Scandalul din PSD – A AVUT SAU NU PANDEA ACORDUL?!…

SUNT ÎMPOTRIVA LUI DRAGNEA SOCIAL – DEMOCRAȚII DIN CĂLĂRAȘI?!…

Despre scandalul de la nivelul PSD-ului s-a vorbit și se va mai vorbi, multă vreme de acum încolo. Pur și simplu pentru că este și partidul cel mai important din România, dar și că el este supus unor presiuni foarte mari care, cu siguranță pot influența forța acestui partid, dar a rămas, încă cel mai puternic partid social – democrat din Europa! În condițiile de care am mai vorbit în alte contexte, vom reveni asupra lor în măsura în care vor evolua lucrurile la nivelul acestui partid. Cert este că pacea despre care s-a vorbit pare a fi doar un armistițiu, iar în interiorul organizației de la Călărași există nemulțumiri în legătură cu faptul că președintele Ciprian Pandea ar fi acționat fără a avea acceptul organizației!

PRIMUL SEMNAL AL LUI CIPRIAN PANDEA L-AM PUBLICAT CHIAR NOI!

Atunci cănd nu se știa, efectiv, dacă există o poziție pro sau contra lui Liviu Dragnea, la nivelul organizației PSD Călărași, “Jurnalul de Călărași” a publicat acest comunicat al președintelui social -democraților călărășeni:
“Nu mă ascund, nu m-am ascuns nici față de domnul președinte, sunt unul dintre cei care a semnat acea scrisoare care, într-adevăr, nu ar fi trebuit să apară niciodată în public! Așa cum s-a spus a existat un singur om care a conceput această scrisoare, dar, cum cozi de topor există pretutindeni, cu siguranță că a venit cineva care a zis că vrea să semneze pentru a vedea cine a mai semnat-o, înainte! Și a raporta, mai departe, asta! Eu n-am avut nimic de ascuns, i-am spus și domnului Dragnea că am semnat această scrisoare! Am consultat și primarii în legătură cu această atitudine și, mai ales, sunt într-o relație de comunicare foarte bună cu doamna Viorica Dăncilă! Eu cred că trebuie să avem un punct de vedere foarte clar, de fiecare dată! Nu am adoptat niciodată tonul slugarnic și echipa de la Călărași trebuie să aibă o atitudine foarte deschisă pentru a fi luat în calcul, mai ales în momentele importante”!

PRIMUL SEMNAL L-A DAT SENATOAREA ROXANA PAȚURCĂ!

Într-adevăr, atunci când s-a auzit că ar exista un punct de vedere pe care coordonatorul social -democraților călărășeni și l-ar fi exprimat, Roxana Paturca a dat un mesaj prin care afirma public că nu a existat o consultare cu membrii organizației!
„Indiferent ce poziţie va adopta PSD Călăraşi în urma dezbaterilor şi consultărilor, îmi exprim îngrijorarea pentru tensiunile care au apărut în cadrul partidului, la centru şi în teritoriu. Fac apel la unitate, la calm şi atrag atenţia tuturor că în astfel de situaţii singurii care profită sunt adversarii politici” a declarat senatoarea PSD, Roxana Pațurcă.

PRIMARUL ȚONE CONFIRMĂ CĂ A FOST CONSULTAT!

Pe de altă parte, însă, alți membri ai PSD confirmă că ar fi existat o consultare care s-a petrecut chiar înaintea ședinței Comitetului Executiv, acolo unde majoritatea au fost de acord să fie susținută poziția anti Dragnea! TONE a fost de partea celor care îl susțineau pe președintele PSD., lucru petrecut în doar patru poziții dintre toți votanții! El fiind unul dintre cei care considera că nu este necesară o asemenea schimbare, în acest moment! Dar s-a supus deciziei care, iată, a existat!

CIPRIAN PANDEA ESTE DECIS – “DACĂ NU AVEM UN PUNCT DE VEDERE, NU VOM CONTA NICIODATĂ”!

L-am consultat, în mod firesc și pe președintele organizației PSD. Călărași, secretarul de stat Ciprian Panda care nu și-a ascuns punctul de vedere pe care l-a avut nici măcar în fața lui Liviu Dragnea: “diferența între mine și alții este că eu nu țin de funcții, nu mă interesează această poziție pe care o am și nu voi ține cu dinții, niciodată, de nimic altceva decât de convingerile mele! Sunt nemulțumiri pe care i le-am spus în față domnul Liviu Dragnea care, de altfel, m-a și apreciat pentru caracter, pentru corectitudinea pe care am avut-o, pentru că, iarăși, eu nu sunt ca alții care să îți spună una în față, iar după aia, după colț cu totul și cu totul altceva”!

