„PILONUL II – O VACĂ GRASĂ DE 8 MILIARDE DE EURO!”

De aproape un an, subiectul desfiinţării Pilonului II de pensii este intens discutat şi produce nesiguranţa în rândul contribuabililor. Din vara lui 2017 au tot apărut zvonuri că se va renunţa la pilonul II acum obligatoriu de pensii private, dar, după reacţii în lanţ, guvernanţii au ieşit în repetate rânduri susţinând că sunt doar speculaţii. Cele mai recente declaraţii pe această temă au fost făcute zilele trecute de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici. Deşi a dat asigurări că Pilonul II nu se desfiinţează, ministrul spune că vrea să stimuleze românii să treacă la Pilonul I de pensii, adică cel de stat, astfel încât pilonul II de pensii, private, să devină opţional. Dar, în luna noiembrie 2017, zvonurile au devenit certitudine: Guvernul a anunţat că procentul de plată către Pilonul II de pensii se reduce de la 5,1% la 3,75%, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent, având în vedere că procentul se aplică la venitul brut şi contribuţiile treceau integral în sarcina angajatului. Însă în luna martie 2018 asigurările date de guvernanţi că modificarea procentului contribuţiei nu va diminua valoarea nominală a acesteia s-au dovedit a fi o minciună: multi români s-au trezit luna trecută, când au primit informările de la fondurile private de pensii, că a scăzut contributia platită de ei în ianuarie 2018, faţă de cea din decembrie 2017.
Senatorul PNL, Răducu Filipescu a criticat dur „furtul” pe care vor să-l facă guvernanţii în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii:

PILONUL II – O VACĂ GRASĂ DE 8 MILIARDE DE EURO PE CARE PSD-UL VREA S-O ÎNCALECE!

De ce se întâmplă treaba asta?! Au un deficit la fondul de pensii şi nu au din ce să acopere acest deficit! Şi atunci s-au gândt ei ca Plilonul II de pensii, să manipuleze populaţia ca cei care sunt înscrişi la Pilonul II de pensie să zică – bine că am scăpat de hoţii ăştia, hoţii fiind firmele care administrează pilonul II şi bine că i-a luat statul! În mod sigur Statul o să-mi dea pensie! Pilonul II este un pilon privat! Este administrat de firme private! Acei bani depuşi de fiecare persoană sunt banii fiecăruia, nu sunt banii Statului! Ei vor să înceapă o campanie de manipulare a cetăţenilor şi vor face în aşa fel încât aceste firme care administrează pilonul II să se autodesfiinţeze!

SENATORUL FILIPESCU – PNL-UL VA FACE O CAMPANIE CA ACEST FURT SĂ NU SE PRODUCĂ!

Noi vom face o campanie extrem de dură pentru că acest Pilon II de pensie trebuie apărat pentru că aici sunt fonduri private. Ei vor naţionalizarea pensiilor private ale cetăţenilor! Acesta este comunism curat!…