Peluza – Iar am avut dreptate! NOCTURNA DE LA GIULEȘTI – LA CĂLĂRAȘI!

Ziarul nostru a scris despre problema nocturnei de la Giulești adusă la Călărași! Și problemele acestei nocturne în perspectiva viitorului echipei! În sfârșit, s-a anunțat oficial că nocturna de la stadionul Giulești, astăzi dărâmat, va fi adusă la Călărași! Toată lumea a preluat informația, numai că…
Vă reamintim Jurnalul de Călărași a vorbit despre aceasta nocturnă încă din luna februarie a acestui an! Iată ce scriam atunci!

JUCĂM LA GIURGIU PENTRU CĂ NU AVEM NOCTURNĂ LA CĂLĂRAȘI

Chiar dacă s-a discutat varianta aducerii unei nocturne permanente o dată cu dărâmarea celei de pe Giulești, nocturna de pe Rapid venind la Călărași, la meciul din Cupă – o performanță teribilă pentru Călărași în acest moment – deși trebuia să se desfășoare la Călărași se va juca la Giurgiu pentru că la Călărași nu există nocturnă!
Va veni, cu siguranță – ni se spune – dar mai târziu! “Mai târziu” ăsta s-ar putea să însemne când nu va mai fi nevoie, mai precis dacă retrogradăm și dacă nu mai prindem nivelul din Cupa României ajuns acum, nici de nocturnă nu va mai fi nevoie! Că nu transmite nici dracu’, la televizor, meciurile din Liga secundă la orele serii, în condițiile în care atunci joacă echipele adevărate! Poate că e bine dacă depășim acest moment din Cupă, deși efortul va fi foarte mare pentru că în play-out se joacă pe viață și pe moarte! Joc cu joc și etapă cu etapă! Deocamdată să așteptăm sfârșitul de campionat, meciul cu Astra și vedem ce va fi mai departe…

O Rezervă

Iar acum, când problema pare a fi rezolvată, ce ziceți – la finalul de campionat vom scrie, din nou – Iar am avut dreptate?!…