CÂȘTIGAT DRAGNEA! CE SE ÎNTÂMPLĂ LA CĂLĂRAȘI!…

Desigur, lucrurile sunt în plină desfășurare pentru că, nu-i așa, până la urmă a câștigat Liviu Dragnea iar poziția de la Călărași poate chiar conta din punctul de vedere al celui care a câștigat! Ciprian Panda consideră că nu are niciun fel de problemă pentru că și-a exprimat punctul de vedere în care a crezut și că în organizații trebuie schimbată atitudinea, inclusiv atitudinea din partea conducerii!
Însă, tot în organizația de la Călărași există alții membri care nu au fost de acord cu această atitudine și care consideră că s-a greșit față de poziția care, până la urmă s-a impus la nivelul partidului!
•Vor fi răzbunări?
•Vor continua ticăloșiile din partea celor din exterior care vor să distrugă acest partid?
•Vor fi lupte în continuare, la nivelul organizațiilor?
Toate acestea le vom urmări pentru că ele sunt de interes!

Departamentul Anchete


Atenție la neatenție!
“TONI GREBLĂ NU VA SEMNA CA PRIMARUL”!


Aceasta este informația pe care ne-au transmis-o reprezentanți ai grupării care nu este de partea președintelui PSD, Liviu Dragnea și care nu au apreciat decizia pe care acesta a luat-o de a-l aduce secretar general pe fostul judecător, arestat atâta vreme și dovedit absolut nevinovat! Ba, mai ales, eroul unei înscenări a unor servicii sau a nu cui se știe, în acest moment, dar aproape distrus, atât el cat și familia ta! Aducerea lui Toni Greblă este un gest de mare succes apreciat, de altfel, de membrii Comitetului Executiv.
Astfel, potrivit lui Codrin Ștefănescu au fost ropote de aplauze pentru Toni Greblă, în poziția de secretar general al Guvernului!

CODRIN ŞTEFĂNESCU: PENTRU CINE AU FOST ROPOTELE DE APLAUZE DIN ȘEDINȚĂ!

Acceptarea funcţiei de secretar general al Guvernului de către Toni Greblă a fost primită cu aplauze în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, fiind una unanimă, a declarat Codrin Ştefănescu.
Potrivit acestuia, nominalizarea lui Toni Greblă reprezintă o recunoaştere pentru cariera lui şi totodată o reparaţie pentru ‘mizeriile suferite’ de acesta ‘din partea unui sistem odios’. ‘Toni Greblă este o nominalizare excepţională pentru funcţia de secretar general al Guvenului. Este o recunoaştere pentru toată cariera lui, pentru experienţă, pentru expertiză şi nu în ultimul rând o reparaţie pentru toate mizeriile şi umilinţele la care a fost supus de un sistem absolut odios pe care noi îl denumim ‘statul paralel’. Cazul domnului Toni Greblă, judecător la CCR, privind traficul de struţi este penibil şi grotesc şi a făcut înconjurul planetei. Cred că nu a fost ziar, televiziune din lume să nu vorbească despre România – ţară europeană în care oameni de acest calibru sunt scoşi din funcţie pentru nişte dosare de un sinistru total. În momentul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat în CExN că Toni Greblă a acceptat funcţia, pur şi simplu s-a aplaudat din suflet. A fost o decizie unanimă de acceptare şi în acelaşi timp o încântare pentru toţi membrii Comitetului Executiv’, a precizat Codrin Ştefănescu.
Fostul judecător CCR Toni Greblă ar putea deveni secretar general al Guvernului, el fiind propus pentru această funcţie în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de către preşedintele partidului, Liviu Dragnea. În prezent, funcţia este deţinută de Andreea Lambru.

“NUMAI CĂ… GREBLĂ NU VA SEMNA CA PRIMARUL”!

Scenariul care se vehiculează la nivelul acestor adversari, încă, ai lui Dragnea este că el l-ar fi adus pe Greblă pentru a rezolva problema legii cu amnistia, mult vehiculată și comentată în toate felurile! Acest lucru nu se va întâmpla , pur și simplu pentru că nici Viorica Dancila nu va semna așa ceva, ea putând risca să ajungă la pușcărie – în viziunea celor care susțin aceasta ipoteza! Lucrurile, după cum vedeți, sunt un încurcate rău de tot și se vor încurca și mai tare, în perioada următoare! Susțin sursele noastre!…

Iar am avut dreptate!
EXISTĂ ERORI INTENȚIONATE ÎN TEXTELE CARE I SE DAU VIORICĂI DĂNCILĂ!


