Surpriză și nu prea – BOGATU… SĂRAC, LA INVITAȚII!…

Să fim bine înțeleși, nu ne rugăm de nimeni să ne invite la acțiunile pe care le organizează, din contră, este interesul acestora ca activitatea lor, mesajul lor să fie reflectat în cel mai vechi ziar din Călărași, asta ca să nu vorbim și de milioanele de vizitatori pe care le avem, pe cel mai important portal al presei din România ! Numai cat avem noi peste 2 milioane de vizitatori neavând ,măcar in vis , aproape mici un alt ziar din Călărași !
Totuși, în numele cititorilor noștri, atât de multi și atât de atenti la tot ceea ce se întâmplă și pentru că vrem să reflectăm tot ceea ce este de interes, am fost deranjați când colegi din presă ne-au invitat la o conferință de presă al sindicatului din învățământ, condus de domnul Aurel Bogatu, noi neavând invitație la această acțiune! Și asta nu era pentru prima oară!…
Desigur, am urmărit cu interes cum a fost reflectat evenimentul și cu două trei excepții, NIMIC! Dar chiar nimic! Ori au fost invitați doar câțiva, ceea ce secretariatul de acolo a mai facut și altădată, ori au fost emise invitații preferențial, ori, din prostie, nu se știe!… În condițiile în care, totuși, noi i-am dat și persoanal domnului Bogatu adresele noastre pentru a fi contactați… Cert este că nu am participat la acel eveniment…
TOTUSI… Nu putem să nu observăm că din nou sindicatul se bagă în seamă, când îi e lui lumea mai dragă, nu atunci când lucrurile chiar puteau funcționa! Aduceți – vă aminte că se pusese problema unor greve și demonstrații înaintea examenelor, de toate felurile, când chiar se observa că învățământul există, dar atunci sindicatele au tăcut mâlc! Acum, se bagă și el în seamă, în condițiile în care, totuși, nu temele cele mai importante sunt abordate, în primul rând fiind subfinanțarea învățământului românesc, acesta neajungând la celebrul 6% pe care, de exemplu, președintele l-a promis, dar nu l-a respectat niciodată, spre deosebire de banii alocați pentru înarmare!… Dar aici este, deja, altă poveste, noi am consemnat această atitudine a sindicatului condus de Aurel Bogatu și, desigur, punctul nostru de vedere în legătură cu așa-zisele proteste ale unui sindicat de care ne-am săturat cât de mult s-a îngălbenit, în acești aproape 30 de ani!…