PROVOCAREA PROFESORULUI CUTUŞ- MIRCEA ELIADE LEGIONAR? FASCIST? ANTISEMIT?…

Nimic din toate astea şi… toate la un loc?! *În primul rând, Mircea Eliade este un ilustru cărturar universal!…

O CARTE DE STUDIAT…
Noua apariţie semnată de profesorul Victor Cutuş Mureşan- „Mircea Eliade Legionar Fascist Antisemit” poartă caracterul majorităţii cercetărilor realizate de profesorul călărăşean: multe documente, atenţie pentru fiecare amănunt, culegerea cu exactitate de date, informaţii şi, mai ales, citate. Un conglomerat de documente care duce, până la urmă către aglomerarea de informaţie- atât de necesară, în cazuri controversate. Iar Mircea Eliade este un caz controversat (cel puţin din punctul de vedere al… ideologilor!) cei care l-au şi interzis, o vreme. Cei care l-au acuzat de toate cele! Iar dacă nu avea inspiraţia să plece din ţară, ar fi sfârşit, cu siguranţă, la canal! Și toată activitatea sa prodigioasă, aceea care i-a adus succesul universal, nu ar fi existat! Din acest punct de vedere este interesant demersul profesorului Cutuş care, în notele sale ne prezintă câteva lucruri interesante.

SOCIETATEA SCRIITORILOR- CA ȘI AZI! CONTRA DREPTEI ȘI CONTRA STÂNGII!
26: art. Ce nu face s.s.r.-ul (în „Credinţa“) exprimă nemulţumirea autorului faţă de S.S.R., fiindcă nu protestează împotriva abuzurilor cenzurii, care îi reţine în această zi, pe timp de o lună, rom. întoarcerea din rai (1934), din cauza prezenţei grevelor de la Griviţa şi a scenelor de un erotism violent.
Acest roman atacă problematica generaţiei tinere: cultul eului, dus până la exacerbare, exaltarea fluidului vital, neliniştea metafizică, mirajul aventurii, mergând până la crimă, ca act gratuit şi ca exemplificare a libertăţii morale, refugiul în sexualitate, atracţia spre gestul suprem al sinuciderii, gustul pentru un anumit satanism, având ca revers accente de inocenţă totală, dispreţul faţă de ceea ce era convenţional sau deprindere convenţională, în sfârşit o independenţă interioară neîngrădită de nimic.
Ca atare, Eliade a fost acuzat de incitare la anarhie spirituală şi de imoralitate, fiind denunţat ca exponent al gidismului, termen ce echivala cu amoralism şi chiar cu un imoralism falacios, susceptibil să stârnească oprobriul puritanilor.
Eliade a creat tipuri de revoltaţi şi inconformişti, pe care îi numea, metaforic, „huligani“,cum se şi numea cel de-al doilea „roman al generaţiei“, continuare la acesta.
Febr. 14: în art. Contra Dreptei şi contra Stângii (în „Credinţa”), îşi exprimă repulsia atât faţă de marxim-leninism, cât şi faţă de ideologia fascist-hitleristă. „Ce căutăm noi la dreapta sau la stânga- n-am înţeles niciodată. Cum putem noi imita hitlerismul, care persecută creştinătatea, sau comunismul care incendiază catedralele- îmi stă mintea în loc, dar nu înţeleg. Huligani şi barbari sunt şi comuniştii incendiatori de biserici- ca şi fasciştii prigonitori ai evreilor. Şi unii şi alţii calcă în picioare omenia, credinţa intimă pe care e liber s-o aibă fiecare individ. Şi unii şi alţii se răscoală teluric contra sâmburelui dumnezeiesc din fiecare om, contra credinţei şi omeniei lui. Priviţi dreapta: oameni decapitaţi în Germania, gânditori prigoniţi în Italia, preoţi creştini schingiuiţi în Germania, evrei expulzaţi.
Priviţi stânga: preoţi creştini puşi la zid în Rusia, libertatea de gândire pedepsită cu moartea, huliganismul comuniştilor de la Paris, acei bravi comunişti francezi, care militează pentru un înalt ideal umanitar şi-şi inaugurează Evul, incendiind catedralele. Frumos ideal! Frumoase perspective!“ „Este aceeaşi barbarie în amândouă părţile. Aceeaşi dictatură a brutei, a imbecilului şi a inconştientului- şi în Rusia, şi în Germania.“

ELIADE NU A FOST ANTISEMIT
Un pasaj din primul text spulberă orice afirmaţie cu privire la antisemitismul lui Eliade: „Dacă te revolţi atunci când oameni nevinovaţi sunt bătuţi sălbatic de nişte lichele sau nişte imbecili -atunci eşti, «jidănit». Şi dacă ai curajul (…) de a te împotrivi unor oameni care cer excluderea totală a evreilor din viaţa publică şi comercială a ţării – atunci tot «jidănit» se cheamă că eşti. (…). Sau dacă spui că iudaismul este o grandioasă revoluţie spirituală, că creştinismul este împlinirea profeţiilor iudaice, că semiţii sunt oameni, şi încă oameni care au colaborat cu forţe magnifice lai creaţia acestei civilizaţii europene, că Sfântul Pavel, Spinoza, Einstein şi alţii nenumăraţi au fost evrei (…) – atunci eşti ori «filosemit», ori «jidănit» (Op. cit.,p. 39 – 40).

