Pieleanu, vai de pielea ta! ACUM NE ABUREȘTE CU… CIOLOȘ! DUPĂ CE L-A SUPĂRAT PE DRAGNEA CU… TĂRICEANU!

VORBA FILOZOFULUI GOGU: „TRAGE ȘI EL DE UNDE VINE… BANU’!”

Ne-am plictisit și noi de așa-zisele sondaje pe care le aruncă pe piață, din când în când, celebrul sondor Pieleanu! Mare personalitate, mare, dar să nu-i iei sondajele în picioare, pentru că, altfel, vei avea mari dezamăgiri! Desigur, dacă faci imprudenţa să crezi în toate bazaconiile pe care omul le aruncă pe piață! Și aruncă multe, să fim serioși! De altfel, în ultima vreme, dacă ați observat nici nu mai vorbește de „sondaje” zice că sunt așa, niște opțiuni ale momentului care, oricum, se pot schimba – adică n-are nicio responsabilitate!Degeaba încearcă mincinoșii din jurul lui, mai precis alți dătători cu părerea care nu se confirmă niciodată, gen celebrul Chireac ca să ne convingă, vezi Doamne, ce tare a fost el la nu știu ce alegeri că noi ne amintim, cu siguranță, de pariurile pe care le-am pus, de fiecare dată când minciunile erau atât de evidente iar încercarea de manipulare atât de compromițătoare încât nu puteai să renunți și erai luat de prost dacă tăceai! capturaprc-ccprc-86_de_ecran_din_2018_02_15_la_17_07_13_21463700
Și am câștigat, de fiecare dată, prin rezultate! Care au infirmat toate previziunile Pieleanului! Mai nou, omu’ a prins drag de o nouă formațiune politică, aia care crește precum caii lui Făt Frumos când sunt lăsați la iepe, formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu dublandu-şi scorul, de fiecare dată, iar Tăriceanu având toate șansele să ajungă direct președintele României!
Nu se știe ce-l mâna pe el în luptă, cert este că a fost supărare mare în PSD, Dragnea ar fi arătat motanul, mai precis închiderea robinetului, probabil, motiv pentru care băiatul a mai dres-o, cât mai des sau cu Tăriceanu când…

CE SĂ VEZI, A APĂRUT… CIOLOȘ!
ciolos
Mare surpriză din parcare, omul pe care îl visează tot poporul să-l conducă! Interesant este că aceleași tâmpenii au fost făcute publice și pe linia componentelor mass-media care aparțin, pe față, noii Securități! Care securitate își face jocurile, în continuare, pentru că așa-i în tenis, fiecare joacă cum vrea el într-o țară în care nimeni nu are sângele suficient în instalație să le dea peste bot și să-i dea la o parte trimițându-i înapoi în cazarmă!

UN SCURT MESAJ PENTRU NOUA SECURITATE! DE LA NOI, DE DATA ACEASTA!…

De exemplu, noi avem dușmanie mare cu asemenea indivizi și va veni momentul când vom face publice toate presiunile pe care le fac securiștii de tip nou împotriva acestei instituții de presă! Am tot tăcut cât am tăcut, am tolerat cât am tolerat, dar se vede treaba că băieții nu au leac! Și treaba nu este nouă, aduceți-vă aminte cu mulți ani în urmă când am fotografiat mașinile care stăteau să ne înregistreze și răsuflarea de pe toaletă, probabil, așa cum au făcut în cazuri devenite celebre! Nu e cazul, acum, dar barem să dăm și noi niște motani, în condițiile în care pisoi precum Pieleanu își fac de cap considerând că toată populația este proastă, de la un capăt la altul!

PIELEANU, IAR MINŢI CU NERUŞINARE!