Așa cum am susținut de mai multă vreme, fără a fi apărătorii actualei posesoare a poziției de premier al României, împotriva ei s-a declanșat un veritabil proiect de distrugere de imagine, atunci când la nivelul conducerii PSD s-a decis să fie cineva sigur, neapropiat de serviciile secrete! Realizând că acesta s-a produs, s-a declanșat obiectivul:. “Viorica nu-i de-a noastră, /arătați că-i proastă”! Din acest motiv toate erorile rostite și, mai ales, citite de primul-ministru au fost reluate în buclă, cum se spune limbajul de specialitate, în toate zonele mass-media astfel încât imaginea este deja creată!
Am mai spus-o, există și alți politicieni, în frunte cu președintele țării cărora dacă li s-ar aduna toate prostiile pe care le-au rostit, de-a lungul timpului și ar fi transmise, zi de zi și ceas de ceas , s-ar creea aceeași imagine compromițătoare pentru respectivele personaje! Desigur, acest lucru nu se întâmplă pentru că, nu-i așa, aceste personaje politice au oblăduirea necesara pentru a a nu li se scoate în evidență prostia, cum este în cazul primei ministre!
Iată că bănuielile noastre au fost confirmate, în aceste zile, din partea unei surse foarte sigure care se află în apropierea Vioricăi Dăncilă!
“Mi-a arătat hârtia – scria …SIVA”!
Se știe, ultima gafă invocată împotriva doamnei prim-ministru a fost aceea că în loc de cunoscutul termen SIDA a rostit –SIVA!

O NOUĂ GAFĂ A PREMIERULUI DĂNCILĂ: „GRAD DE HANDICAP SIVA”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în debutul şedinţei de Guvern, că printre persoanele cu handicap care vor beneficia de un spor la salariu de 15% se numără cele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap „SIVA”, după care s-a corectat şi a spus „SIDA”. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că Executivul va adopta un act normativ potrivit căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază.
„De la începutul mandatului am fost preocupaţi să găsim soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor aflaţi în centrele de asistenţă socială, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi. Astăzi vom lua două decizii în acest sens. Vom aloca suma de 200 de milioane de lei, sumă care ar putea fi modificată, autorităţilor administraţiei locale, pentru a asigura fondurile necesare susţinerii sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap”, a declarat prim-ministrul.
Dăncilă a precizat că persoanele cu handicat grav sau accentuat vor beneficia de un spor la salariu de 15%. „De asemenea, toate persoanele cu handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru”, a indicat premierul. Ulterior, Dăncilă a pronunţat greşit numele bolii SIDA.
„Este vorba despre persoanele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, fizic, vizual, auditiv, mintal, psihic, SIVA, ăăă, SIDA, sau boli grave”, a conchis premierul.

COZI DE TOPOR PRINTRE ANGAJAȚII GUVERNULUI?!…

Este nu doar o ipoteză, ar putea fi chiar o constatare, în condițiile în care nu doar Dancila a “beneficiat”, cu ghilimelele de rigoare, de asemenea așa-zise greșeli! Același lucru i s-a întâmplat și lui Țuțuianu, pe vremea când era ministrul apărării naționale și când nu a convenit unora sau altora , i s-a băgat sub nas o declarație, un act, a semnat după care s-a anunțat că nu mai sunt bani pentru salarii în armată! Motiv pentru care acesta a fost nevoit să-și dea dea demisia! Asta înseamnă că la nivelul Guvernului există, iată, băieți și fetițe pregătiți pentru așa ceva care livrează când este nevoie ceea ce trebuie pentru a compromite un anume politician!
Dar cine să ancheteze așa ceva?Șefii respectivelor cozi de topor?!…

Răspuns la o întrebare –
SCANDALUL DIN PSD A AJUNS LA PACE?

“NICIDECUM! Veți vedea într-o lună de zile”!…
Părea că scandalul care s-a desfășurat în ultimele săptămâni, la nivel național a avut, din multe puncte de vedere vârful la ședința Comitetului Executiv care, practic, ar fi tranșat lucrurile! O cifra foarte mare în favoarea președintelui Liviu Dragnea, inclusiv amenințări voalate către cei care nu se vor supune acestei decizii că se poate ajunge până la nivelul excluderii!
Din multe puncte de vedere acesta a fost vârful de tensiune, punctul maxim, după care ar trebui să urmeze cel puțin o perioadă de armistițiu, legat și de referendum, dar și de evoluția către alegeri și rămânerea la guvernare a respectivului partid.
Iată, însă că lucrurile nu sunt atât de clare cum par la prima vedere, iar din informațiile intrate în posesia redacției noastre ele par a fi supuse unei tensiuni explozive, cât mai repede!

S-A DAT ȘI UN TERMEN – O LUNĂ DE ZILE!

Veți vedea ce va urma, țineți minte acest termen”!
Într-o lună de zile lucrurile vor lua o cu totul altă direcție și va avea un cu totul alt deznodământ decât ceea ce pare a fi tranșat, astăzi!
Este premonitia pe care ne-au transmis-o surse din apropierea conducerii partidului, oameni care au informațiile necesare și, mai ales, știu ce se pregătește! Vom urmări și noi cu interes și vom vedea dacă, într-adevăr, peste o lună de zile – adică după referendum, timp de reper pentru toată lumea se vor mai întâmpla lucruri!…