ROXANA PAŢURCĂ – REPREZENTANTA ROMÂNIEI, LA NIVEL MONDIAL!

Nu ne stă în fire să tămâiem, mai ales oamenii politici, pur și simplu pentru că am considerat, întotdeauna rolul presei altul decât acela de promovare, cu sau fără motiv, a valorilor politicianiste. Mai mult decât atât, nu agreăm publicațiile care şi-au făcut (tot mai multe) un ţel din a se pune în slujba câte unei vedete politice! Nu ne-am făcut un obiect de lucru din tămâierea politicienilor, cum se mai întâmplă! Dar, atunci când se întâmplă performanțe de interes și este vorba, mai ales, de parlamentari din Călărași, aceste lucruri trebuie consemnate pentru că merită. Și am făcut-o, întotdeauna, în cazul tuturor politicienilor, indiferent de coloratura lor politică, atunci când a fost vorba de o imagine a Călărașiului. Iată, Roxana Paţurcă, senator de Călărași, a participat la un forum mondial, tocmai în Canada, la Ottawa. Acolo unde nu au fost prezenți decât doi parlamentari din România! Iar dintre cei doi, una a fost senatoarea de Călărași ! Care, mai mult decât atât, acolo s-a comportat foarte bine, a avut un discurs bine conceput și bine primit de participanți. Toate ecourile fiind unele pozitive. Dacă luăm în calcul și faptul că senatoarea PSD este extrem de activă inclusiv în zona județului Călărași, întâlnindu-se cu primari, participând la diferitele acțiuni organizate în orașele și comunele Călărașiului, aici întâlnindu-se cu oamenii din județ, dialogâm despre problemele acestora și, mai ales, prin activitatea de la Parlament încercând să rezolve o serie de probleme ale călărășenilor.
Din toate aceste motive, având în vedere că se află la doar primul său mandat, Roxana Paţurcă poate fi consemnată ca un om de succes, cu perspective și, bineînțeles, multe speranțe…