Un semnal! PENSIONARI, LA GREU – ÎN SPITALUL JUDEȚEAN?!…

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PENSIONARII, LA SPITAL?…

Este un semnal pe care l-am primit, în ultima vreme, din partea mai multor cititori, unii semnalându-ne și alte mesaje ale unora foști doctori din spital care au fost scoși la pensie, chiar împotriva voinței lor! Aceștia întrebându-se, pe bună dreptate din punctul lor de vedere, de ce atunci când au fost îndepărtați din spital se spunea că nu mai este nevoie de pensionari, iar acum pensionarii se găsesc, în continuare, în spital?!…
Mai mult decât atât, unii foști angajați ai spitalului, pe filiere destul de controversate, în momentul activității lor, aducând în discuție chiar ziarul nostru care ar fi dus o campanie, la momentul respectiv, pentru scoaterea lor la pensie! Întrebându-se, acum de ce nu mai reacționăm în același mod?

IAR AM AVUT DREPTATE!

În primul rând că acele companii care au fost duse nu au fost duse pentru scoaterea la pensie a unor doctori și atât, era vorba despre adevărate grupuri organizate mai mult sau mai puțin securistice, existente într-un spațiu care, așa cum s-a dovedit, a făcut atât de mult rău României! Inclusiv la Călărași!…
Îndepărtarea lor era o misiune cetățenească necesară pentru că prea multe porcării am văzut, de-a lungul timpului, de la morți declarați decedați din motive de pneumonie, când ei fuseseră bătuți și omorâți în bătaie, până la dosare pe numele unor oameni care nu aveau nicio altă vină decât că nu le plăceau băieților cu ochii albaștri!

“EXISTĂ O EXPLICAȚIE”!

Dincolo de asta, însă, ne-am interesat despre ce ar fi vorba, în acest moment, în privința invaziei pensionarilor. În condițiile în care, să nu uităm, tot noi am comentat, în ultima vreme, angajarea unor pensionari tot în Consilul Județean, de data aceasta în calitate de consilieri personali ai președintelui Consilul Județean, Vasile Iliuță. Am lămurit acel subiect, atunci, încercăm să le lămurim și pe cele de astăzi. Deci câți pensionari sunt încadrați, în acest moment, în spital și, mai ales, unde se petrece acest fenomen?
În primul rând lucrurile sunt vizibile la nivelul Secției pediatrie, o secție cu mari probleme, de-a lungul timpului în care nu s-a investit suficient, care a reprezentat elementul negativ în imaginea spitalului, ani de zile, tocmai din acest punct de vedere! Unde nu sunt doctori suficienți și unde, pentru că este nevoie de doctor, sunt primiți și oameni la pensie! Pensionabili!…
Dincolo de asta, să reținem că numărul medicilor a crescut, la Călărași, în condițiile în care nu cu mulți ani în urmă, să nu uităm, am fost nevoiți să aducem medicii din Bulgaria, situație care se menține și astăzi, dar nivelul de alarmă care era atins atunci a fost depășit, deja! Sunt mai mulți factori care au contribuit la aducerea medicilor, motiv pentru care inițiem și o rubrică pentru fiecare medic care există, la Călărași, să fie și mai bine cunoscuți , dar să știm și noi care sunt medicii Călărașiului!
Deci, nu de invazie de pensionare este vorba, ci de situații care nu au fost depășite, nici acum!…