CUM S-A APROPIAT DE LEGIONARISM
Eliade n-a fost membru al mişcării legionare, ci simpatizant în perioada ian. 1937- febr. 1938. Cu naivitate credea că legionarismul va stăvili corupţia şi va forma un om nou. A crezut că ortodoxismul va ajuta la formarea acestuia.

Dec. 1: în art. Popor fără misiune?! … (în „Vremea“) e elogiat Zelea Codreanu: „Un conducător politic al tinerimii spunea că scopul misiunii sale este de «a împăca România cu Dumnezeu». Iată o formulă mesianică. Iată o formulă care nu face apel nici la lupta de clasă, nici la interesele politice, nici la instinctul economic, nici la instinctul bestiei din om.“
Tot în „Vremea”, la Crăciunul 1935, în art. Renaşterea şi prerenaşterea, Eliade se decide să lucreze pentru ideea de om nou: „… ne aflăm la răscruce, şi omul nou se cere realizat.“
El era convins că scriind art. doctrinare şi de propagandă politică în perioada 1936-1938 pentru o mişcare politică se află nu în slujba politicului, ci în aceea a creaţiei de valori spirituale. Făcea publicistică politică legionară, dar considera că face doar creaţie spirituală. Făcea însă acţiune politică, prin suportul moral acordat Legiunii şi prin exprimarea publică a simpatiei.
Apropierea de Legiune a fost determinată şi de alţi factori:
1) povestea de dragoste cu Nina Mareş, care a durat 12 ani – între Crăciunul anului 1932, când s-a îndrăgostit de mâinile ei „mici şi delicate“, şi 20 nov. 1944, când a murit în Portugalia; 2) călătoria la Berlin pentru documentare în 1936; în anul precedent (1935) a fost impresionat de numărul cămăşilor cafenii şi negre şi de cel al flamurilor roşii cu zvastici; imaginaţia sa a fost alimentată de emoţiile sejurului la Berlin, de peisajul capitalei naziste cu cromatica ei halucinantă; 3) „nebunia“ autohtonă, manifestată prin recentul acces „decemvrist” (e vorba de asasinarea de către legionari, în gara Sinaia, la 29 dec. 1933, a primului ministru I. Gh. Duca, 1879 – 1933); 4) evoluţia concepţiei sale despre om şi cultură; 5) admiraţia necenzurată şi fidelitatea faţă de prof. Nae Ionescu, cu care se întâlnea zilnic în redacţia „Cuvântului”, deşi ziarul era interzis din 1 ian. 1934; 6) influenţa lui Emil Cioran; 7) credinţa în biruinţa Legiunii, prezentată ca o mişcare de regenerare spirituală, o renaştere creştină; 8) receptivitatea faţă de viaţa legionară, ritualismul ei ostentativ, atmosfera misticoidă, carisma îndoielnică a Căpitanului, care se pretinde inspirat direct de Arhanghelul Mihail. Codreanu a renunţat oficial la violenţă în luptă politică, dar, intrat el însuşi în viaţa politică printr-o crimă, n-a suspendat decât condiţionat delictele. Dovadă asasinarea lui Duca, listele negre cu viitoarele victime, „execuţia rituală“ în iul. 1936 a disidentului Mihail Stelescu (1907 -1936); 9) mărturisirea dispoziţiei patibulare (demn de spânzurătoare): „… acceptam morţile din jurul meu, le acceptasem şi pe cele care ştiam că vor veni, ca un sindrom al lumii noi care va trebui să se nască.“
Unele articole sunt antimaghiare, altele, antisemite. În antisemitism însă nu are nici intensitatea şi nici amploarea lui Cioran, ci doar „câteva sloganuri legionare reluate într-o stare mecanică de imitaţie şi de anestezie morală“.
Un document semnificativ e scrisoarea trimisă în mai 1938 de Eliade lui Cezar Petrescu: „…A fi asistentul lui Nae (Ionescu), se ‘nţelege, este deadreptul subversiv. A fi redactor la „Cuvântul” este chiar şi mai grav. Cumulând aceste două culpe, eu şi familia mea suntem necontenit păziţi de agenţi, de şase săptămâni. Cinci descinderi şi percheziţii, descinderi la proprietar, jandarmi pe stradă, sergent la poartă. Soţia şi copilul nostru nu mai au somn, de cinci zile de când au venit «să mă ridice» – fără mandat, fireşte- eu sunt fugărit ca un vânat de lux, din casă în casă, din gară în gară, din oraş în oraş. Am de lucru, ca să-mi pot plăti chiria şi coşniţa, şi nu pot lucra. M-am angajat să editez, în limba franceză, o revistă de studii religioase, „Zalmoxis”, şi am primit de două luni şase studii de la savanţi străini. Nu pot tipări revista, pentru că nu mai găsesc fonduri şi, mai ales, pentru că sunt urmărit ca un câine. Nu mă gândesc la mine; dar mă gândesc la ţara noastră, pe care am angajat-o- ca un prost- la College de France, la Academia Italiană, la Oslo şi Bruxelles,la Harward University şi la Field Museum. Toţi savanţii aceştia mi-au trimis studii importante (…) şi eu nu mai pot tipări „Zalmoxis”, pentru că nu mai pot da pe-acasă, şi dorm pe unde apuc.

