Urât! Foarte urât!…  CELE MAI DURE CRITICI, DIN STRĂINĂTATE, CONTRA ROMÂNIEI SUNT FĂCUTE DE… ROMÂNI!…

Urât! Foarte urât!… CELE MAI DURE CRITICI, DIN STRĂINĂTATE, CONTRA ROMÂNIEI SUNT FĂCUTE DE… ROMÂNI!…

7 martie 2018

CUM ÎSI DAU ROMÂNII SINGURI ÎN CAP, UNUL ALTUIA!

Era un banc, banc care circula pe vremea lui Ceaușescu și care vorbea despre un român ajuns în Iad care, totuși, nu a primit o pedeapsă foarte mare, respectiv să ardă în cazan, să clocotească toată viața lui cea veșnică de după moarte… El a primit misiunea de a-i păzi pe cei din cazane să nu iasă de acolo! Primul loc unde a fost repartizat a fost la italieni. După trei zile românul nostru i s-a adresat locțiitorul lui Scaraoschi care conducea activitatea acolo spunându-i că nu mai rezistă pentru că zi și noapte italienii se zbat, înoată, trag de capac, nu vor să stea înăuntru și trebuie să le dea, tot timpul, în cap cu polonicul de rigoare! Pentru că dracul cel Mare îl simpatiza pe român l-a repartizat la nemți. După trei zile lucrurile erau și mai grave pentru că ăștia se ajutau unul pe altul, se căţărau unul în spatele altuia și fiecare stătea drept scară încât rând pe rând să poata ieși afară, iar el le dădea cu polonicul, zi și noapte! În fine, văzând că nu sunt soluții, Ucigă-l toaca i-a spus romanului: “uite care-i treaba, te dau la românii tăi, măcar cunoașteți limba și vă înțelegeți între voi”! După două zile, conducătorul cel negru s-a dus, de curiozitate să vadă ce făcea românul nostru. Românul dormea tun! Chiar l-a trezit Scaraoschi zâmbind și întrebându-l care-i treaba? “Care să fie, foarte bună! Aici nu mai am niciun fel de problemă cum încearcă unul să iasă la suprafață, cum îl trag ceilalți români, de picioare, înapoi, în apa clocotită”!…
Era un banc, era o glumă, din păcate astăzi este o constatare reală! Și nu din iad!…

E ROMÂNIA CRITICATĂ LA NIVEL INTERNAȚIONAL? VEDEȚI CINE FACE CRITICILE RESPECTIVE!
trei.9tmp4vrzx1-768x396
Desigur, în avalanșa de informații, de acțiuni, de toate cele care se întâmplă în România contemporană, oamenii nu mai au timp de amănunte, astfel că ei primesc informațiile care spun că, de exemplu, România a fost criticată, cu vehemență, tocmai în parlamentul european, la Bruxelles! Păi știrea respectivă o citești și constați… ce anume?… Că respectivul critic nu este nimeni altul decât un europarlamentar român, aflat la Bruxelles! Plătit din banii Comisiei Europene, dar ajuns acolo să reprezinte România și care face tot ceea ce face, practic, împotriva României! Priviţi și un exemplu din multele petrecute în ultimii ani ca să vedeți că nu fabulăm cu nimic!

MESAJ DUR DINSPRE BRUXELLES PENTRU GUVERN: „ROMÂNIA, SUB COD ROŞU DE MINCIUNĂ”

Coaliţia PSD-ALDE primeşte critici dure dinspre Bruxelles! Europarlamentarul PNL, Daniel Buda, îi acuză pe liderii coaliţiei că deşi au modificat programul de guvernare, nu-l respectă nici pe cel nou, iar noile taxe impuse de guvernanţi nu au fost dezbătute în spaţiul public. În România domneşte în acest moment un aer de incertitudine, de impredictibilitate iar aceste aspecte generează fuga investitorilor străini din ţara noastră. Românii au acest drept, domnilor guvernanţi, pentru că banii sunt ai lor şi nu ai PSD-ALDE!”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook. (ziarul Obiectiv.ro)

