Ultima oră! PRIMARUL DRĂGULIN A FOST LA ÎNTÂLNIREA CU VIORICA DĂNCILĂ!

Ultima oră! PRIMARUL DRĂGULIN A FOST LA ÎNTÂLNIREA CU VIORICA DĂNCILĂ!

14 iunie 2018

*Primul ministru s-a întâlnit cu primarii municipiilor reședință de județ!
35226944_620458894991614_8559492267532877824_n
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit,marți, cu primarii municipiilor reședință de județ, pentru a discuta pe tema absorbției fondurilor europene, printre problemele aduse în discuție de aceștia numărându-se termenele excesiv de lungi în cazul licitațiilor publice și numărul mare de avize necesare
Premierul Dăncilă i-a îndemnat pe primari, să mențină colaborarea cu instituțiile implicate în gestionarea fondurilor europene, astfel încât să fie identificate în continuare barierele întîmpinate în absorbția acestor fonduri și să fie găsite soluțiile adecvate, fie că este vorba de măsuri legislative sau adminsitrative.„Îmi doresc ca în fiecare municipiu reședință de județ să fie depuse proiecte, ca în fiecare localitate proiectele depuse să ajungă la final, iar comunitățile să se dezvolte și cu ajutorul acestor importante fonduri pe care le avem la dispoziție”, a declarat Viorica Dăncilă. Printre problemele aduse în discuție de primari s-au aflat, în continuare, termenele excesiv de lungi în cazul licitațiilor publice, numărul mare de avize necesare în cele mai multe cazuri, durata mare a procedurilor de evaluare a proiectelor, dar și necesitatea descentralizării sau lipsa forței de muncă. La întâlnire au mai participat vicepremierul, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

„AM ADUS LA CUNOŞTINŢĂ PREMIERULUI TOATE NEMULŢUMIRILE!”

Am participat , la Palatul Victoria, la o întâlnire de lucru, alături de cei 39 de colegi primari de municipii reședință de județ, de reprezentanții Guvernului României și cei ai Autorității de Management POR, unde s-a discutat despre greutățile birocratizării întâmpinate de municipalități în accesarea fondurilor europene, necesitatea simplificării achizițiilor publice și eliminarea standardelor de cost necesare întocmirii proiectelor.
În intervenția pe care am avut-o, am adus la cunoștință Primului-Ministru al României despre neconcordanțele legislative care îi privesc pe operatorii de gunoi și imposibilitatea administrației locale de a-i sancționa dacă nu își fac treaba, implicarea politică a prefectului de Călărași (reprezentanții Guvernului au rămăs surprinși de acest caz) în cele două situații de blocare a proiectelor Consiliului Local Călărași (proiectul de împrumut si cel de dezinsecție), dar și situația Cinematografului Orizont din municipiul nostru, locație solicitată de Primărie, dar încă aflata în patrimoniul România Film, societate care nici nu refuză, dar nici nu ne răspunde la solicitare.
35076992_620458901658280_8042030003505856512_n