Scandal!… ANULAȚI BILETELE GRATUITE LA CFR!

*O măsură, teoretic bună – a generat un adevărat dezastru!

Într-adevăr, ideea de a acorda transport gratuit pe calea ferată pentru studenți este, teoretic, una bună. Nu au atât de mulți bani, iar deplasarea de acasă la facultate costă. Desigur, în limitele rezonabilului, adică de două ori pe semestru — când pleci la facultate, când te întorci după sesiune, iar pleci…iar te întorci. Patru călătorii pe an. Nu în fiecare zi, așa cum dintr-o prostie s-a decis! Iar consecințele sunt catastrofale!

DEZASTRU LA CFR! MINISTRUL TRANSPORTURILOR RECUNOAŞTE: BILETELE GRATUITE ALE STUDENŢILOR ADUC FOARTE MULTE NEMULŢUMIRI

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, recunoaște situaţia dezastruoasă de la CFR Călători. Compania are mari probleme in cauza lipsei de vagoane şi mărturiseşte că, din nefericire, nu vor putea satisface nevoia de trafic, mai ales pentru litoral. Unul dintre motivele principale ar fi gratuităţile acordate studenţilor. Acestea îi nemulţumesc pe ceilalţi pasageri care plătesc bilet.
AGERPRES: În ultimul timp, CFR Călători se confruntă cu o criză de material rulant, iar călătorii cu o mare aglomeraţie în gări şi cu lipsa locurilor în trenuri. Când credeţi că se va reglementa această situaţie?
Lucian Şova: Din păcate, situaţia stă foarte rău, în sensul că din 1.200 de vagoane pe care CFR Călători le are în parcul inventar, în luna martie 400 erau oprite din cauze tehnice. Nicio licitaţie nu era făcută pentru reparaţia acestora, lucru care însă, acum, s-a făcut şi au început reparaţiile. Totuşi, vom traversa foarte greu această vară. Din fericire, apetitul publicului pentru transportul pe cale ferată a crescut. Pe de altă parte, din nefericire, CFR Călători are o condiţionalitate foarte, foarte gravă, în sensul că nu are vagoane destule şi nici nu va avea vagoane suficiente în vara asta pentru a satisface nevoia de trafic, pentru litoral mai ales.Compania are în vedere – şi s-a început o procedură de licitaţie pentru un acord în vederea achiziţionării de 100 de automotoare tip Săgeată albastră Desiro, însă nimic din toate acestea nu va veni pentru sezonul estival. Aşteptăm să le avem din septembrie – octombrie. Se repară, se fac eforturi să se gestioneze acest trafic cu un pic mai mult de 2/3 din totalul parcului pe care ar fi putut să îl exploateze. Sau să se străduiască să optimizeze, să aducă vagoane, dar o treime din parc lipsă înseamnă foarte mult. Va fi aglomerat în această vară în gări şi la casele de bilete, din păcate.
Vreau să mă refer şi la lipsa posibilităţii ca studenţii să poată să rezerve bilete online. Este o condiţionalitate generată de faptul că, pentru a putea obţine un bilet gratuit, ei trebuie să prezinte nişte documente pe care nu le putem gestiona online.
AGERPRES: Dar aţi luat în calcul o limitare a numărului de călătorii gratuite pentru studenţi, mai ales că s-a extins această facilitate şi la cei care urmează masterate sau doctorate? Nu este cam mult?
Lucian Şova: Toată lumea zice că da. Acest lucru ţine de o decizie guvernamentală şi de o politică publică privind prioritizarea unor ajutoare, pentru că acesta este un fel de ajutor totuşi pentru un anumit public-ţintă. Sigur că se aşteaptă nişte optimizări, având în vedere că trebuie să susţinem nu numai turismul, ci în primul rând să susţinem accesibilitatea la învăţământ a studenţilor, şi ar trebui ca acest lucru să fie o prioritate.
Eu reliefez acest aspect în urma discuţiilor pe care le am cu colegii din Guvern, transmit de asemenea informaţia că există o stare de nemulţumire şi de aşteptare din partea publicului care plăteşte bilete şi care, uneori, este în situaţia de a călători ori în condiţii mai dezagreabile, ori de a nu mai avea acces la bilet atunci când doreşte, pentru că aceste bilete sunt luate deja de cei care beneficiază de gratuitate.
Altfel, ca politică publică în principiu, dat fiind că ne adresăm tinerei generaţii, este bine să o încurajăm să practice călătoria cu trenul mai degrabă decât cu mijloace auto, fie personale, fie de transport public.
AGERPRES: Cele 100 de trenuri pe care le va achiziţiona CFR Călători vor fi noi sau la mâna a doua?
Lucian Şova: Pentru ca să fie totuşi accesibilă finanţarea, vor fi la mâna a doua, însă cu o durată de exploatare de cel puţin 50%. Deci, cu o rezervă de funcţionare mai mare de 50%. Sunt multe oferte de astfel de garnituri, dar care au o vechime pe care nu o putem lua în considerare.
AGERPRES: Există o sumă estimată pentru aceste garnituri?

