Punctul pe… UN EDITORIAL INTERZIS DE NOUA SECURITATE?!… CUM DE N-AM AJUNS… AGENT SECRET?!

*Republicăm acest articol după ce a fost șters(!) pentru a treia oară de pe internet! *De către cine – n-am putut afla! *Ce și cui nu-i convine din ceea ce scrie în acest articol? Asta-i întrebarea!

Pentru că, mai ales în ultima perioadă, când m-am confruntat cu tot felul de situaţii mai mult sau mai puţin generatoare de comentarii, unii m-au întrebat dacă nu îmi este frică, iar alţii mi-au spus mai mult sau mai puţin, în glumă- „Ei, lasă că şi tu ai ceva legătură cu serviciile astea, altfel de unde dracu le ştii pe toate ?!“, vreau să fac câteva precizări. Unii prieteni m-au sfătuit că ar fi bine să nu le spun, în public. Dar ce, să le las în testament? Nu am nici o datorie faţă de nimeni, sunt întâmplări pe care le-am trăit cu adevărat şi pilduitoare, cred eu. Aşadar, de-a lungul timpului, m-am intersectat de câteva ori cu intenţia (uneori, vădită!) de a fi dacă nu racolat, măcar apropiat de unele servicii mai mult sau mai puţin secrete, mai mult sau mai puţin din ţară, ori de prin alte părţi… şi fără alte comentarii, am să vă povestesc cele mai importante dintre ele:

  1. DACĂ M-AR FI INTERESAT LIBERTATEA, PROBABIL ERAM ÎN FRUNTEA… REVOLUŢIEI!…

În facultate fiind, la cursurile de Civilizaţie Franceză am avut şansa de a avea profesori din Franţa! Care, pe lângă prezenţa lor extrem de importantă pentru că aveau calitatea de vorbitori nativi ai limbii franceze, ne aduseseră şi foarte multă aparatură, de ultimă generaţie la momentul respectiv! Adică, la începutul anilor 80, să ai videocasetofon, televizor color iar pe ele să şi ruleze programele Televiziunii Franceze (inclusiv telejurnalele!) nu mai vechi de două-trei zile, reprezentau lucruri extraordinare! La care se adaugă şi situaţia extrem de fericită pentru mine de a primi, la timp, ziarele şi revistele franceze! Paris Match… Nouvelle Observateur… Le Monde… nu erau un secret pentru noi, le puteam citi, fără probleme. Ziare şi emisiuni de televiziune din care aflam ceea ce nu s-ar fi dat vreodată, la telejurnalele din România, de la acţiunile pentru drepturile omului până la mişcările Solidarnost (Solidaritatea) din Polonia, cele care, de altfel, au grăbit căderea comunismului, în estul Europei! Cum şi atunci eram o gură foarte bogată şi mereu deschisă la lucruri şocante, unul dintre profesori m-a remarcat şi chiar am participat la câteva evenimente pe care le realiza. Într-o seară, mergând în sediul Bibliotecii Franceze, profesorul mi-a spus, nu cu voce tare, în franceză: „Am ceva pentru tine care te-ar putea interesa!“ şi mi-a întins o carte. Am luat cartea, am făcut câtiva paşi şi cartea s-a deschis, pentru că avea ceva înăuntru! Ce era? Un plic! Pe care scria, în franceză: „Si t’ínteresse ta liberté!- Dacă te interesează libertatea ta…“ Nu am apucat să citesc mai mult, pentru că am închis, imediat, cartea, sesizând că lângă mine se afla un coleg de grupă! Pe care îl bănuiam că ar fi un pic securist, dar nu mai avea inportanţă. Am început să mă plimb, bezmetic, printre rafturile bibliotecii întrebându-mă ce să fac cu acea carte ? Am luat decizia de a o înmâna, la ieşirea din bibliotecă, spunând că merg în altă parte, dar o voi lua când mă întorc! Nu m-am mai întors!… Povestea devine interesantă dacă vă spun că la doar câteva săptămâni după acest să îi zicem incident, decanul facultăţii de franceză a plecat în Franţa şi… acolo a rămas! După care, la o lună şi ceva, probabil prinzându-se ăia (bănuind) că omul ar fi fost infiltrat de Securitatea noastră, ne-am pomenit cu el, înapoi, în ţară! Şi în fiecare dimineaţă, atunci când mergeam spre facultate, îi vedeam maşina oprită în faţa sediului Miliţiei unde se afla şi Securitatea! Scria, săracul, cu mult înaintea scriitorilor noştri de astăzi! Vă daţi seama? Dacă luam plicul şi aş fi bătut palma cu ei, mă dădea ăla pe goarnă ?!… Şi uite-aşa nu am reuşit să ajung, probabil, unul dintre cei care în 22 decembrie s-ar fi aflat în fruntea evenimentelor din România! Întâmplător, nu-i aşa ?!

