Ultima oră! LA LIBERALI, ORDIN DE LA CENTRU – DACĂ PRIMARUL ÎN FUNCȚIE DOREȘTE SĂ CANDIDEZE, NU SE MAI ADMITE ALT CANDIDAT!…

Aceasta este informația de ultima oră, la nivel național, mesajul transmis de conducerea Partidului Național Liberal către toate județele, în condițiile în care mai peste tot au apărut contracandidații primarilor aflați în funcție !
Existând pericolul de alergare după mai mulți iepuri și de a nu prinde niciunul, conducerea PNL a transmis acest mesaj care devine, din acest moment, ordin: dacă primarii în funcție, din localitățile respective, doresc să candideze pentru un nou mandat, ei sunt candidații! Nu se mai admit alti candidați, în condițiile în care asemenea bătălii interne pot duce la erodarea candidatul liberali , din fiecare localitate!

CUM S-AR ZICE – IAR AM AVUT DREPTATE!

Pentru că noi am ajuns la această concluzie de mai multă vreme, atunci când în analizele noastre am constatat că în timp ce PSD-ul nu și-a anunțat, nici acum, candidatul, la liberali este inflație de candidați, inclusiv la Călărași! Așadar, o indicație menită a aduce liniștea, cel puțin în aparență și, iarăși, prezicem noi, până la europarlamentare! Că atunci se taie capete, dacă nu sunt rezultate!
Ăsta este alt scenariu despre care am auzit, tot de mai multă vreme!… Rămâneți alături de noi pentru că numai aici veți afla ceea ce nu veți citi nicăieri, în altă parte!…