PENESCU A FOST ELIBERAT!

*Dacă tot s-a ales praful de afacerea lui! *Super magazinul de la Călăraşi a devenit secţie a fabricii de sticlă „Saint Gobain”
*Magistraţii au decis o eliberare BOMBĂ *Un fost patron de LIGA 1 a părăsit închisoarea

Victorie în instanţă pentru un fost patron de liga 1! Cornel Penescu a fost eliberat din penitenciar după ce Tribunalul Argeş a admis, punerea sa în libertate. Cornel Penescu a fost condamnat în mai multe dosare de corupţie.
Instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de Serviciul Teritorial Pitești al DNA împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Pitești pe 12 octombrie, prin care se admitea propunerea de eliberare condiționată. Decizia Tribunalului Argeș este definitivă și executorie, Penescu urmând să fie pus în libertate, potrivit News.ro.
Cornel Penescu, fost finanțator al echipei FC Argeș, executa în Penitenciarul Mioveni o sentință de opt ani de închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în cele șapte dosare de corupție în care a fost judecat. Printre cele mai cunoscute dosare în care a fost implicat se numără cel cunoscut sub numele de „Mită pentru arbitri”, dar și cele în care a fost judecat alături de fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, și de fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon.