PREŞEDINTELE VA FI ALES DINTRE DINULESCU… ILIUŢĂ… ŞI VALENTIN BARBU!

BĂTĂLIA PENTRU PREŞEDINŢIA CONSILIULUI JUDEŢEAN: IAR AM AVUT DREPTATE?! AL TREILEA CÂŞTIGĂ?!…

Aşa cum „Jurnalul de Călăraşi“ a anticipat, cu multă vreme în urmă, că dintre potenţialii consilieri cel mai indicat (în viziunea lui Răducu Filipescu) ca să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean ar fi (prin intermediul acestuia păstrându-se controlul asupra Consiliului Judeţean!)- variantă de care mulţi s-au mirat, atunci când am susţinut-o, în urmă cu multe luni- iată că, acum, pe ultima sută de metri, a intrat şi Barbu în joc!

SCANDALUL A PORNIT DE LA „JURNALUL DE CĂLĂRAŞI“!
Într-adevăr, materialul publicat mai întâi pe site-ul „Jurnalului de Călăraşi“, apoi în ziar, acela prin care se dădea ca sigură decizia pentru ca noul preşedinte să fie Vasile Iliuţă a declanşat o rumoare totală! În primul rând din partea lui Marian Dinulescu, acesta neacceptând că ar putea fi altcineva, în locul său, pe această funcţie! În urma declanşării acestui scandal, acesta a luat proporţii prin…

SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ!
Această scrisoare (o puteţi vedea pe site-ul Jurnalului de Călăraşi şi pe pagina de Facebok) cu acuzaţii grave în privinţa unui blat între Filipescu şi Iliuţă! Scrisoare semnată de Ionel Manea, dar pe care acesta a negat că ar fi scris-o vreodată! Lucru de care noi am fost siguri, încă din prima clipă, atunci când ne-am pus întrebarea cine o sta în spatele acestei uriaşe măgării? De altfel, am fost întrebaţi, chiar de Marian Dinulescu, dacă noi credem că el ar fi putut face aşa ceva şi am afirmat şi atunci, afirmăm şi acum- Marian Dinulescu nu ar fi făcut aşa ceva! El este un om normal, el nu-şi bagă prietenii la puşcărie!…

ŞI A APĂRUT… VALENTIN BARBU!
Pe acest fundal, pe această uriaşă stare de tensiune inoculată în singurul judeţ din România în care PNL a câştigat, de unul singur, tot judeţul (oare de ce se întâmplă asta?! Ale cui interese sunt reprezentate de această diversiune?!) s-a luat decizia unui vot al primarilor (37) plus consilierii (17). Adică- din 54 se va alege cel cu voturile cele mai multe, acesta urmând a fi votat în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean! Fiecare are şansele sale- Dinulescu mizează pe voturile foştilor PNL-işti, Iliuţă pe ale PDL-iştilor, dar şi pe ale unor PNL-işti, în timp ce Valentin Barbu pe cei pe care îi va îndruma Filipescu să-l voteze?!…
Miercuri, la ora 17 va începe această ultimă bătălie- să vedem dacă va fi ultima!…
Departamentul Anchete