S-A RĂSTURNAT CU MAŞINA, LA 1 DIMINEAŢA!

Un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane, care au suferit traumatisme în urma unui accident rutier, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat

În data de 07.09.2016, ora 01.35, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat prin intermediul 112- număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza municipiului, pe strada Locomotivei, la un accident rutier soldat cu două victime, după ce autoturismul (înmatriculat în Bulgaria) în care se aflau aceştia s-a răsturnat pe carosabil.
La sosirea echipajului de intervenţie la locul accidentului, au fost identificate două victime, ambele de sex masculin, iar starea acestora era următoarea: – C.B.(conducător auto), în vârstă de 35 de ani, prezenta traumatism cranio-cerebral nivel zero cu risc şi M.Ş. (pasager dreapta faţă), în vârstă de 42 de ani, conştient, care prezenta traumatism şi plagă de aproximativ 4 centimetri la nivelul membrului superior stâng, dar şi multiple excoriaţii la membrele inferioare.
Conducătorul auto a primit îngrijiri din partea echipajului SMURD, care i-a aplicat guler cervical, i-a administrat oxigen şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean Călăraşi.
Pasagerul din partea dreaptă faţă a primit îngrijiri din partea paramedicilor SMURD, care i-au efectuat hemostază şi i-au aplicat pansament compresiv, după care acesta a refuzat să fie transportat la UPU Călăraşi.