TARE? SAU… CE?!… POETUL GĂRII DE NORD CHIAR EXISTĂ! L-AM CUNOSCUT!…

Cum să te întâlneşti cu o… Legendă?!…

LEGENDA CHIAR… EXISTĂ!
Pentru cunoscătorii filmului (şi nu numai) pentru cei care chiar urmăresc momentele de excepţie din cultura română, apariţia aşa-numitului poet al Gării de Nord din filmul Filantropica a lăsat o undă de adevărată legendă. Şi legenda nu doar că a continuat să se extindă, ea a cuprins o adevărată imagine a celui care are harul creaţiei, dar mai puţină şansă în viaţă şi atunci, pur şi simplu pentru a supravieţui, colindă zonele publice alături de creaţiile sale! Pe care le dăruieşte, oricum şi oricând! Te poţi întâlni cu o legendă, aşa cum circulă ea, de la om la om?- este o întrebare la care viaţa mi-a dat un răspuns izbitor! DA, EXISTĂ!

filantropicaPERSONAJUL DIN “FILANTROPICA”…
Această imagine a poetului Gării de Nord apare în celebrul film “Filantropica”, celebru pentru cei care l-au văzut la mijlocul anilor 2000. Pentru că, astfel, întrebând generaţiile mai tinere, am descoperit că nici nu au auzit de acest film, dar şi să mai trăiască povestea personajului respectiv. Vă reamintesc, un profesor din capitală, om care a scris o carte, încearcă să şi-o publice. Şi să şi-o vândă!… La un moment dat, în preocupările sale generate de această dorinţă se întâlneşte, în Gara de Nord, cu un personaj (interpretat de Florin Zamfirescu) care se recomandă „poetul Gării de Nord”! Acesta îi recită (contra o… vodcă!) o poezie de două versuri! Şi pentru a o recita şi pentru cealaltă, normal, mai cere o vodcă! După care îl întreabă pe Diaconu cât costă toate cărţile pe care le avea cu el? Şi i le cumpără, la grămadă! Personajul nostru înţelegând, în acel moment, că aia cu vodca era, aşa, o plăcere pentru că în ziua respectivă îi mersese foarte bine! Altfel, el câştiga de cinci-şase ori mai mult decât oricare dintre colegii profesori ai personajului interpretat de Mircea Diaconu! De aici s-a născut o legendă, iar eu m-am întâlnit cu… legenda!

LA CÂRCIUMA LUI… MARIUS TUCĂ!
Mergând la mare, am ajuns la Popasul Pescarilor, un spaţiu devenit celebru datorită iscusinţei în aceste afaceri al celebrului jurnalist Marius Tucă! De altfel, proprietarul unui brand de succes şi în capitală- „Taverna Sârbului”. Tucă s-a făcut un mare cârciumar, chiar dacă nu stă în cârciumă, precum Caragiale! Acolo am văzut un personaj (ridicol, la prima vedere!) ridicol prin ţinuta total inadecvată unui restaurant aflat pe malul mării, unde mulţi erau în pantaloni scurţi şi şlapi! Omul era îmbrăcat în redingotă, purta pe cap un joben uriaş, avea nişte ochelari de… intelectual şi o grămadă de cărţi, în braţe! L-am urmărit cu interes până a ajuns la masa noastră. Atunci când s-a recomandat: „Ştiţi că în filmul Filantropica există personajul <>. Eu sunt prototipul poetului Gării de nord! Şi am plăcerea să vă ofer nişte versuri, mai precis, volumele mele de epigrame!…” I-am urmărit prestaţia cu interes, l-am urmărit şi la alte mese, promiţându-ne că vom sta de vorbă după ce îşi termină toată afacerea. Între timp, firesc (trăim în epoca… internetului), am dat repede pe „Goagăl” să văd ce e cu poetul Gării de Nord, nu ăla din Filantropica, ci… celălalt! N-am găsit poetul Gării de Nord dar am găsit… epigramistul Gării de Nord

poetul garii de nordACULIN, EPIGRAMISTUL GĂRII DE NORD
Îl cheamă Aculin Tănase. Pe la sfârşitul veacului trecut, colinda cârciumile cu epigramele-i la purtător, pe foi xeroxate, oferindu-le cu autograf “pe-o vodcă, un whisky sau o-njurătură sănătoasă”, după cum spune chiar el.
Daniela Şontică l-a portretizat într-un articol apărut în Jurnalul Naţional, iar regizorul Nae Caranfil, inspirat de povestea lui, a creat personajul din “Filantropica”, interpretat de Florin Zamfirescu: Poetul Gării de Nord.
Între timp, Aculin a cules epigramele în cărţi. Cărţi pe care le distribuie, în stilu-i caracteristic, prin baruri şi cafenele.
Împreună cu amicii Doinel Tronaru şi Toma Roman Jr., am ajuns, acum vreo săptămână şi ceva, la cheful organizat de ziua lui Aculin. Evident, undeva prin preajma gării. Am ciocnit un pahar de şpriţ şi am schimbat câteva vorbe.
L-am reîntâlnit, tot împreună cu Tomiţă, într-un local simpatic din Pasajul Vilacrosse. Îmbrăcat, ca de obicei, în frac, cu joben şi baston, avea ţinuta ideală pentru a fi fotografiat în acel decor. N-aveam la mine vreun Nikon, dar mergea şi cu telefonul.
Am primit şi două cărţulii, plus dedicaţiile aferente din partea autorului, pentru care-i mulţumesc.
Prima carte este compusă din epigramele sale însoţite de o colecţie de versuri umoristice ale unor autori consacraţi pe care-i apreciază prietenul nostru şi se intitulează “Aculin Tănase şi invitaţii de onoare Delicatese pentru gusturi alese”.
Cea de-a doua “Aculin şi maeştrii caricaturii” este alcătuită numai din creaţii proprii şi este ilustrată prin lucrări grafice realizate de nume precum Horaţiu Mălăele, Ştefan Popa-Popa’s, Ion Barbu sau Cristian Topan, pentru a enumera doar câţiva dintre graficienii cu care a colaborat epigramistul.
Redau mai jos două dintre epigramele sale, scrise de mână pe coperţile interioare ale uneia dintre cărticele:

Unui pseudo-critic de epigrame:
Că ne tragem tărtăcuţa
Din maimuţă, ştie-orcine,
Însă eu urăsc maimuţa,
Că nu s-a retras din tine!

Lui Adriean Videanu, primarul bordurilor:
Videanu asfaltă discret
Şi contu-i mai făcu un salt,
Iar tunurile din Buget
Făcură găuri în asfalt!

El este Aculin Tănase. Dacă se-ntâmplă să-l întâlniţi prin peregrinările voastre dionisiace în vreun pub sau vreo selectă bodegă, încercaţi să staţi cu el la taclale. Merită, vă veţi convinge! Şi, eventual, v-alegeţi şi cu o carte la preţ de-o bere, poate două…

OMUL CARE REUŞEŞTE SĂ TRĂIASCĂ DIN SCRIS!
În acel moment mi-am adus aminte că am citit în Jurnalul Naţional un articol care vorbea despre un asemenea personaj, iar prezenţa lui în Restaurantul lui Marius Tucă nu mai îmi era, acum, deloc întâmplătoare! Şi am căutat omul care reuşeşte să trăiască din scris! Şi am găsit articolul:

coperta carti aculinACULIN REUŞEŞTE SĂ TRĂIASCĂ DIN SCRIS
Nu se poate să nu-ţi atragă privirea, îmbrăcat in frac şi joben, cum umblă, cu floarea roşie la buzunarul de la piept, prezentăndu-şi cu demnitate creaţiile literare.
Nu se poate să nu-ţi atragă privirea, îmbrăcat în frac şi joben, cum umblă, cu floarea roşie la buzunarul de la piept, prezentăndu-şi cu demnitate creaţiile literare.
La o terasă cu o prietenă. Apare ca un actor şi zice: „Bună ziua, sunt scriitorul Aculin Tănase şi vreau să vă delectez cu câteva dintre epigramele mele”. Mi-am amintit imediat replica aceasta, îl mai întâlnisem şi in urmă cu şapte ani. Nu l-aş fi recunoscut acum dacă n-ar fi spus acelaşi text ca atunci. Pe vremuri, îşi vindea epigramele adunate in nişte foi, „la preţul unei beri”. Acum îşi vinde cărţile. L-am invitat pe epigramistul nostru să ne povestească ceva despre viaţa lui şi despre modul mai puţin obişnuit la noi de a face bani din literatură. „Eu reuşesc să trăiesc din scris”, spune sigur pe el Aculin. Aflăm că a compus prima epigramă la 30 de ani, fascinat de puterea de a reda in patru versuri atâtea fineţuri ale unui caracter sau situaţii. Se vede in compania selectă a marelui Păstorel, la nivelul lui chiar, intrucăt astăzi „scriitorii de epigrame de vârsta mea sunt foarte slabi”. Supărat că lumea consideră epigrama „un gen minor”, Aculin a plecat prin „96 să cutreiere terasele, barurile şi cluburile mai selecte, unde vin oameni cu bani, dar care apreciază şi arta. Unii l-au considerat bufon pentru că a cerut bani pe scrisul lui, dar încet-încet Aculin şi-a făcut o faimă printre literaţi, e văzut bine de epigramiştii din generaţia veche, are prieteni printre artişti şi scriitori şi duce o viaţă boemă care ii este foarte pe plac. Dar mai ales trăieşte din scris.
MAESTRE, CE BEI? Ideea de a-şi vinde epigramele i-au dat-o nişte amici. „Stăteam in Regie, un prieten de-al meu mi-a zis: «Bă, tu eşti aşa de prost! In loc să mergi să bei o bere, tu dai banii pe cartele să suni pe unul şi pe altul să le spui că ai scris epigrame? Hai să te învăţăm noi ce să faci!». Ne-am dus prima dată la Lăptăria lui Enache. Şi le vindeam pe o bere. Văzuseră amicii mei intr-un local la Paris cum un scriitor boem vindea ce scria pe acolo şi lumea il respecta ca pe un geniu. Aveam şi câteva epigrame pornografice. Semnalasem că sunt «interzise fetelor», dar fetele când auzeau asta îşi smulgeau foile din mănă una alteia. Şi cascade de râs! Citeau cu voce tare. Noi eram acolo trei golani la masă, dar n-aveam nici un ban in buzunar. Venea lumea şi mă întreba: «Maestre, ce bei?». Lichid, le răspundeam. Unii voiau şi autograf. Parcă era regizat totul. Au văzut că suntem boemi… S-a umplut masa de bere. Dar nici un ban. N-am putut să bem toată berea. «Lasă că o să vină şi banii», ziceau amicii mei. Într-adevăr, mai târziu le ziceam că le vând «la preţ de o bere», ca să am şi bani. Câştigam şi o sută de mii pe zi. Era o căruţă de bani atunci”, povesteşte Aculin Tănase despre începuturile sale în afacerea „epigrama care aduce bani”.
„MARŞ DE-AICI!”. Are amintiri care mai de care mai frumoase şi mai amuzante cu scriitori, cu artişti sau cu oameni simpli.
„La început, eram cu fasciculele mele la o terasă in zona Rosetti. M-am prezentat eu cine sunt şi ce fac şi m-am aşezat la o masă. Aud că mă strigă cineva: «Maestre, zice, vino puţin. Felicitări, sunt excepţionale, sunt briliante! Te rog să-mi dai şi mie autograf, că astea peste ani o să fie aur. Aur curat». Era scriitorul Tudor Ţopa. I-am răspuns: «Da, maestre, dar eu sunt scriitor boem, eu le vănd cu autograf, dar la preţul unei beri, unui whisky sau pe-o înjurătură sănătoasă!». «Cuuum? Nenorocitule, marş de-aicea! Eu sunt scriitor şi nu pot să vând un volum şi tu îmi ceri mie o bere! Ia-ţi şi căcaturile astea, nu valorează nimic!» De la o altă masă, scriitorul Paul Vinicius zice: «Maestre Aculin, vino încoace! Ce vrei să bei?». Nu-mi era de băut, aveam o stare… M-aşez acolo. Zice: «Scrii frumos». După aceea am mers în Shorley, prin ’97, ’98, era în mare vogă, făceam câte două-trei sute de dolari într-o juma’ de oră dacă aveam şi chitară. Le-am arătat eu lor epigrama-gen minor!”, spune cu o bucurie neascunsă Aculin.
ESTIVAL. Vara aceasta, Aculin este la mare. Nu să se bronzeze neapărat, ci pentru că are o trupă cu care susţine nişte show-uri care n-ar trebui pierdute. „Caravana lui Tănase”, trupa epigramistului, oferă un umor de revistă şi de epocă in acelaşi timp. Unul din membrii caravanei, Radu Captari, actor la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, va cânta la pian, la chitară şi cu vocea melodii de jazz, muzică rusească din filme, dar şi ţigănească, în limba romani. Gigi Dumitrele este folkistul care va întregi spectacolele, la fel şi tenorul Dumitru Gheorgiu, care va interpreta canţonete, iar maestrul iluzionist Ciupi va face scamatorii. Cu ei va fi şi Marian Başa care va picta cu… piciorul. Maestrul Aculin va recita epigrame politice şi texte literare umoristice. Îşi va lansa aici şi noua sa carte, a treia, „Delicatese pentru gusturi alese”. Să ne delectăm şi noi cu o epigramă dedicată lui Mircea Dinescu: „E drept că o mai faci de oaie,/ Dar eu ca semn că te iubesc,/ Ţi-am construit vreo trei butoaie,/ Din doagele care-ţi lipsesc”. Sau cu alta, inspirată de cuplul Angela Similea/Victor Surdu: „Tare-i sunt pe plac,/ Dubiul se exclude,/ Doar atunci cănd tac, SURDU mă aude”. Aculin Tănase a structurat această carte sub forma unei antologii in care a publicat şi texte care i-au plăcut la alţi scriitori (are supratitlul „Aculin şi invitaţii de onoare”). Printre ei, Eugen Enea Caraghiaur, Şerban Ionescu, Ion Pavelescu, Alexandru Clenciu, Păstorel. Prefaţa i-o semnează prieteneşte şi elogios Iacob Voichiţoiu şi Alexandru Clenciu.
De ani buni, epigramistul boem lucrează la o antologie care ar vrea să cuprindă toţi autorii români de epigrame. Merge prin toate marile centre culturale din ţară, citeşte, strânge material şi speră să publice căt de curănd „Simfonia minţii”. Aşa vede el epigrama reuşită. O simfonie, o delectare supremă a spiritului, in nici un caz „un gen minor”. Are şi modele mai vechi – Catul, Rablais, Schiller, Byron, Puşkin, Caragiale, Păstorel – , dar are el însuşi contraargument pentru expresia răutăcioasă la adresa epigramei: propriul scris.
„La început, eram cu fasciculele mele la o terasă in zona Rosetti. M-am prezentat eu cine sunt şi ce fac şi m-am aşezat la o masă. Mă strigă cineva: «Maestre, zice, vino puţin. Felicitări, sunt excepţionale, sunt briliante! Te rog să-mi dai şi mie autograf, că astea peste ani o să fie aur curat». Era scriitorul Tudor Ţopa. «Da, maestre, dar eu sunt scriitor boem, eu le vând cu autograf, dar la preţul unei beri, unui whisky sau pe-o înjurătură sănătoasă!». «Cuuum? Nenorocitule, marş de-aicea! Eu sunt scriitor şi nu pot să vănd un volum şi tu îmi ceri mie o bere! Ia-ţi şi căcaturile astea, nu valorează nimic!»”
Aculin Tănase