UN NOU SONDAJ SCOS DIN URIAŞA REZERVĂ DE MANIPULARE A AŞA ZISULUI SONDATOR!… CU TOATE ÎNTELEGERILE EXISTENTE, ÎN STUDIOUL ANTENA 3, CIUVICĂ NU A REZISTAT ŞI L-A FĂCUT VARZĂ PE PIELEANU!*PIELEANU, VAI DE PIELEA TA!…

Vă amintiţi, cu siguranţă, de pariul pe care profesorul Sorin Danciu l-a pus într-o emisiune de televiziune, înaintea alegerilor prezidenţiale, faţă de unul dintre numeroasele sondaje cu care se laudă aşa-zisul sociolog Marius Pieleanu! Zicem aşa-zisul nu pentru că nu ar fi sociolog, ci pentru că de-a lungul timpului s-a dovedit un sociolog necinstit, care foloseşte datele pe care le lansează pentru a manipula populaţia! Atunci, Sorin Danciu a pus un pariu, public, cu Pieleanu care îl dădea pe Dan Diaconescu la 1%, adică tot atâta cât avea şi Wiliam Brânză ,că dacă va fi o diferenţă mai mare de 1 punct între Diaconescu şi Brânză, acesta să nu mai facă niciodată sondaje! Dar ţi-ai găsit caracter? Pentru că rezultatele au dovedit că respectivul individ manipula cu neruşinare!… (AU FOST 4 PROCENTE, deci PESTE MARJA DE EROARE!) Şi în seara turului II de la PREZIDENŢIALE NU mai ştia unde să se ascundă!
adevarul.ro-Marius-Pieleanu
DUPĂ PRIMUL TUR- PIELEANU, AI PIERDUT PARIUL!

Deci, deşi diferenţa între estimările aşa-zise sociologice şi realitate au fost dramatice, Marius Pieleanu apare fără nicio ruşine, în continuare, la televiziunile… prietene!
Vă amintiţi, cu siguranţă de pariul pe care profesorul Sorin Danciu l-a pus, în direct, în emisiunea de televiziune OTV Live, de pe ROMÂNIA TV, atunci când a fost publicat sondajul realizat de aşa-zisul institut de sondare a opiniei publice (în realitate, de manipulare la greu!). Sondaj din care, pe lângă clasarea lui Ponta şi a lui Iohannis pe primele două locuri (lucru pe care-l ştia toată lumea, dar şi aici diferenţele lui Pieleanu, erau foarte mari, aproape tot atât de mari cât cele ale lui… „Palada“ unui creier mic!- alt manipulator), sondaj din care reieşea faptul că Dan Diaconescu ar fi avut în jur de sub 1%, la egalitate cu… William Brânză!
Atunci, profesorul Sorin Danciu a spus: -„Domnule Pieleanu, scuzat să vă fie numele, dacă în urma sondajului se va dovedi că Dan Diaconescu va avea nu cu puţin mai mult, ci cu mult mai mult decât William Brânză, că nu poate să fie făcută niciun fel de comparaţie între candidatul Brânză şi candidatul Dan Diaconescu, atunci veţi accepta să nu mai faceţi, niciodată, niciun sondaj?! Pentru că eu pun pariu, public, că Diaconescu va avea cu mult cu mult, dar cu mult mai mult decât William Brânză!“
Iată că rezultatele au confirmat acest lucru, ba mai mult decât atât, numeroase puncte din România, Dan Diaconescu s-a clasat, în realitate, pe locul al treilea! Nu intrăm în amănuntele monitorizării rezultatelor acestui prim tur, pentru că nu este treaba noastră, dar şi oficial, Dan Diaconescu are 4%, iar William Brânză sub 1%, spre… ZERO!
În aceste condiţii, aţi văzut dumneavoastră vreo reacţie din partea lui Marius Pieleanu? Desigur, el a ignorat acest pariu, chiar dacă profesorul Sorin Danciu a fost deosebit de sarcastic şi violent verbal la adresa manipulărilor făcute prin sondajele „pielenilor“, pentru că, crede el, că prin ignorare se rezolvă problema! Nu se rezolvă, bre! Lumea ţine minte! Acum, în continuare, Pieleanu apare la televiziunile prietene, dar va veni, probabil, momentul în care adevărul despre sondaje va fi cunoscut şi acceptat de toată lumea!…
VICTOR PONTA: 40,44%
KLAUS IOHANNIS: 30,37% –
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: 5,36%
ELENA UDREA: 5,20%
MONICA MACOVEI: 4,44%
DAN DIACONESCU: 4,03%
KELEMEN HUNOR: 3,47%
CORNELIU VADIM TUDOR: 3,68%
TEODOR MELEŞCANU: 1,09%
SZILAGYI ZSOLT: 0,56%
GHEORGHE FUNAR: 0,47%
WILLIAM BRÎNZĂ: 0,45%
CONSTANTIN ROTARU: 0,30%
MIRCEA AMARIŢEI: 0,08%
Sursa: Biroul Electoral Central
JURNALUL DE CĂLĂRAŞI“ NR.2312 DIN 14 NOIEMBRIE 2014

