei din Călărași în ultimul său meci ca antrenor, a lui Dan Alexa,la Călărași! S-a jucat, desigur, după rețeta cunoscută, s-a tras de rezultat și mai ales prin prestația excepțională a portarului Straton s-a obținut o remiză la care nu se aștepta nimeni!
Vă reamintim, Clujul venea după șapte victorii consecutive! Iar Dunărea Călărași după șapte meciuri fără nicio victorie! Dar așa este Dumnezeu, există preț în toate, iar când echipa din Călărași a fost părăsită de antrenorul său, iată că a ajuns în situația de a obține un rezultat excepțional, chiar la echipa aflată pe primul loc în campionat! Dacă te mai gândești și că prin Mediop Dunărea putea să câștige meciul, pentru că a înscris, la câțiva centimetri de ofsaid, lucrurile devin și mai complicate!
Un rezultat care îl mulțumește, cu siguranță, pe Becali, un dușman al celor din Călărași, în urma ultimelor rezultate, dar care aduce speranțe celor din Ghencea…

FĂRĂ DAN ALEXA VA FI MULT MAI GREU!…

Desigur, dincolo de toate comentariile generate de aceste zvonuri, dincolo de toate cele care s-au spus și se vor spune, Dan Alexa a făcut câteva lucruri extraordinare aici, la Călărași, iar decizia lui de a pleca nu poate umbri tot ceea ce a realizat în această perioadă! Având și sprijinul autorităților care s-au implicat, efectiv, astfel că, de exemplu, Hermannstadt-ul din orașul președintelui nu are stadionul acreditat, în timp ce la Călărași s-a putut asta!
Echipa fără antrenorul care a construit-o va avea o perioadă dificilă în acest retur da și în play-out !
Vom trăi și vom vedea!…

Meciul de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si Dunarea Calarasi din etapa a XV-a a Ligii 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, sambata 10 noiembrie 2018. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

ANTRENORUL CONCEICAO:

“Dacă pierdem campionatul, este din cauza echipei din Călărași! Am pierdut patru puncte două la Călărași și două la Cluj!…

AM TRĂIT S-O VEDEM ȘI P-ASTA!

Jucător dat afară pentru că s-a certat cu un jucător din …propria sa echipă! De la Călărași! În urma scandalului dintre portarul Straton și Munteanu, cel din urmă a fost dat afară de arbitru! Așa ceva chiar că nu s-a mai văzut! Călărasiul intră în istorie!…