REMBEMBER…

1509654_1412899692310529_1969520022543020607_nMonografia economică a judeţului Ialomiţa din 1940- (judeţul cuprindea localităţile Urziceni, Căzăneşti, Slobozia, Ţăndărei, Feteşti, Lehliu gară, capitală de judeţ fiind la Călăraşi)- întocmită de Ioan I. Mihăilescu director la Banca Naţională Călăraşi, la capitolul 12-Industrie menţionează:
„În judeţul Ialomiţa, industria propriu-zisă nu este dezvoltată. Există totuşi un număr important de mori sistematice, 3 tăbăcării, o fabrică de ţiglă şi o fabrică de pânză ţărănească”
La Călăraşi este menţionat ca reprezentativ pentru industria judeţului Atelierele mecanice ale Fraţilor Prinii (erau situate pe locul unde este azi Sala Sporturilor de pe str.Progresul), cu 5 lucrători şi 11 ucenici.
Asta era mândria industrială a Călăraşului în 1940 !!!
Populaţia oraşului fiind cu puţin peste 11.300 locuitori.
După anul 1980 au fost create întreprinderea Materialelor de construcţii, întreprinderea de Confecţii, Combinatul de celuloză şi hârtie,….
Astfel că în anul 1985 judeţul Călăraşi (în organizare din 1981) pentru prima dată în istoria sa, producţia industrială realizată era mai mare decât producţia agricolă (judeţul devenise industrial-agrar).
Combinatul de celuloză şi hârtie Călăraşi cu peste 3.000 salariaţi fabrica din cele peste 120 mii tone paie de grâu adunate din Câmpia Bărăganului (şi nu numai!!) hârtie de scris şi tipărit de cea mai bună calitate, caiete şcolare şi studenţeşti; pentru hârtia vândută pe pieţele externe (1500-2000 tone lunar) se încasa lunar peste 1 milion dolari (20% din exportul de hârtie al ţării se făcea din din hârtia fabricată din paiele Bărăganului!!, salvând de la tăiere peste 20.000 km. pătraţi de pădure). În perioada 1973-1990 s-a exportat 14.400 tone de celuloză, 209 mii tone de hârtie, 13.800 tone de caiete şcolare, încasându-se 78,2 milioane dolari.
În România zilelor noastre nu se mai fabrică hârtie, necesarul ţării importându-se pe valută….se fabrică totuşi hârtie igienică…..
Din aburul de la fierberea paielor se producea 10 megawaţi curent electric în CET-ul fabricii, ce se distribuia în sistemul naţional. într-o instalaţie anexă la CET prin reciclarea aburului producea din ciulinii Bărăganului o esenţă utilizată în industria farmaceutică şi de parfumuri. Apa potabilă pentru Comunele Modelu şi Roseţi era asigurată tot de combinat prin Staţia de captare a apei.
Combinatul îşi pregătea necesarul de muncitori calificaţi la Liceul industrial nr.l Călăraşi (patronat de fabrică) cu 500 elevi, care avea internat şi cantină.Cabinetul medical cu 2 medici urmărea starea de sănătate a celo 3000 de salariaţi, dar şi condiţiile de muncă. Mai avea şi o echipă de fotbal în divizia B cu jucători numai din acest judeţ, finanţată în totalitate din surse proprii, la meciurile de „acasă” echipa era susţinută de peste 10 mii de spectatori.
în 1989, 5% din capitalul propriu al combinatului devenise capital social prin subscriere ca părţi sociale.
Dar meseria de „celulozar”a fost înmormântată de „istoria” (sau poate „isteria”!!?) anilor de „democraţia” după 1989….salariaţii s-au „rătăcit” prin întortochiatele căi ale aşa-zisei „economii de piaţă”(„paiţă”!!)….dincolo sau dincoace de graniţele României…
Fără aceşti oameni oraşul a devenit mai sărac de la o zi la alta….cu o populaţie îmbătrânită….
O fi bine/nu-o fi bine cu înmonnântarea industriei de pe aceste meleaguri???!!!
Nici un partid politic al zilelor noastre nu a aprins măcar o mică lumânare, nu de pomenire, ci de speranţă pentru nepoţii celor care au făcut Călărasiul ca municipiu…
Ce va consemna o monografie economică despre aceste vremuri ???

P.S. Din 1972 până în anul 1991 toţi elevii din clasa I din România au învăţat să scrie pe caietele (tip I şi II) fabricate la Călăraşi, combinatul fiind unicul producător din ţara noastră pentru aceste caiete.

Daniel Brişcan