Scandalul pestei porcine! DOCTORUL NEDELCU – SERIOASE SEMNE DE ÎNTREBARE!

•Și avertismentele specialiștilor!…

DOCTORUL VASILE NEDELCU CHIAR ARE DREPTUL SĂ VORBEASCĂ!…

Se știe, de-a lungul timpului, au fost și momente tensionate în relația acestui ziar cu doctorul veterinar Vasile Nedelcu, fost senator, în acea perioadă atunci când s-a petrecut un eveniment demn de interes cum a fost în timpul gripei aviare decizia de a nu ucide toate păsările din comuna Borcea ci doar focarele respective, am apreciat curajul și decizia lui Nedelcu!
Tocmai având aceste antecedente, atunci când a venit vorba despre criza pestei porcine africane punctele de vedere ale doctorului Nedelcu chiar contează! El are dreptul de a vorbi pentru că și în alte momente de criză a acționat ca un specialist și nu ca o unealtă!…

DOCTORUL NEDELCU – ACUZAȚII EXPLOZIVE!

Am ascultat cu stupoare conferința de presă a ministrului Daea și nu mi-a venit să cred ceea ce am auzit: citez – „În România nu există nici un specialist, nici o facultate care să producă specialiști privind combaterea Pestei Porcine Africane,……..”! Greșit!
Îi amintesc dlui Daea,care mi-a fost coleg în Senatul României și pe care l-am apreciat în acea perioadă, făcând parte și din aceiași comisie de specialitate, (Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală), că această boală a fost studiată în cadrul facultăților de medicină veterinară, este cunoscută de specialiști, medici veterinari, aceștia putând să stabilească diagnosticul și să aplice măsurile de combatere.
Mai mult, România a fost în alertă maximă pentru acestă boală încă de la începutul anilor ’70, iar în anul 1977, urmare a unor informații privind evoluția acesteia în fostele țări sovietice, s-a realizat un cordon de protecție pe toată lungimea graniței cu Republica Moldova și Ucraina pe o adâncime de 30 km. S-a reușit atunci, cu succes, prevenirea introducerii acesteia în România.
Acest lucru a fost posibil pentru că măsurile stabilite prin fosta lege sanitară veterinară nr. 60/1974, erau respectate întocmai.

Contează foarte mult și educația sanitară mai ales în sistemul nostru de creștere a porcului în gospodării, fără a se putea asigura protecția sanitară!

Aș aminti și faptul că la combaterea febrei aftoase(boala asemănătoare ca și difuzibilitate) din anul 1962, toți factorii de răspundere în combatere (șef fermă, medic veterinar, etc., )erau dotați cu arme de foc pentru aplicarea măsurilor, iar localitățile contaminate erau închise complet, din focare nu mai ieșea și intra nimeni până la lichidarea acestuia. Astăzi aceste aspecte n-i se par de domeniul fantasticului, dar așa au stat lucrurile, și nu fac nici o sugestie în acest sens.
Pentru că situația este în măsură a ne îngrijora foarte mult, i-aș sugera dlui ministru Daea, următoarele : planul de contingentă pentru prevenirea și combaterea acestei boli să fie respectat întocmai și eventual completat și îmbunătățit cu masuri specfice României.
De asemenea să se acorde mare atenție „chitului” de diagnostic pentru confirmarea bolii și să fie verificată eficacitatea dezinfectantelor folosite.

COVORAȘELE PE ȘOSELE INEFICIENTE! ȘIFONAREA BANULUI PUBLIC!

ot fie vreo lună de zile de când un prieten din Călărași, trimis de autorități în judetul Tulcea pentru a sprijini măsurile de combatere a Pestei porcine africane, îmi dădea un telefon dintr-o localitate în care apăruse boala, spunându-mi următoarele: „Domnule doctor aici e jale mare, după felul cum se aplică măsurile de combatere, boala se va răspândi în maxim o lună în toată țara”, iată, a trecut o lună de zile și vorbele lui aproape că s-au adeverit, n-am știut atunci ce-a vrut să spună precis, acum am inteles perfect vorbele lui.
Apariția bolii în ultimile două zile în două mari Complexe de creșterea porcilor din județul Brăila, totalizând peste 150000 de porci, este în măsură să ne îngrijoreze pe toți, nu numai pe cei care lucrăm ori am activat într-un sector atât de important al economiei naționale.
Încă din anul 2009, printr-o interpelare adresată primului ministru, Emil Boc, în calitatea mea de senator, atrăgeam serios atenția asupra măsurilor care trebuiesc luate profesionist de autorităti, atât în prevenirea și combaterea gripei aviare cât și a pestei porcine.
Dezinfecțiile mediatice făcute în anii din urmă, de altfel ca și în prezent, cu acele covoarașe pe șosele, au fost practic ineficiente și s-au sifonat banii publici.
Pesta porcină africană evoluează de câțiva ani în unele țări din jurul nostru, ori, dacă vorbim de o epidemie, chiar de o pandemie, în aplicarea măsurilor de biosecuritate nu trebuia să fie nici cea mai mică fisură, iar factorul decident, adică Guvernul, trebuia sä acționeze ca atare.

Treceți pe șoselele Patriei și vedeți acele covorașe! V-aș da un exemplu – în anul 1962 la apariția febrei aftoase, cine intra în fermă, nu mai ieșea! Astăzi despre ce vorbim?!

Intrebările puse frecvent în spatiul public printre care și – Dacă vom mai mânca de Crăciun porc românesc?! este cea mai îndreptățită, iar convocarea de urgență a CSAT-ului, este absolut obligatorie, fiind o problemă de securitate națională.

Nu trebuie acționat selectiv, tocmai de aceea am difuzat articolul meu, chiar dacă nu am dat amănunte, prevenirea și combaterea Pestei porcine africane nu se face cu mănuși, localitățile trebuiesc închise complet, iar din focar nu iese și nu intră nimeni, aprovizionarea se face prin transbordare. În cazul combaterii febrei aftoase (boală asemănătoare ca și difuzibilitate) din anii ’60, măsurile erau aplicate cu arma la picior de cei responsabili. Acum despre ce vorbim?