PRESA INTERNAȚIONALĂ FACE PRAF… ROMÂNIA! DE FAPT ZIARIȘTII SUNT ROMÂNI!…
andra-timu-luiya-ilie-1000x600
Altă formulă extrem de interesantă, chiar ciudată, enervantă de cele mai multe ori ține de articolele critice care apar la adresa a ceea ce se întâmpla in România, mai ales în momente importante când chiar se întâmplă lucruri interesante în care românii ar trebui lăsați să decidă, să-și hotărască singuri soarta. Pe toate site-urile, paginile, posturile de știri vin informații crunte cum că România este criticată în presa internațională! Care a luat atitudine împotriva României! Vai!… Vai!… Presa internațională face praf România! Dacă, însă, intri în amănunte, vei constata că ziariștii care semnează respectivele articole preluate de presa internațională sau scrise pentru presa internațională pentru că ei sunt angajați acolo sunt, în realitate români! Iată exemple concrete:
Ceea ce am numit cândva „Condicuţa cu agenţi“ rămâne valabil, ca de fiecare dată atunci când interesele internaţionaliste vor să-şi facă simţită prezenţa. Evident, nici alegerile din acest an nu puteau să scape de tirul acestor agenţi de influenţă.
Din păcate, a nu ştiu cîta oară, presa din România preia fără niciun fel de discernămînt articolele lor, sub acoperirea „Presa internaţională zice că…“!
În realitate, sub această sintagmă „se ascund“ nişte anonimi aciuaţi pe lîngă unele publicaţii de prestigiu sau pe lîngă unele site-uri finanţate destul de misterios de organismele europene, deşi niciunul dintre aceştia nu s-a remarcat în presa din România ca fiind jurnalist în adevăratul sens al cuvîntului.
Astăzi vom face o nouă demonstraţie care să arate cine este de fapt „presa internațională“, cine sînt cei care ar reprezenta-o, luînd în discuţie articolele citate de presa din România ca aparţinînd „presei internaţionale“, în care se vorbea despre alegerile parlamentare de duminică. Bloomberg, adică Andra Timu şi Irina Vilcu. Chiar în ziua alegerilor, pe „Bloomberg“, mai întîi la ora 9.41, apoi cu un update la ora 12.00, a apărut articolul „Romanians Vote as Old Guard Looks to Supplant Technocrats“. Autoarele articolului sînt mai vechea noastră clientă Andra Timu şi, un new entry, Irina Vilcu. Articolul celor două româncuţe a fost preluat de site-ul News.ro şi apoi de mai multe televiziuni. bloomberg-art
Reuters este, de fapt, Luiza Ilie. Pe site-ul celebrei agenţii de ştiri Reuters a apărut în ziua de 9 decembrie articolul „Stagnation, resignation reign ahead of Romanian parliamentary vote“, care este semnat de… Luiza Ilie din Bucureşti:
Iată însă cum preia site-ul News.ro acest articol scris de Luiza Ilie: „«Românii votează duminică în alegeri parlamentare în urma cărora puterea va fi încredinţată, probabil, din nou social-democraţilor (PSD), care pledează pentru o politică fiscală relaxată, dar care sunt percepuţi ca permisivi în privinţa corupţiei endemice», scrie Reuters. Jurnaliştii străini apreciază că, spre deosebire de majoritatea europenilor, românii nu au fost foarte nemulţumiţi de măsurile de austeritate şi sunt în continuare eurofili“. Care „jurnalişti străini“ sînt cei de la „Reuters“, cînd chiar pe site-ul agenţiei scrie clar că autoarea este Luiza Ilie din Bucharest? Mărturisesc că pînă acum nici nu auzisem de această Luiza Ilie, singura informaţie pe care am găsit-o este de pe propriul ei blog, unde apare alături de două sticle de bere. Cine citeşte articolul Luizei Ilie va observa că, la fel ca şi Andra Timu, are un fix: corupţia este doar în curtea PSD, mesaj care pare dictat de acelaşi stăpân deontologic!
Chestiunea care ne interesează aici este felul în care aceste articole apărute în presa străină sînt preluate de presa din România! Preluate fără pic de discernămînt, aceste articole creează, pe de o parte, o mare confuzie, lăsînd impresia că aparţin unor analişti străini cu experienţă, care reprezintă punctele de vedere ale publicaţiilor! Pe de altă parte, acest gen de preluare, sub titulatura „presa internaţională“, reprezintă o manipulare a opiniei publice de la noi, căci permite acţiunea unor agenţi de influenţă, plătiţi din surse ambigue, care fac jocuri oculte! (Gandeste.org)

CREDETI CĂ ESTE O ÎNTÂMPLARE?