2. NICI CU AMERICANII NU LE-A IEŞIT!

După 1990, la câţiva ani după Revoluţie, proprietarul postului de radio la care lucram, în acea perioadă şi unde făceam emisiuni de mare succes m-a chemat, într-o zi, în biroul său şi m-a informat că o doamnă de la Ambasada SUA ar vrea să vorbească cu mine. Nici o problemă, am stabilit când să ne întâlnim, ne-am întâlnit, am mers la un restaurant. Desigur, între timp eu mi-am tot pus problemele legate de motivaţia doamnei respective şi cum auzisem că au început tot felul de racolări (era după 1996, prietenii ştiu de ce!) lucrurile pentru mine erau extrem de clare. Aşa că la masă, la restaurant am început să stăm de vorba şi am tot vorbit. Mai ales eu!… Doamna urmărindu-mă cu mare atenţie. Şi punându-mi câteva întrebări pe care le-am mirosit a fi… întrebătoare, mi-am scos din mine naţionalismul cultivat de bunicul meu, preotul şi am început să vorbesc ca un naţionalist convins! Am văzut-o pe doamă cum se schimbă la faţă şi după câtva timp discuţia noastră s-a încheiat. Ne-am despărţit cu bine, însă fără nici o propunere! A doua zi, cel care mă pusese în legătură m-a chemat şi m-a beştelit că ce dracu’ mi-a venit să vorbesc de Avram Iancu şi Mihai Viteazul, de independenţa României ? „Tâmpitule, asta vroia aia să audă de la tine?!“ Dar ce vroia să audă? -am întrebat eu, făcând pe prostu’. Probabil că dacă nu aş fi rostit acele cuvinte, eram şi eu între reprezentanţii aşa-zisei Societăţi Civile, care dau pe goarnă ceea ce li se spune să spună, atunci când este „ordin de zi pe unitate“! Iaca, nu am facut-o!

3. NICI CU SERVICIILE SECRETE DIN ROMÂNIA NU A IEŞIT!

Spre sfârşitul anilor ’90, după ce la mai multe manifestări pe care le organizasem a participat şi şeful unui serviciu secret din zonă, acesta a început să mă cultive, vizibil! Mesaj, de prietenie şi telefon de ziua mea… Mesaje, ori telefoane cu nişte informaţii confidenţiale, când era lumea mai aspră, pentru câte vreun eveniment! După care, într-o zi, m-a invitat să văd noul sediu al serviciului respectiv, proaspăt inaugurat! M-am dus… Acolo, am stat de vorbă câte în lună şi în stele, după care, la un moment dat (fără a mi se face o propunere concretă!) am fost întrebat dacă nu aş fi interesat să primesc informaţii şi să avem o formulă de colaborare neoficială, prin care să primesc informaţii confidenţiale pe care să le pot folosi! Firesc, am întrebat: „Adică mi le daţi că aveţi nevoie dumneavoastră să le fac publice!“ „Să zicem!“- a fost răspunsul. „Adică să devin un fel de agent de influenţă, al dumneavostră?“ Nu mi-a răspuns, pentru că am venit cu replica: „Domnule, ştiţi ce, mult îmi place independenţa mea! Şi dacă fac o prostie, dau socoteală în faţa mea, nu în faţa altcuiva?!“ Dar, am rămas prieteni, fără a merge mai departe…
Aşa că am ratat-o şi cu serviciul secret romanesc, altfel aş fi avut şi eu, în ziua de azi, vreun blog din ăla care nu are nici un fel de publicitate, dar din care trăiesc şi ei şi familia, ca mulţi dintre aşa-zişii noştri jurnalişti de pe blogurile serviciilor secrete!

MORALA – De data asta, nu m-a mai întrebat nici un serviciu secret, m-a întrebat chiar nevastă-mea: „Dar de ce nu ai vrut tu să colaborezi cu ăştia, cu nici unul dintre ei?!“ Şi atunci, ca un montat profesor de limba şi literatura română, i-am spus:

  • Mă, mie mi-a plăcut replica aia a lui Ilie Moromete: „Domn’le, eu toată viaţa mea am fost un independent!“ Chit că amărâtul ăla de Moromete şi-a plătit fonciirea, toată viaţa lui!…

prof. dr. Sorin Danciu