“PROSTIOARELE” LUI MARDARE

“URMAȘI”

Copiii care poartă numele străbunicului meu, dar pe care eu i-am recunoscut, au fost realizați conform filozofiei comuniste pe care nici acum n-o știu (deși am fost constrâns să fiu membru al P.C.R.) și, pe termen lung, nu mi-am propus s-o învăț. De fapt am curaj să pariez că nici acum foarte mulți activiști ai P.C.R. habar n-au de acest subiect deși trag încă foloase de pe urma a ceea ce muncesc. Cum ziceam, copiii mei au fost concepuți corespunzător perioadei istorice (și apoi isterice) în care ne găseam: primul din dragoste și al doilea de frică (decrețel). Chiar îmi propusesem să-l botez “Decrețel” însă doar ideea a îngrozit toate rudele de ambele sexe și proveniență: din partea mea și din partea ei. Eu aveam între urechi ideea să producem măcar o echipă de handbal (pe vremea aceea se juca în un`șpe). Ulterior am consimțit la modernism și am acceptat noua formulă: în șapte. Pentru că-mi plăcea foarte mult tehnologia… Dar, fiindcă ajunsesem în perioada în care societatea era “mai mult lateral dezvoltată”, partenerei mele de reproducție i-a plăcut mai mult principiul colateral și a renunțat la producția în sine. Astfel că doar doi flăcăi mai poartă firma lui străbunicu. Lor le-a revenit misiunea să producă noii capitaliști. Și m-a bucurat că și-au însușit mesajul biblic “iubiți-vă și înmulțiți-vă”. Cu toate că eu îi suspectez de oarece aplecări spre cele carnale, în defavoarea “Bibliei” și a filozofiei, pentru că în materie de evoluționism folosesc alt cap decât cel cu materie de cenușă. Oricum ar fi, în mine crește inima cât într-un bou când îi văd pe nepoți că se prezintă enunțând numele străbunicului meu (deși eu nu l-am cunoscut și nici el nu m-a văzut, fiindcă astfel de evenimente erau foarte greu de realizat). Eu am avut ocazia s-o cunosc pe străbunica mea (fiindcă era cu doi ani mai mică decât mine: ea avea 5 ani peste o sută, iar eu aveam 7 ani din prima sută) într-o ipostază de neuitat. Își bătea copilul cu vărguța – un tânăr pensionar care nu împlinise nici măcar optzeci de ani – pentru că “a băut rachiu în ziua de salar”. Acest obicei străbun (sau străbunicesc) l-a păstrat și mama căci de multe ori îmi scutura și mie pantalonii cu vărguța – înainte de a-i scoate de pe mine. Din fericire pentru copiii mei, obiceiul n-a mai perpetuat, pentru că atât eu cât și mama lor am devenit mai ecologiști și nu ne-am mai întâlnit copiii pe lumină, iar la bloc nu aveam (nici) de unde rupe vărguța și nici cu aspiratorul nu-i puteam bate. Zic cu aspiratorul pentru că din cauză de progres și bunăstare nici măcar o mătură nu aveam. Mă uit la prichindeii copiilor mei și îmi crește inima când văd că mijloacele de constrângere au fost transferate din domeniul fizic. Dar îmi e teamă că-s mult mai periculoase constrângerile psihice. Oricum contez pe inteligența lor în evitarea conflictelor…domestice.
Au toate posibilitățile să ajungă mari (nu ca mine de doar 1,68 m.) și să perceapă și să transpună în fapte teoria evoluționistă.

DUMITRU MARDARE