SFINȚII ZODIILOR

BERBEC – SFÂNTUL APOSTOL PETRU

Apostolul Simon Petru este asemănat cu zodia berbecului. Asemeni unui berbec veritabil, Apostolul Petru era o fire impulsivă, dar reușea să se impună prin simpla prezență datorită calităților de lider. Ne este cunoscut faptul că Apostolul Petru a fost împuternicit de către Dumnezeu pentru a decide cine intra sau nu pe porțile Raiului. Ca atare, berbecul este o fire autoritară, care se aprinde repede.

TAUR – SFÂNTUL APOSTOL SIMON ZILOTUL

În Biblie, Sfântul Apostol Simon Zilotul, mai este cunoscut și ca Apostolul Simon Canaanitul, o personalitate încrezatoare în propriile forțe. Este un simbol al determinării și al entuziasmului. De asemenea, Apostolul Simon este un personaj care pune accent foarte mare pe partea materială. Prefera confortul material și este o fire foarte încăpățânată.

GEMENI – SFÂNTUL APOSTOL IACOB

Dintre cei 12 Apostoli, Iacob (cel Tânăr, fiul lui Alfreu) reprezintă tipul intelectualului. Chiar dacă era un intelectual și avea o abilitate extraordinară de a-și expune ideile, Apostolul Iacob era instabil, nestatornic și schimbator. Gemenii dau dovadă de o energie inepuizabilă, sunt inventivi și spontani.

RAC – SFÂNTUL APOSTOL ANDREI

Sfântul Andrei, cunoscut la noi și ca ocrotitorul României, este un familist convins, un pacifist ce preferă liniștea. Este dependent de casă și de familie, este sensibil, liniștit și predispus la meditație. Este în stare de orice pentru cei dragi, fiind în același timp și o fire fidelă. Dacă e nevoie de o persoană care să te înțeleagă, nativul din zoia racului este cea mai potrivită persoană.

LEU – SFÂNTUL APOSTOL IOAN

Prezența leului este de fiecare dată remarcabilă, la fel ca și a Sfântului Apostol Ioan. Era un bun orator și se simțea în largul lui atunci când era în centrul atenției. Cu o personalitate puternică, prea aspru uneori, încerca să-i convinga pe ceilalți de ideile sale. Cu toate acestea, era o personalitate generoasă, iubitoare și respectată de către cei din jur.

FECIOARA – SFÂNTUL APOSTOL FILIP

Apostolul Filip este prin definiție tipologia omului precaut, profund și calculat. Se pricepe de minune să își organizeze activitatile până la cel mai mic detaliu. Asemeni Apostolului, fecioarele sunt persoane meticuloase, răbdătoare. Sunt atente la detalii, devenind astfel perfecționiste. Au tendința de a-i critica pe cei din jur, ajungând să se critice și singure de cele mai multe ori.

BALANȚA – SFÂNTUL APOSTOL BARTOLOMEU

Balanțele sunt cunoscute pentru diplomația lor, pentru tactul și puterea de convingere de care dau dovadă la fiecare pas. La fel și Sfântul Apostol Bartolomeu, care avea o personalitate echilibrată și nu accepta înșelăciunea și minciuna. Balanțele sunt persoane corecte, foarte buni conducători și pot ajunge până la manipulare atunci când vor să obțină ceva.

SCORPION – SFÂNTUL APOSTOL TOMA

Cunoscut în popor sub denumirea de “Toma Necredinciosul” Apostolul Toma nu era numai îndoielnic (de unde și denumirea populară), dar era și o fire orgolioasă, ambițios și pasional în același timp. Chiar dacă i se potrivește de minune expresia “nu cred până nu văd”, atunci când se convinge de ceva, scorpionul dă dovadă de un devotament incredibil care va dura toată viața.

SĂGETĂTOR – SFÂNTUL APOSTOL IACOB (CEL BĂTRÂN, FIUL LUI ZEVEDEI)

Este unul dintre cei trei Apostoli (Petru, Ioan și Iacob) care au întemeiat biserica, fiind considerat patron spiritual al acesteia. Este cunoscut pentru spirilul cooperativ extrem de dezvoltat, pentru dreptatea de care dădea dovadă, pentru onestitate și consecvență. Asemeni Apostolului, săgetătorul este un luptător convins, un iubitor al călătoriilor și deplasărilor.

CAPRICORN – SFÂNTUL APOSTOL MATEI

Apostolul Matei era însărcinat cu colectarea taxelor în guvernul Romei. Acesta era foarte mândru de poziția pe care o ocupa, de puterea și statutul pe care aceasta i le oferea. Cu toate acestea, Apostolul Matei nu făcea abuz de funcția lui, ba mai mult, era o persoană corectă, integră și onorabilă. Prin urmare, capricornul este o fire ambițioasă, corectă și conștiincioasă, întotdeauna orientată către succes.

VĂRSĂTOR – SFÂNTUL APOSTOL IUDA (TADEU)

Apostolul Iuda Tadeul a fost cela care s-a preocupat și s-a implicat în același timp de bunăstarea celor neajutorați. Este, de asemenea, protectorul cauzelor nobile fiind întotdeauna dispus să îi ajute pe cei necăjiți. Vărsătorii sunt persoane creative, cu o dorință de cunoaștere nebănuită, dar au tendința de a se descuraja foarte repede.

PEȘTI – APOSTOLUL IUDA ISCARIOTEANUL

Cunoscut și drept cel care l-a vândut pe Iisus pe 30 de arginți, Iuda Iscarioteanul avea un spirit organizatoric foarte bine conservat. Totodată, el este și o persoana sensibilă, retrasă și timidă, ușor influențabil, cu o mare predispoziție de a intra în depresii. Peștii sunt persoane familiste, înțelegători, însă de cele mai multe ori nu se regăsesc în realitatea înconjuratoare, fapt ce declanșează și depresiile despre care va vorbeam.