UN POLIŢIST- EROUL ZILEI!

UN POLIŢIST- EROUL ZILEI!

10 octombrie 2017

politist barcaLa data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 15.35, în timp ce patrula în zona Portului Călăraşi, judeţul Călăraşi, colegul nostru a observat trei persoane care intrau în apă îmbrăcate.
Imediat, poliţistul a oprit autoturismul, a strigat la acestea, dar văzând că nu a primit niciun răspuns a fugit către ele, s-a urcat într-o barcă şi a reuşit scoaterea la suprafaţă, în viaţă, a unei femei, de 73 de ani.
Celelalte două persoane au fost scoase la suprafaţă, la solicitarea poliţistului, de către doi cetăţeni care se aflau în zonă.
Toate cele trei persoane (mama şi doi copii majori) au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Colegul nostru are 39 de ani şi lucrează la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi.
În anul 2010, în timp ce se afla în timpul liber, acelaşi poliţist a salvat dintr-un incendiu, care avea loc într-un apartament de pe scara blocului unde locuieşte, o fetiţă, pe care a dus-o la el acasă până la stingerea incendiului.