Lucian Şova: Nu, dat fiind că este un leasing operaţional şi că 100 de garnituri nu le poţi lua dintr-un singur loc. Împreună cu finanţatorul se caută soluţiile cele mai bune. Şi oricum va fi o procedură competitivă şi privind finanţarea şi privind achiziţia trenurilor, dar acum se strâng oferte – ne susţine aici şi unul dintre finanţatori, cel puţin – au o colaborare şi au nişte discuţii deschise cu cei de la BCR, bazându-se mult şi pe relaţia şi pe suportul pe care îl acordă şi Erste în raport cu Germania unde există cel mai mare bazin de astfel garnituri care pot fi accesate. Dar asta nu este vreo condiţionalitate apropo de momentul când se va selecta finanţatorul.
AGERPRES: Care mai este situaţia datoriilor CFR Marfă faţă de CFR SA?
Lucian Şova: Sunt în proces de executare. Există proceduri pe care le gestionează un executor judecătoresc, au pus sechestre pe nişte bunuri, le-au scos la vânzare. Nu am informaţii detaliate, însă ştiu că este o procedură de vânzare a unui număr mare de vagoane pe Bursa Română de Mărfuri, există nişte imobile pentru care s-au făcut publicitate de vânzare. Conturile sunt controlate de executorul judecătoresc de o manieră rezonabilă, în sensul că se monitorizează foarte atent veniturile şi sunt permise inputuri către compania de marfă doar atât cât să-i asigure funcţionarea în parametrii pe care îi poate dezvolta acum. Alte extravaganţe nu sunt permise de executor.
Nu am o situaţie la zi cât s-a recuperat, ştiu însă că nu-i nimic spectaculos, dar, având în vedere că aceste proceduri abia au început de 2 luni, nu mă aştept la aspecte spectaculoase, pentru că venituri din exploatare, ştiu bine din informaţiile pe care mi le-au dat cei de la companie – fie CA-ul, fie directorul general – abia dacă ajung pentru a se refinanţa. Aşa că avem aşteptări tot de la executor prin intermediul procedurilor de valorificare a unor bunuri, ceea ce, după părerea mea, nu este moral deloc, dar este legal, pentru că totuşi compania de transport marfă a funcţionat, a produs nişte pierderi. Acum vine executorul, valorifică nişte bunuri care totuşi, aşa generic vorbind, erau ale poporului, chiar dacă sunt în domeniul privat al companiei, le valorifică ca şi contravaloare a unor datorii, datorii care de fapt au fost făcute pe baza modului în care a funcţionat compania, fie că au fost oferte sub costuri şi au beneficiat nişte parteneri comerciali, fie că s-au plătit nişte salarii, nu pot să spun că acest lucru este moral.
AGERPRES: Dar dacă le vindem vagoanele, nu îi ducem către faliment?

Lucian Şova: Au un parc imens de vagoane pe care nu le mai folosesc şi care pot fi vândute exclusiv pentru fier vechi, astfel încât să nu încurajăm concurenţa neloială din partea altor operatori, deşi nici acest lucru nu este 100% moral, dar în discuţiile pe care le-am avut cu executorul, cu managementul, cu Consiliul de Administraţie am susţinut ideea, fără a avea o prerogativă directă, dar ca promovare a unei anumite politici de care sunt responsabil, le-am atras atenţia să nu afecteze activitatea curentă sau chiar unele elemente care ar putea ţine de dezvoltarea companiei. Are suficient patrimoniu pe care nu-l foloseşte, pentru care plăteşte impozite şi care poate fi valorificat şi, dacă aşa zice legea – şi Legea finanţelor şi Codul fiscal – aceste lucruri trebuie făcute.
AGERPRES: Aveţi o strategie cu CFR Marfă? O privatizaţi, se închide, rămâne la stat, având în vedere potenţialul său de companie strategică pentru transport marfă?
Lucian Şova: Deocamdată sunt prizonierul unei strategii pe termen scurt, având în vedere că aşteptăm o decizie cu privire la capitalizarea CFR Marfă, o decizie ce ţine de DG Competition, care, după semnalele pe care le am, mai degrabă se îndreaptă către o soluţie defavorabilă companiei CFR Marfă şi eu fac toate eforturile să fim pregătiţi pentru ceea ce-i mai rău, adică o decizie nefavorabilă, situaţie în care va trebui, probabil, ca această companie să ia măsuri în vederea returnării contravalorii acelei tranzacţii, ceea ce este imens, lucru care poată să conducă la declararea insolvenţei sale. Nu-mi doresc ca în această situaţie partenerii lui CFR Marfă să fie afectaţi – sau să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă – şi sigur cel mai important partener este CFR SA, de aceea am susţinut accelerarea procesului de executare şi de recuperare a cât mai mult din creanţă, pentru ca să nu se petreacă un efect de domino şi să intre şi CFR SA în deficit, în colaps.