Este întrebarea pe care ca orice om de bună credință și-o poate pune. Iar dumneavoastră puteți să puneți totul pe rodul unor închipuiri, ale unor greșeli, unor păreri mai mult sau mai puțin reale. În realitate lucrurile sunt mult mai grave și iată documentul care atestă cine este….” presa internațională”!

ACEIAŞI „AGENŢI” AI SISTEMULUI DIN „PRESA INTERNAŢIONALĂ” O PLÂNG PE KOVESI
kovesi-cruce-768x461
Aşa cum era de aşteptat, „agenţii de influenţă” ai Sistemului au ieşit din hibernare în faţa unui asemenea eveniment, precum revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi! Ieri a fost rîndul ANDREI TIMU (Bloomberg) şi LUIZEI ILIE (Reuters), pe care le ştiţi bine din „Condicuţa cu agenţi”. Din păcate, şi de data aceasta, articolele lor au fost preluate în presa din România sub acelaşi slogan desuet: „presa internaţională”! Astfel, articolul de pe site-ul agenţiei americane de ştiri „Bloomberg” are titlul „Crusading Romanian Anti-Graft Prosecutor Faces Threat to Job” (Slujba procurorului cruciat român anticorupție sub amenințare) şi are ca autor pe mai veche noastră cunoştinţă Andra Timu: Probabil, Andra Timu a vrut să scrie că Laura Codruţa Kovesi a fost „crucificată”, adică „răstignită pe cruce”, nu „cruciată”, care înseamnă „soldat care participa la o cruciadă, purtând ca emblemă pe haine sau pe armură o cruce”!
Trebuie să remarcăm, totuşi, hărnicia agenţilor români din „presa străină” care, în momentele cheie, execută ordinele primite, căci nu e de ici, de colea, să lucrezi pentru ziare sau agenţii de ştiri prestigioase, deşi aproape nimeni nu te cunoaşte ca ziarist, ci doar ca susţinător al Sistemului! P.S. Repetăm (pentru a câta oară?) rugămintea către presa din România ca atunci cînd sînt preluate articole din „presa străină” să fie menţionat şi numele autorului, aşa cum se procedează profesionist cu toate citările, din orice domeniu, căci doar nu s-au adunat laolaltă „ziariştii străini” să scrie un articol! După cum se vede, contează şi cine semnează textele respective, mai ales că uneori chiar cei despre care se vorbeşte sînt autorii acestora, aşa cum a fost în cazul unui articol despre judecătoarea Camelia Bogdan, apărut în „The London Post”! (sursa Cotidianul)

DAR CELE MAI MARI CRITICI ÎMPOTRIVA SPORTIVILOR ROMÂNI DE UNDE VIN?!… DIN… ROMÂNIA!

Că lucrurile se apropie extrem de mult, din nefericire, de ceea ce era un banc pe vremea lui Ceaușescu o dovedește o altă realitate pe care o puteți vedea, cu siguranță, numai urmărind evenimentele ce se petrec în România, in această perioadă. Mai precis, atunci când un român reușește niște performanțe și devine de notorietate internațională, dacă i se întâmplă ceva negativ, dacă are o scăpare, un incident primii care vor relata incidentul și -l vor face varză pe respectivul vor fi ziariștii din România! Și dacă doriți exemple, le regăsim cu mare ușurință de la Simona Halep pentru care statul român nu a făcut nimic pentru a o promova, ea ajungând la cel mai înalt nivel doar cu sprijinul familiei sale care ori de câte ori a avut cea mai mică problemă aceasta a fost umflată… gogonata chiar în țara ei! Până la Ilie Năstase care la orice incident (care, până la urmă, l-a făcut celebru de-a lungul zecilor de ani) primește cele mai mari critici,cele mai ale dracului replici exact din țara lui! Din presa țării lui!…

CONCLUZIA – CREDEȚI CĂ MAI ESTE NEVOIE DE TRAS CONCLUZII?

Noi credem că nu, doar am prezentat niște fapte care nu doar că nu le fac cinste , chiar ne umplu de rușine! Pentru că dacă România a ajuns unde a ajuns și din această cauză în care chiar românii sunt vinovați !…
Chiar așa – dumneavoastră ce părere aveți?!