RUŞINEA ROMÂNIEI! PODUL DE LA AGIGEA- ÎNTRE PROSTIE ŞI… BĂTAIE DE JOC!

Podul a fost construit, la cererea lui Ceauşescu, în… 4 luni! Şi nu este gata reparat după… şase ani!

Aceasta este realitatea pe care ne-a prezentat-o, într-un dialog, unul dintre oamenii importanţi care au activat pe şantierul podurilor de la Feteşti- Cernavodă. A fost o lucrare uriaşă, întinsă pe zeci de kilometri, din care o mare parte poduri paralele, peste Borcea şi Dunăre. O lucrare uriaşă în care au fost implicaţi atât specialişti, dar şi… armata! O lucrare la capătul căreia au fost puse pe roate cele două poduri de la Feteşti peste Borcea şi de la Cernavodă, peste Dunăre.
Povestea interesantă pe care ne-a relatat-o omul care a condus activitatea de la şantierele podului este legată de podul de la… Agigea! Celebrul pod de la Agigea, celebru în sens negativ pentru că acolo se iese de pe autostradă (altă tâmpenie- de ce nu s-o fi continuat autostrada până la Mangalia?) şi maşinile care vin dinspre Constanţa se înghesuie alături de cele de pe autostradă, iar produl este… în reparaţie! De… şase ani! Ce ne-a relatat nouă, domnul inginer: „La începutul anilor ’80, în timp ce încă lucram la şantierul Feteşti, de la Cernavodă, am fost invitaţi la secretarul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, la <>! Cu mai mulţi responsabili, inclusiv miniştri. Acolo ni s-a trasat o sarcină concretă: – La vară circulaţia pe litoral va deveni şi mai fluentă, pentru că apare şi noul pod de la Feteşti- Cernavodă. Pe de altă parte, s-a trecut la lucru pentru canalul Dunăre- Marea Neagră pe care vrem să-l vedem gata, cât mai curând. Prin această cauză, trebuie să facem un pod, la Agigea, înaintea portului, acolo unde canalul se varsă în Marea Neagră. Apucaţi-vă şi până la vară să fie gata!
În prima fază, ne-am uitat, firesc, la calendar- era luna… februarie! Să nu exagerăm, un proiect exista, dar să-l faci până în vară, părea, deja, o utopie! Nu a fost! În iunie, acelaşi an, am dat în funcţiune podul de la Agigea peste canalul Dunăre- Marea Neagră. Deci, el s-a făcut în 5 luni, iar acum, nu este gata reparaţia în… 6 ani! Ba, şi mai grav, vor să închidă podul, până acum, până la primăvară- poate, poate! Că prea s-au făcut de râs!”

N.R.: Faptul că, totuşi, la începutul sezonului 2017 s-a dat drumul circulaţiei pe podul de la Agigea nu atenuează cu NIMIC toată porcăria anilor în şir în care milioane de maşini au fost nevoite să se strecoare pe un pod aflat în reparaţie! Pod care se construise în doar câteva luni!…