PRIMARUL DRĂGULIN – RAPORT PUBLIC!

  Primarul municipiului Călărași își prezintă realizările și, mai ales, neîmplinirile la jumătatea mandatului! Este un gest de realism care poate avea consecințe dramatice dacă partea a doua a mandatului nu va fi una pozitivă, dar care poate fi considerat ca un punct de relansare în condițiile în care în anii ce vor urma vor apărea finalizate proiectele care au durat atât de mult până au devenit concrete!
Să lecturăm cu interes și să ținem minte! Urmărim tot ceea ce va urma! Cu echilibru, echidistant, cu speranță pentru mai binele celor din Călărași!

Vă mulțumesc, dragi prieteni, dragi călărășeni, și pentru parteneriatul anului 2018. A fost încă un an greu pentru administrația publică locală, însă cu multe realizări, deși ele, momentan, pentru dumneavoastră, cei care locuiți și munciți în orașul de pe malul Borcei, nu înseamnă mare lucru. Pentru o administrație a unui oraș care de ani buni a intrat într-un proces de dezvoltare pe termen lung, o dezvoltare bazată pe documente strategice, înseamnă normalitatea. Și aici vreau să menționez procesul lung, anevoios câteodată, dar obligatoriu pentru orice proiect care urmează să fie pus in practică. Am pornit, împreună cu colegii mei, la un drum acum mai bine de 6 ani, care a însemnat punerea la punct a documentelor de proprietate, documente strategice care stau la baza accesării fondurilor europene, întocmirea documentațiilor tehnice, urmat, bineînțeles, de achiziția publică a lucrărilor.
Știu ca majoritatea dintre dumneavoastră așteptați de la administrația pe care o conduc, în principal, o infrastructură stradală mai bună. “Marea asfaltare” a început în acest an și va continua și anii care urmează. Drumul spre modernizarea străzilor, care a demarat deja, nu poate fi oprit de nimeni. Trebuie doar răbdare, anul 2019 urmând a fi un an al șantierelelor pe cele mai importante străzi din municipiul Călărași, și aici mă refer, în principal, la strada Grivița și Bd. Nicolae Titulescu. Anul 2019 va însemna și demararea lucrărilor de infrastructură subterană în cartierul Măgureni (aici s-a căutat cea mai buna soluție tehnică pentru specificul acestui cartier) și pe strada Locomotivei. Anul 2019 va mai însemna și semnarea unor contracte de finanțare europeană foarte importante, funcție de cât de operativ va fi procesul de evaluare al Organismelor Intermediare. Este vorba de modernizarea străzii București în totalitate, dar și modernizarea, atât de așteptată, a centrului vechi pietonal. Anul 2019 se va concretiza și în demararea sau continuarea firească și a altor proiecte, legate atât de infrastructură, cât și de clădiri destinate educației (Grădinița cu 8 grupe, o nouă Creșă), culturii (Restaurarea Poștei Vechi și a fostului Cinematograf Victoria) sau comerțului (Piața Centrală, Hala de legume-fructe Big, Bazarul).
Dar, până la urmă, faptele anului 2019 vor vorbi de la sine. Așadar, închei prin a vă mulțumi, încă o dată! Totodata, aduc mulțumiri și tututor colaboratorilor și instituțiilor partenere, dar și colegilor din Primăria Călărași.