Schimbare de atitudine- PRIMARUL DRĂGULIN NU A MAI VRUT… SPECTACOL!

Schimbare de atitudine- PRIMARUL DRĂGULIN NU A MAI VRUT… SPECTACOL!

5 decembrie 2017

Recentul moment al semnării încă unui proiect pe fonduri europene care are ca beneficiar municipiul Călărași a trecut, într-un fel, prea puțin observat, având în vedere că s-a dat doar un comunicat prin care s-a transmis că a fost semnat acest contract. De ce este de mirare evenimentul? Pentru că, în ultima vreme, așa cum ați văzut, asemenea momente de semnarea a contractelor au mai fost, iar în majoritatea cazurilor secvențele au fost folosite și pentru reclamă politică! Lucru remarcat, la un moment dat, chiar de primarul de la Călărași care a promis și-a promis că la fiecare semnare nu mai vrea spectacol ! Fără poze!… Fără secretar de stat venit să se tragă în poză, că Că dă bine că dă bine la CV-ul politic! Din toate aceste motive, primarul Drăgulin a decis ca acest contract să fie semnat într-un mod cat se poate de obișnuit, fără tam-tam, fără spectacol. Mai precis, așa cum ne-a precizat primarul: “Dacă va fi să facem poze, le facem când finalizăm proiectul, atunci, da, se pot face și fotografii! Dar numai cu fapte realizate, nu la momentele normale ale unei etape din realizarea unui proiect! “
Iată proiectul care s-a semnat săptămâna trecută, la dorința primarului Drăgulin fără… spectacol!

PROIECTUL PRIVIND SEMNAREA CONTRACTULUI DE FINANȚARE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIȚII ”REPARAȚII CAPITALE STRĂZI ÎN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI – LOT 1, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL DE DEZVOLTARE LOCALĂ

Miercuri, 29 noiembrie, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul ”Regenerare urbană a municipiilor și orașelor”, Domeniul construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, ce privește obiectivul de investiții ”Reparații capitale străzi în municipiul Călărași – Lot 1, județul Călărași”. Este vorba de străzile Mușețelului, Știrbei Vodă și bulevardul Cuza Vodă.
Valoarea totală a investiției este de 7.746.332,02 lei cu TVA, din care finanțarea asigurată prin PNDL – 4.895.801,97 lei cu TVA.
Se are în vedere reabilitarea a 2043.40 m de străzi, fiecare stradă având lungimea de:
– Bulevardul Cuza Vodă- 597.80 m
– Str. Mușetelului – 778.30 m
– Str. Știrbei Vodă – 667.30 m
Proiectul vizează atât reabilitarea părții carosabile, cât și a trotuarelor (excepție făcând tronsoanele unde sunt trotuare modernizate de curând).