PRINCIPESA MARIA- LA CĂLĂRAŞI!

Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României a efectuat miercuri o vizită publică în judeţul Călăraşi pentru a afla amănunte legate de dezvoltarea şi promovarea zonei noastre.
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a purtat o discuţie pe aceste teme în prezenţa prefectului judeţului George Iacob şi a subprefectului Mihai Beştea.
Alteţa Sa Regală s-a arătat interesată de mediul de afaceri, de sistemul educaţional, dar şi de proiecte locale cu caracter social, Principesa Maria fiind recunoscută pentru implicarea sa activă în astfel de programe de interes pentru comunităţi.
În cadrul vizitei la Consiliul Judeţean Călăraşi, Alteţa Sa a trecut pragul secţiei de arheologie a Muzeului Dunării de Jos acolo unde este expusă pentru publicul larg tava argintată de pe care Regele Carol, ajuns la Silistra, a servit pâine şi sare.
Îmbrăcaţi în straie tradiţionale româneşti reprezentanţii Ansamblului folcloric “Bărăganul” al Centrului de Cultură şi Creaţie Călăraşi au întâmpinat-o pe Alteţa Sa Regală Principesa Maria pentru a-i prezenta sala de spectacole şi pentru a promova acţiunile culturale ale instituţiei.
Întrevederea de la Consiliul Judeţean Călăraşi s-a încheiat cu un moment emoţionant prezentarea Centrului SERA din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Pentru Protecţia Copilului.
Copiii au aşteptat reprezentanta Casei Regale în ropote de aplauze, dar şi cu uşile „căsuţelor lor” larg deschise.
Principesa Maria a României este cea mai tânără fiică şi cel de-al cincilea copil al Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi a soţiei acestuia, Ana. Principesa Maria reprezintă, de la stabilirea definitivă în România, Familia Regală în diferite ocazii, proiecte sociale şi de promovare a economiei româneşti, acordând Înaltul Patronaj unor organizaţii precum Organizaţia Umanitară Concordia, programului naţional de educaţie de mediu Patrula de Reciclare, desfăşurat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, Expoziţiei chinologice internaţionale de la Alba Iulia şi ulterior Asociaţiei Chinologice.