CĂLĂTORII AU PLĂTIT 90 DE LEI PE UN BILET CA SĂ STEA ÎN PICIOARE 7 ORE!

Imaginile dezastrului de la CFR sunt filmate în acceleratul București-Iași, burdușit de călători. Revoltator e că după ce au plătit câte 90 de lei pe un bilet, bieții oameni au stat 7 ore fie în picioare, fie pe jos, între spațiile dintre vagoane.
„Era biletul de avion 100 de lei, dar când îl pierzi trebuie să apelezi la CFR, dar uite ce servicii îți oferă”
„Tren de cursă lungă și am mers ca sarmalele. Am acceptat să îmi iau în picioare că trebuia să ajung la Iași, să țin un curs. Ideea este că studenții au gratuitate, au stat jos. Am încercat să stau la clasa 1… mi-a cerut suprataxă. Da, dar sunt goale locurile. Nu au fost de acord.”
„Am mai dat și 30 de lei pe bilet. De ce nu ai dat 50 de lei, să stai la calsa I. Ia, uite! Avem pretenții acum să avem și bani. Păi, nu stiu.”
„Să suplimenteze locurile… Au fost oameni în picioare? Da, au fost. Mulți? Da”
Scenele se repeta în orice tren, se plâng călătorii. (20.44) Iată câtă aglomeratie a fost, în această după amiază și în cele două vagoane care au plecat din Gara de Nord spre Craiova. La sfârșit de săptămână, însă, e jale. Problema supraaglomerării s-a intensificat odată cu acordarea gratuităților pentru elevi și studenți. Potrivit CFR, anul trecut, în fiecare zi, 1.900 de oameni au călătorit în picioare. Pe lângă asta, cu toții au de îndurat și mizeria din multe garnituri. În toalete, îți trebuie stomac de fier să poți intra.
„Cum miroase!“
„Ia, uite, în ce hal arată! Săpun. Ăsta e săpunul în trenul de călători”

Cum investiții nu s-au mai făcut de mai bine de un deceniu, responsabilii au găsit o soluție de compromis, care sa „cârpească” lipsurile. Vor lua vagoane dintr-un loc și le vor muta în altul!
„Începând cu luna martie, compania de căi ferate, anulează aproape 100 de curse, pe rute despre care spune că nu sunt rentabile. Vorbim, în principal, despre trenuri de navetiști care fac legătura cu marile orașe: Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, Brașov și, desigur, București. Aici, potrivit CFR Călători, se vând în medie, 10 bilete la un tren”
Și asta nu pentru că n-ar fi călători. Vina cade pe toti cei care s-au perindat la șefia companiei și care n-au fost capabili încă să pună capăt călătoriei cu nașul. Nu mai e un secret pentru nimeni că pe rutele de navestiști puțini sunt cei care își cumpăra bilete.
LUCIAN ȘOVA, MINISTRUL TRANSPORTURILOR: „Am organizat supracontroale pentru a vedea exact dacă există flux de călători și, eventual, neplătitori.”
„Deci, oamenii care pe unele trenuri sunt în volum de 0.42 călători pe tren, citez, nu ar fi prea mulți. Aștept să văd cât de mulți sunt, reflectat în abonamente și bilete”
Domnul face parte din garda celor care au promis recent 250 de km de cale ferată. Sindicaliștii spun, însă, că în ultimii ani, absolut toți cei care au fost pe la transporturi au sabotat sistemul feroviar, în loc să îl ajute să înflorească.
ION POPESCU – LIDERUL SINDICATULUI MERIDIAN -„Trebuie investit, investit și iar investit în vagoane moderne și păstrată infrastructura. Cea mai mare bombă e să strici infrastructura de cale ferată”
„Să nu vorbesc în poezii… Glasul roților de tren… Dumneavoastra sunteți tânăr, dar noua ne-a mângâiat urechile. Și degeaba le-au mângâiat atâția ani, că uite unde s-a ajuns. În loc să mergem spre bine, mergem spre rău.”
Iar dovada nepăsării ți se arată încă din Gara de Nord, una dintre principalele porți de intrare în capitală. Scaunele sunt rupte, iar în jur domnește rugina.
În timp ce toate țările au investit milioane de euro în infrastructura feroviară, la noi, Dumnezeu cu mila. Din 2004 până în 2017, pe la ministerul Transporturilor au trecut nu mai putin de 15 demnitari. Fiecare a promis și… a plecat. Căile Ferate au ajuns în pragul falimentului.