PRECIZĂRI PRIMĂRIA CĂLĂRAȘI

În urma apariției în spațiul public a unui reportaj din cartierul Oborul Nou, în care mai multe persoane au acuzat autoritățile locale de lipsă de implicare în asigurarea hranei, în această perioadă, dorim să facem următoarele precizări:

  • Cantina de Ajutor Social a asigurat alimente pe o perioadă de 7 zile, în regim de urgență, pentru 8 familii (potrivit cererilor și prevederilor legale)
  • în acest moment 113 persoane beneficiază de hrană din partea Cantinei de ajutor social, din care 80 locuiesc în cartierul Oborul Nou
  • pe perioada stării de urgență, am primit pachete de donații pentru familii aflate în nevoie, după cum urmează: Inspectoratul Școlar Județean Călărași-pachete cu alimente pentru 8 familii, Rustic Katering SRL-masă caldă asigurată pentru 10 zile persoanelor izolate și monitorizate de Direcția de Asistență Socială și Crucea Roșie Călărași – pachete cu alimente pentru 32 de familii (aproximativ 80 de persoane)
    Menționăm faptul că una dintre persoanele protagoniste din reportajul în cauză a primit donație din parte Crucii Roșii în data de 24 martie, dar și alimente în regim de urgență pentru 7 zile.

Subliniem faptul că persoanele care solicită ajutor social și se încadrează în prevederile legale sunt sprijinite de Primăria Municipiului Călărași, prin Direcția de Asistență Socială. În această perioadă, avem în analiză mai multe cazuri, iar persoanele care își întocmesc complet și corect dosarele și se încadrează în obligațiile legale vor primi ajutor social sau alimente în regim de urgență.