REBECA ESTE CLASA A III-A

Intr-un mod cel puțin bizar și într-un context la fel de straniu iată că Rebeca – Ioana Saioc a pășit cu inima deschisă și sufletul ei curat către cărarea clasei a III-a, în anul școlar 2020.
Intr-adevăr a zburat timpul ca nebunul și iată bebelușul parcă de ieri cum devine școlarul cu rezultate excepționale astăzi.
Ar fi scris frumos, foarte frumos bunicul ei profesorul Sorin Danciu, fondatorul publicației “Jurnalul de Călărași” și ar fi pus pe hârtie, în stilul său extraordinar toate urările pe care sufletul i le-ar fi dictat cu iubirea necondiționată față de nepoata sa specială. A rămas acum sa păstram cu sfințenie în sufletul și memoria noastă lucrurile pe care acesta le făcea și să le ducem așa cum putem mai departe.

Mult succes Rebeca, să te ajute Bunul Dumnezeu ca tot ceea ce îți propui sa devină realitate!