UN NOU CAZ CARACAL – LA CĂLĂRAȘI?!… SAU POMOHACI – DE CĂLĂRAȘI?!…

“ÎN CE MOCIRLĂ S-A AJUNS”!

Aceasta este exclamația retorică pe care ne-au comunicat-o mulți dintre cititorii noștri după ce au aflat grozăviile petrecute de data aceasta pe meleaguri călărășene!
Mai precis în comuna Fundeni-Frunzănești acolo de unde au plecat lucruri incredibile pentru mintea umană normală! Într-adevăr, tot felul de demenți, de loviți în freză, de deraiați în ale vieții au tot ce le trebuie la îndemână în aceste zile întortocheate în care se întâmplă câte cu mintea nu gândești!
Desigur, orice vorbă cade în fața faptelor! Iată-le!…

UN BĂRBAT DIN CĂLĂRAȘI, SUSPECTAT CĂ ȚINEA OSTATICI ȘI ABUZA SEXUAL DOI COPII, A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

DGASPC SECTOR 2 a sesizat Secția 2 de Poliție încă din 29 iunie 2019 în ceea ce priveste relațiile nefiresti dintre Lupșa Viorel si copii. Le-au dat inclusiv poze găsite in telefonul copilului dar și de pe contul de Facebook al adultului. Politia avea toate datele încă de atunci, însă nu a luat măsuri.
Un bărbat de 52 de ani din Călărași a fost reținut de polițiști într-un dosar în care este suspectat de lipsire de libertate și abuz sexual asupra unor minori de la un centru de plasament din București.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat, în cursul zilei de ieri, 25 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Fundeni Frunzănești, județul Călărași, pe nume Lupșa Viorel, care este principalul suspect în cazul unui dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe langă Judecătoria Oltenița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate si de infractiuni la viata sexuala. În fapt, pe baza informațiilor colegilor din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Călărași au identificat în locuinta suspectului un minor si la o adresa din București un alt minor, ambii instituționalizați, despre care, din primele verificari, există indicii ca ar fi victime ale celui in cauza. Cercetările continuă cu suspectul în stare de reținere.
Poliţiştii urmează să-i audieze şi pe cei doi minori, în prezenţa unui psiholog de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.

CUM ÎȘI ALEGEA VICTIMELE LUPȘA VIOREL, BĂRBATUL SUSPECTAT CĂ A SECHESTRAT ȘI ABUZAT SEXUAL CEL PUȚIN DOI COPII

Fratele dar şi vecinii lui Lupșa Viorel ştiau că-şi făcuse o obişnuinţă din a aduna de pe străzi copii sărmani, fără căpătâi, pe care susţinea că vrea să-i ajute. Iar asta s-ar fi întâmplat ani la rând. Inclusiv pe pagina sa de Facebook a postat fotografii în care apare alături de un băieţel. Pe cei mai mulţi îi găsea în Bucureşti, unde făcea naveta. Aici a fost localizat într-un final şi copilul de 13 ani căutat iniţial, scrie stirileprotv.ro.
Agresorul făcea curăţenie în câteva scări de bloc din capitală, iar copilul se pare că îl însoţea. Cât timp muncea, individul de 52 de ani l-ar fi ţinut încuiat într-o boxă pe băiatul de 13, probabil ca să nu fugă. Abia la sfârşitul orelor de lucru îl descuia şi-l lua cu el înapoi acasă, în Călăraşi. Acum, bărbatul care a fost încătuşat este acuzat de lipsire de libertate şi infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, iar autoritățile încearcă să afle astfel dacă bărbatul a făcut şi alte victime.

MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ÎN CAZUL OSTATICILOR-COPII. „NIMENI NU ÎL ÎNTREBA CE FACE”

Un nou caz care a zguduit România a avut loc în aceste zile, când un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a ţinut ostatici doi minori şi apoi i-a abuzat.
Copii au fost gășiţi în două case ale individului, unul din Călăraşi, iar celălalt din Bucureşti. Despre comportamentul agresorului oamenii au început să vorbească. Una dintre aceste mărturii a fost făcută de una dintre vecinele bărbatului.
„De când a venit la noi în sat, de când a cumpărat locul de casă sau ce a cumpărat, umbla numai cu copii mici, așa mare cum era el. Umbla cu ei în cârd. Avea și șase și șapte. Nimeni nu îl întreba ce face cu acești copii. Erau copii fără mamă fără tată, el îi țina de milă. Cine știe ce făcea noaptea sau ziua cu ei.”, a spus una dintre vecine.
„Nu îmi vine să cred. Toți copiii pe care îi găsea îi aducea aici. Acum nu știu ce s-a întâmplat la el acolo”, a mai spus o femeie, potrivit antena3.ro

SORIN OVIDIU BĂLAN – “DAR PE ȘEFUL ĂLA DE POST CHIAR NU-L ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC”?!…
Aceasta este una dintre dilemele firești într-un asemenea caz – și nu este pentru prima oară când consemnăm faptul că se întâmplă tot felul de grozăvii prin comunele din județul Călărași fără ca polițienii – milițisti să intervină, să scoată la lumină ceea ce nu este normal să se întâmple!

Toate nebuniile astea erau văzute de oameni, se genera multe semne de întrebare, se făcuse o întreaga liota -în jurul individului respectiv!
Nu că din punct de vedere profesional trebuia să fie măcar curios șeful de post, dar s-au generat multe semne de întrebare în legătură cu tot ceea ce se întâmpla acolo! Copiii erau duși la muncă! Și ținuți noaptea în casă respectivului!
Desigur, nicio întrebare, nicio acțiune!

SORIN OVIDIU BĂLAN – “CRED CĂ NU DESPRE UN NOU CAZ CARACAL VORBIM, MAI REPEDE ESTE UN NOU CAZ POMOHACI”!

Desigur, din punctul de vedere al grozăviilor pot fi găsite asemănări între cele două cazuri deși, să fim foarte atenți, nu este vorba despre același lucru!

Copiii exploatați sexual, dar și fizic am întâlnit într-un alt caz celebru – Pomohaci! În afară de faptul că nemernicul ăsta este din județul Călărași și nu era preot, toate seamănă până la identitate!

Despre asta trebuie să vorbim pentru că despre asta este vorba!…