sorin danciu si poetul garii de nordACULIN TĂNASE- UN PERSONAJ INEDIT!…
Venind la masa noastră am purtat un dialog extrem de interesant, atât de interesant încât (la un moment dat şi… spre stupoarea celor din jur!) am ajuns să vorbim despre… „Epopeea lui Ghilgameş”! Fază la care Aculin s-a repezit la una dintre cărţile pe care mi le dăruise şi mi-a scris o epigramă legată chiar de… Ghilgameş!

A fost o descoperire reciprocă, extrem de interesantă- acest om reuşeşte să trăiască din scris, dar- în primul rând- reuşeşte! Captivează! Interesează! L-am urmărit la una din mesele vecine, de la restaurant, în faţa unui public care, oricum, nu prea avea cine ştie ce legătură cu actul artistic- oameni pe care i-a cucerit printr-o epigramă celui care se recomanda „şeful”! La finalul epigramei toată lumea izbucnind în hohote de râs- ceea ce demonstra şi că epigrama era reuşită, dar şi că respectivii deveniseră prizonierii talentului lui Aculin Tănase!

VOM FACE UN FILM!…
Şi cum, întotdeauna, atunci când mă întâlnesc cu secvenţe interesante (pe care nu le-am avut planificate) zelul meu de creator devine extrem de activ, mi-am propus (încă nu i-am spus-o, dar sunt sigur că va accepta) să fac un dialog cu Aculin Tănase- poetul Gării de Nord! Să-l cunoaşteţi! Să căutaţi să-l înţelegeţi! Să descoperim un personaj interesant, al acestor vremuri!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!…
Vom reveni!