Ultima oră! BĂTĂLIE ÎN SONDAJE PE… PRIMARUL LIBERAL!…

SE AGITĂ APELE!…

Pe măsură ce vâltoarea alegerilor se apropie, lucrurile încep să se învârtoseze din ce în ce mai vizibil. Practic, din acest moment să intra in linie dreaptă și dacă anul viitor vor fi alegerile europarlamentare și cele prezidențiale, în 2020 vom avea alegerile locale și cele parlamentare. Practic, ele sunt cele vizate, înaintea tuturor, însă, se pune problema candidaților.
Cine vor fi ei? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă fiecare partid, în parte. Pentru asta se fac sondaje, analize, discuții în fine tot ceea ce este necesar pentru ca pe listele respective să fie așezate numele care au cele mai bune șanse. În acest context se spune că au apărut sondaje, acum o lună de zile unul destul de puțin credibil care, până la urmă, se pare că ar fi fost lansat pe piață de un jurnalist ghiduș care a vrut să-și bată joc, pur și simplu, de niște partide, dar și de niște… ziarici! Iar acum, un alt sondaj parcă mai credibil, cel puțin din punctul de vedere al partidelor. Pentru că acest sondaj afirmă că la Călărași pe locul întâi s-ar situa PSD în opțiunea alegătorilor, în timp ce PNL ar fi undeva mai în spatele lui…
Pe de altă parte-acesta este lucrul de mare interes – primarul municipiului Călărași, liberal ca opțiune politică s-ar situa în preferința călărășenilor peste PSD! Ceea ce ar genera numeroase comentarii și puncte de vedere în legătură cu un subiect extrem de interesant. Nu am văzut sondajul, vom încerca să facem rost de el, așa că pentru deplina și corecta informare a tuturor vom prezenta punctul de vedere al primarului Drăgulin care l-a prezentat într-o întâlnire publică, mai mult prin niște comentarii. Și răspunsul, dacă îl putem numi așa, al senatorului liberal și fostul lider al liberalilor călărășeni, Răducu Filipescu. În condițiile în care se vorbește, tot mai intens, că o parte a liberalilor nu l-ar mai dori pe Drăgulici în fruntea candidaților la municipiu. Fiind preferat altcineva!
Fiecare are punctul său de vedere, noi vă invităm să lecturați și să urmăriți cele două intervenții, după care să vă exprimați propriile opțiuni! Devine interesant!…

DANIEL DRĂGULIN: ,,ALEGEREA CANDIDATULUI SE VA FACE DE LA CENTRU!”

,,În şedinţa BEx-ului de la Sibiu, la care a participat, informal, şi preşedintele României Klaus Iohannis, s-au stabilit mai multe priorităţi pe care organizaţiile judeţene trebuie să le realizeze în perioada următoare. Prima se referă la faptul că se vor face sondaje de opinie la nivel naţional şi asta chiar mă degrevează pe mine de unele suspiciuni pe care le au unii colegi care doresc să candideze, pentru stabilirea candidatului partidului pentru primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ. Alegerea candidatului se va face de la centru, iar până la sfârşitul anului se desemnează toţi candidaţii. În paralel cu evaluarea candidaţilor la primăriile reşedinţă de judeţ, noi trebuie să ne întâlnim şi să avem structuri în toate organizaţiile şi să avem, în cea mai mare parte, nominalizaţi candidaţii pentru anul 2020. Dacă sondajul arată că eu sunt cel mai bine votat, voi candida! Potenţialii candidaţi sunt: eu, Viorel Ivanciu, Dragoş Coman, Vasile Iliuţă şi Valentin Barbu. Lista este deschisă pentru membrii marcanţi ai PNL. Eu aştept să văd cine intră în competiţie pentru funcţia de primar. Nu mă deranjează dacă cineva are procente mai mari decât mine. Pe mine mă interesează ca Primăria Municipiului Călăraşi să fie condusă în continuare de PNL. Nu fac eu evaluarea, ci o echipă de la Centru, coordonată, cred, de domnul Blaga.” – a declarat primarul Ştefan Daniel Drăgulin.

RĂDUCU FILIPESCU: ,,PNL FIERBE ÎN TOATĂ ŢARA, DĂ ÎN CLOCOT ŞI LA CĂLĂRAŞI!”

,,Drăgulin a declarat că are un procent mai mare decât ar avea partidul şi are un procent mai mare decât ar avea oricare din PSD! Dacă el are sondajul ăsta, să ni-l pună pe masă! Partidul Naţional Liberal e un partid extrem de efervescent, chiar fierbe! Dacă fierbe în toată ţara, dă în clocot şi la Călăraşi! Eşti primar de capitală de judeţ, eşti la al doilea mandat; e normal să ieşi şi să spui că eşti cel mai bun şi că normal că ai punctaj peste cei doi viceprimari, ai punctaj peste PSD, peste USR şi aşa mai departe. Nu-i nimic greşit în chestia asta, pentru că tu începi să îţi faci o campanie pentru tine. Problema este când spui că ai un sondaj care spune treaba asta, ca să fi credibil trebuie să pui sondajul pe masă. Partidul Naţional Liberal a luat decizia să facă sondaje la nivel naţional pentru fiecare oraş capitală de judeţ. Organizaţia municipală, în urma acestui sondaj de opinie, ia decizia care se cuvine şi alege candidatul, dar va lua şi responsabilitatea rezultatului. Sondajul nu este aleatoriu, sondajul este orientativ. De exemplu, iese unul pe primul loc cu 31% şi iese celălalt pe locul doi cu 29%, dar al doilea are un trend crescător, iar primul are un trend constant. Şi atunci, în cadrul organizaţiei, trebuie judecat: cu cine ieşim? Care e varianta bună? Sunt atât de mulţi candidaţi pentru că s-a schimbat lumea, au venit oameni noi. De exemplu, Ivanciu e nou, nu era pe vremea lui Dragu, Dragoş Coman e nou, deci dintr-o dată doi candidaţi care sunt potenţiali câştigători la un moment dat. Cu Drăgulin care e pe poziţie şi care vrea să candideze sunt trei. Ceilalţi doi… Vali Barbu nu cred că se bagă, iar Iliuţă încearcă! Competiţia e deschisă, cine vrea să se lupte pentru fotoliul de primar, să se lupte! Pentru candidaţii de la PSD, Paţurcă e exclusă, Chiriţă n-are nici cea mai mică şansă, Dulce ar mai avea o şansă să iasă viceprimar, dar primar niciodată! Problema e că noi o să pierdem Călăraşiul dacă nu învăţăm să ne organizăm.” – a declarat senatorul Răducu Filipescu.