TRUPA LUI DAN ALEXA A FOST APLAUDATĂ DE  MUTU, PRUNEA ŞI PANDURU DUPĂ CE A OBŢINUT  A OPTA VICTORIE CONSECUTIVĂ ÎN CAMPIONAT

TRUPA LUI DAN ALEXA A FOST APLAUDATĂ DE MUTU, PRUNEA ŞI PANDURU DUPĂ CE A OBŢINUT A OPTA VICTORIE CONSECUTIVĂ ÎN CAMPIONAT

10 octombrie 2017

dunareaTrupa lui Dan Alexa a ajuns la opt victorii consecutive în campionatul Ligii a 2-a! Sâmbătă, în cadrul etapei a 11-a, Dunărea Călăraşi a mai făcut o ”victimă”, reuşind să o umilească pe Ştiinţa Miroslava cu 6-0 după ce la pauză avea avantaj minim pe tabelă. Valentin Alexandru a făcut hattrick-ul şi la egalat pe Ndiaye Mediop în fruntea clasamentului golgheterilor.
Dunărea a ajuns astfel la opt victorii consecutive, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum de la înfiinţarea clubului. În 2019 se împlinesc 100 de ani de fotbal pe malul Borcei, iar Dunărea Călăraşi, formaţia de acum se îndreaptă spre prima promovare din istorie în Liga 1.
După 11 etape desfăşurate în campionat, Dunărea se află pe locul 2, cu 25 de puncte, cu trei mai puţine decât liderul AFC Hermannstadt, dar cu patru mai multe decât Chindia Târgovişte şi Academica Clinceni, echipe care se bat în acest moment pentru locul de baraj.
Etapa următoare, Dunărea se deplasează la Suceava pentru a da piept cu Foresta, pe 14 octombrie, în timp ce Ştiinţa Miroslava, aflată pe locul 17, retrogradabil, cu doar 8 puncte, o va întâlni pe teren propriu pe Olimpia Satu Mare.

MUTU, PRUNEA ŞI PANDURU AU FOST LA MECI
Meciul de astăzi de la Călăraşi a avut parte şi de câţiva spectatori de lux. În tribuna oficială a stadionului Municipal, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vasile Iliuţă, a luat loc Adrian Mutu. Nu a fost singura vedetă ca a venit să-i vadă pe jucătorii lui Dan Alexa, ci şi Florin Prunea şi Basarab Panduru, aceştia fiind însoţiţi de Pompiliu Popescu, fostul doctor al naţionalei.
Prunea se pregăteşte deja pentru a candida la Federaţia Română de Fotbal şi şi-a început campania, iar Adrian Mutu ar putea face parte în scurt timp din stafful naţionalei. Prieten bun cu Alexa, Mutu l-a felicitat pentru victorie la finalul jocului de azi dintre Dunărea şi Miroslava.