Acum, că tot a uitat lumea, Pieleanu, vine din nou, cu sondajele lui împuţite, transmise (oare de ce ?) în prime-time, la Antena 3! Şi reluate, eventual… Păi pentru că trebuie făcută niţică manipulare, nu-i aşa? Astfel, potrivit lui Pieleanu, Iohannis se găseşte la 75%, în continuare… iar în afara celor două partide- PSD şi PNL, singurul partid care face peste marja de eroare ar fi- ţineţi-vă bine- partidul lui Tăriceanu- PLR! Ca să nu mai vorbim şi de iubirea extraordinară pe care populaţia ar avea-o pentru ANAF şi celelalte mijloace de presiune asupra poporului! Chiar aşa să fie? Păi dacă stăm să ne gândim şi să ne amintim, partidul lui Tăriceanu nu este bine văzut şi acceptat nici măcar în Parlament! Pentru că, în realitate, acel partid nu există în teritoriu! Nu are filiale, nu are membri, nu are mai nimic! Motiv pentru care s-au şi lepădat de Tăriceanu, tot mai mulţi politicieni…Şi atunci, de unde, Doamne, iartă-mă, 5%?! Ca să nu mai vorbim despre iubirea necondiţionată pentru Klaus Iohannis asupra căruia există, deja, o presiune din partea populaţiei nemulţumite de lipsa de activitate a acestuia, nu de faptul că nu apare toată ziua la televizor, ci pentru că în câteva momente cheie nu a mers pe interesele românilor! Din cauza lui Iohannis s-ar fi pierdut Basarabia!- spun unii. Şi atunci, de unde acelaşi procent de 75%?!…
Că lucrurile sunt de-a dreptul penibile în cazul Pieleanului a dovedit-o intervenţia lui Mugur Ciuvică, atlfel un soldat credincios din interiorul Antena 3 care, totuşi, nu s-a putut abţine şi l-a făcut varză pe Pieleanu, pornind de la datele lui şi prezentând realitatea! Cum să spui că 70% dintre români sunt încântaţi de ceea ce face ANAF-ul, atâta timp cât la prima lor ieşire în public, au fost huiduiţi şi s-a aruncat cu pietre ?! Cum să spui că PLR-ul lui Tăriceanu este singurul al treilea partid care ar intra în Parlament, în condiţiile în care acel partid nici măcar nu există?! Şi tot aşa…
Noi am spus-o, realitatea o confirmă- Pieleanu nu face altceva decât să manipuleze prin aşa-zisele lui sondaje!
Pieleanu, vai de pielea ta!…

Așa că, încă un pariu: Pieleanu, vai de pielea ta, punem pariu că Cioloș nu va ajunge niciodată președintele României?!…
Scurt și la obiect!… Chiar așa, dumneavoastră ce părere aveți?!…