ZILE LIBERE PLĂTITE PENTRU PĂRINȚI CÂND ȘCOLILE SUNT ÎNCHISE – LEGEA MERGE LA KLAUS IOHANNIS PENTRU PROMULGARE

Camera Deputaţilor a adoptat joi iniţiativa legislativă care permite părinţilor să-şi supravegheze copiii cât timp şcolile sunt închise în urma unor situaţii neprevăzute, aşa cum se întâmplă acum. Inițiativa legislativă care îi obligă pe angajatorii, fie de la stat, fie de la privat, să acorde zile libere plătite unuia dintre părinți dacă școlile se închid temporar din cauza unor ”situații extreme”. Prevederea se aplica părinților de copii până în 12 ani, iar zilele libere se acordă pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea școlilor, potrivit proiectului. Prevederea se aplică şi în cazul copiilor cu dizabilităţi, cu vârsta de până la 18 ani. Pentru perioada în care părinții vor sta acasă, aceștia vor primi 75% din salariul pe care îl au, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. De altfel, deputaţii au stabilit ca banii să fie alocaţi din contribuţiile de 2.25% pe care fiecare angajat le oferă statului. Toate școlile din România au fost închise începând de miercuri, 11 martie, și vor rămâne în această situație până în 22 martie, a anunțat premierul Ludovic Orban. Măsura ar putea fi prelungită, dacă situația o impune.
„Am inițiat acest proiect în 2019 la solicitarea unui grup de părinți din Timiș care s-a lovit de problema aceasta cu închiderea școlilor ca urmare a unor căderi masive de zăpadă. E o lege care vine realmente în sprijinul părinților și am dus lupte grele pentru a ajunge la votul final din Camera Deputaților. Mă bucur că, în contextul pandemiei de coronavirus, au fost interesate și alte partide să trecem legea de urgență, aceasta fiind singura soluție optimă care vine în sprijinul părinților chiar acum când școlile sunt închise. Sper ca legea să fie promulgată de urgență de către președintele României, pentru a putea intra în vigoare și astfel închiderea școlilor să nu mai fie o povară pentru părinți”, a explicat iniţiatorul legii, deputatul ALDE Marian Cucșa, potrivit tion.ro.
Deputaţii au votat în unanimitate această iniţiativă care mege acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.