Punctul pe… NEPOȚII LUI… COCOȘILĂ!…

Nu știu în ce măsură mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri își mai aduc aminte de personajul Cocoşilă, unul dintre cele mai remarcabile personaje ale romanului “Moromeții” de Marin Preda. Desigur, există mulți care nu au citit cartea, dar au văzut filmul, conform formulei ce anticipa apariția generației despre care vom vorbi mai la urmă. Cert este că, prin interpretarea lui Mitică Popescu, Cocoşilă din “Moromeții “ s-a individualizat, s-a configurat ca un personaj extrem de interesant, atractiv, spumos, plin de replici de ținut minte!…
Sigur, toți cei din curtea Fierariei lui Iocan sunt în aceeași situație, ei reprezentând acea categorie a țăranului român care a căutat să înțeleagă ceea ce se întâmplă cu satul său, cu viața sa, în condițiile în care se întâmplau multe… De la replica lui Ilie Moromete: “fiindcă mintea ta, Cocoșila, se gândește la alte prostii! “pana la rezultatele gândirii sale înțelepte, atunci când “bea la tutun “ toată noaptea, Cocoșilă este, dacă vreți, personajul reprezentativ al satului românesc, dincolo de romanul lui Preda. Iar țăranii perioadei interbelice sunt, cu siguranță, ultimii țărani autentici, pentru că aceia care au rezistat după venirea comunismului nu au mai fost, pur și simplu, lăsați să fie țărani, ei fiind fie împinși la fabricile din orașe, generându-se o dezrădăcinare totală, fie au fost goniți către pușcărie, în anii ’50, atunci când s-a pus capăt satului tradițional…
Zilele acestea am avut surpriza să mă întâlnesc, în mai multe contexte, printr-o coincidență pe care nu caut să mi-o explic, dar pe care am constatat-o, să descopăr câteva lucruri teribile! Am stat de vorbă cu mai mulți oameni, veniți din zone diferite ale țării, de la Moldova până în Oltenia și ajungând chiar în zona Bihor, oameni care aveau câteva elemente extrem de interesante, comune… De la faptul că, de exemplu, absolut din întâmplare, dar asta este, bunicii lor avuseseră mai mulți frați și toți se numeau Gheorghe, Ion și Vasile până la destinul acestora, oameni care își construiseră o gospodărie chibzuită, care adunaseră ceva pământ, care erau considerați dintre fruntașii satelor și care, după toate cele care se întâmplaseră în sistemul din România ajunseseră să fie dați la o parte , să rămână fără toate cele pe care le posedaseră , în fine se adaptaseră, până la urmă, dar amintirile erau dureroase, în condițiile în care lipsa de speranță era atât de prezentă în viața lor !
Am realizat, în acel context că familia tradițională românească, din satul românesc a respectat câteva lucruri cu mare strictețe:
*În primul rând numele copiilor erau date cu nume de sfinți, iar atunci când era vorba de mai mulți băieți se dadeau numele sfinților fundamentali creștin-ortodocși!
*În al doilea, dar de fapt în primul rând, oamenii aceștia fuseseră formați să fie gospodari, să muncească, să tragă plugul, să pună mâna pe topor și să spargă lemne, să facă muncă grea, dar și să creeze! Femeile, toate, croșetau, realizau covorașe, pături, carpete cu mâna lor, învățând asta din generație în generație !
*Și mai impresionantă este atitudinea țăranului român față de istorie, ea exprimându-se solemn,dincolo de teorii, prin parastasele, prin slujbele de la Sâmbăta Morților când pomenesc trecutul, asumându-și prezentul și viitorul!
*Mai mult decât atât, chiar dacă nu aveau prea multă școală, aveau informații fundamentale privind istoria țării lor , personajele cele mai importante din cultura națională, ba mai știau și versuri pe de rost, ca să nu vorbim despre lucrurile pe care le construiau în satele lor, pentru ca satul să arate frumos și să se mândrească cu asta.
Adevărata revelație avea să vină, însă, într-un foarte scurt timp atunci când, fără să-mi fi propus asta, m-am întâlnit cu niște tineri, proveniți din satele românești, în contexte diferite, oameni de la care aveam niște așteptări și care au făcut niște boroboațe care m-au lăsat fără replică! Trec peste faptul că habar n-aveau de lucruri fundamentale din istoria națională, ca de cultură nu are rost să mai vorbim, trec peste lipsa lor totală de implicare în realitate, ducând până la o iresponsabilitate efectivă! Ca să nu mai vorbesc de analfabetismul funcțional pe care l-am priceput atunci când știind că au avut contact cu anumite informații, am constatat că habar n-aveau ce auziseră ori citiseră! Mult mai gravă mi s-a părut concluzia generată de discuțiile cu părinții lor, oameni munciți, oameni cu experiență care întrebați dacă îi ajută “ăștia mici “ la treburile casei, ori în cazul gospodarilor care mai făceau și anumite afaceri din munca lor, am primit aceeași replică: “ei, ăștia mici nu mai vor să facă nimic! Nu le place munca”!…
Și atunci am realizat că dacă în cazul oamenilor despre care auzisem, mi se vorbise, pe unii chiar ii cunoscusem puteam vorbi despre reprezentativitatea lui Cocosila din celebrul roman, tinerii ăștia, niște habarn-amişti puteau fi băgați , fără nicio problemă, în categoria „nepoților lui Cocoşilă” , dar nu ai acelui personaj interesant, plin de savoare, inteligent, chiar implicat în viața societății ! Ei nu aveau nicio legătură nici cu societatea, nici cu literatura, nici cu istoria, nici măcar cu o cultură minoră! Vorba tot a romancierului: “niște secături”!…
Fără niciun fel de legătură cu realitățile, fără să priceapă prea profund ceea ce se întâmplă cu viața lor, fără să știe o grămadă de lucruri fundamentale, „nepoții lui Cocoşilă” alcătuiesc generația pe care am numit-o “ Proștii și câștigi”! – O generație al cărei viitor îmi scapă, dar ale cărei perspective sunt atât de greu de dibuit încât mai bine te lași păgubaș !
Ce s-a întâmplat cu țara asta, oameni buni, ce nenorocire s-a abătut pe capul acestui popor, cum de în doar două generații s-au pierdut atât de multe lucruri pe care le consideram victorii și reprezentative pentru existența poporului român?!…În statul numit România! Desigur, nimeni nu ne întreabă, am lăsat totul cat s-a putut la locul său, iar atunci când vor veni alții să se apuce de țara asta, voi fi foarte curios să văd dacă vom mai avea o țară!… Desigur, dacă mai apucăm vremurile alea!
Deocamdată, pentru final, rămâne tot replica romancierului: “Niște secături”!…

Prof.dr. Sorin DANCIU