Sub egida centenarului – DGASPC CĂLĂRAȘI A ORGANIZAT ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR COPILULUI


DGASPC Călărași a organizat în sala de spectacole Barbu-Știrbei, a Centrului Județean de Cultură și Creație, un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sub egida centenarului.
A fost prezentat un program artistic, care a conținut momente muzicale, recitare poezie, dansuri moderne/populare, scenete, susținute de copiii talentați din centrele instituționalizate, cărora li s-au alăturat și copii din comunitate, care participă, frecvent, la acțiunile organizate, în centrele noastre, de Asociația ,,Pentru un Călărași mai bun”: Catinca Leu, Cosmin Andrian, Dianna Stamate.
Cuvântul de deschidere al spectacolului l-a avut directorul DGASPC Călărași, Lavinia Grosu, care a fost urmat de prezentarea, cu mult talent și dăruire, a momentelor emoționante , dar și vesele, de către cei peste 40 de copii din centrele: Sera Călărași, C.S.C.C.H.S. Călărași, ,,Sf. Ștefan” Perișoru, Complexele de Servicii Făurei și Oltenița.
Fanfara Școlii din Ciocănești, pregătită de dl. Șerban Mitel și coordonată de profesorii Dan Melente și Silvia Melente, s-au alăturat spectacolului, din componența sa făcând parte și copii din cadrul Centrului Făurei.
Felicitări, copiilor talentați, felicitări, educatorilor, care i-au pregătit cu adevărată dăruire!