A FOST ELIADE FASCIST?
Se spune că Mişcarea Legionară a avut caracter fascist, deci Eliade aderând la ea (când venea de la o şedinţă de cuib era îmbrăcat în cămaşa verde) a fost un intelectual fascist. Dar Legiunea nu a fost o mişcare cu adevărat fascistă, ci naţionalistă antisemită al cărei fundamentalism creştin o putea transforma, dacă s-ar fi păstrat la putere, într-o formă de totalitarism politic. Acest aspect nu poate fi contestat şi nici crimele. Dar nici trăsăturile şi nici crimele nu-i conferă caracterul de „fascistă”. Diferenţele sunt mai puternice decât asemănările. Epitetul de „fascist” nu trebuie aplicat oricărui curent naţionalist totalitar, oricărui curent naţionalist.
Se acreditează ideea greşită că orice intelectual român intrat în Garda de Fier a fost un fascist care a suferit până la adânci bătrâneţi de simptomele unei gândiri criminale. Simpatia faţă de legionari, atitudinea antidemocratică şi câteva izbucniri împotriva maghiarilor, bulgarilor şi evreilor (în anumite condiţii istorice, în deceniul 4 al sec. XX) nu pot fi negate. Textele totalizează câteva pagini din cele peste zece mii ale publicisticii interbelice.
Eliade se referă la rolul jucat de Legiune în viaţa sa, dar nu spune dacă a făcut parte din Garda de Fier. Legionarul Vasile Posteucă susţine că „Mircea Eliade l-a cunoscut pe Căpitan. I-a fost, prin Nae Ionescu, aproape, deşi n-a fost niciodată legionar cu fişă de cuib şi legământ“ (Dezgroparea Căpitanului, Ed. Mişcării Legionare, Madrid, 1977, p. 35).
N-a făcut parte din „cuibul“ legionar „Axa“116 şi nici din anturajul lui Corneliu Zelea Codreanu, n-a fost un apropiat al acestuia. Mai târziu, în scrisoarea către Brutus Coste (1910 -1984), din 15 oct. 1948, afirmă că nu se recunoaşte în Garda de Fier „o mişcare condusă de haiduci, haimanale şi semidocţi“.

A FOST ELIADE ANTISEMIT?
Textele lui au fost xenofobe, dar e destul de greu să fie socotite şi antisemite (antisemitismul e o concepţie, o atitudine reacţionară şovină de ură împotriva evreilor şi de îngrădire a drepturilor lor, manifestată prin persecuţii). În publicistica prolegionară a lui Eliade nu există decât câteva articole în care se vorbeşte despre evrei, jenante, ostile evreilor şi suficiente pentru a spune că a avut o perioadă scurtă, antiiudaică, dar insuficiente pentru a afirma că a fost şi antisemit.
Eliade a fost mai degrabă xenofob decât antisemit. Sau, dacă e vorba de antisemitism, e cel cu substrat economico-social de la Eminescu (20 dec. 1849- 16 iun. 1889) şi Hasdeu. În Piloţii orbi judecă dur greşelile politicienilor, favorizarea maghiarilor ardeleni sau distrugerea „burgheziei naţionale în folosul elementelor alogene”. Statul a privit „cum se întăreşte elementul evreiesc în oraşele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Ţara Oaşului s-a părăginit, cum s-au făcut colonizări de plugari evrei în Maramureş, cum au trecut pădurile din Maramureş şi Bucovina în mâna evreilor şi maghiarilor“.

CU SIGURANȚĂ, MIRCEA ELIADE, A FOST ȘI RĂMÂNE UN CĂRTURAR UNIVERSAL!
Cel mai mare istoric al religiilor, din istoria universală a acestui domeniu! Un mare cărturar, o mare personalitate a culturii universale- ilustrând şcoala reală, autentică, din România! Ideologismele? Păi dacă ar fi să-i luăm pe fiecare, în parte, am ajunge la concluzia că unii s-au ratat în politică, alţii au fost cam beţivani, unii… curvari (nimic din toate acestea nu interesează, rămâne doar opera!).
Cu atât mai interesant demersul profesorului Cutuş care s-a aplecat asupra acestor controverse şi a venit cu documente extrem de interesante şi… pilduitoare.
prof.dr.Sorin Danciu