SCRISOARE CĂTRE TATĂL MEU … CĂTRE TOȚI TAȚII BUNI AI ACESTEI LUMI

Am fost sfătuită la un moment dat al vieții mele, sa scriu o scrisoare, dedicată tatălui meu. Îmi doream de ceva vreme să fac lucrul acesta, motiv pentru care totul a venit ca un suflu de curaj pentru mine.
Niciodată nu m-am gândit ce anume as putea scrie in calitate de fiica a celui care a fost, așa cum de fiecare dată îmi place sa o spun “ maestru emerit” al condeiului.
Primele amintiri, desigur și bazele pe care s-a construit întreaga mea existență și conectarea cu el încep cu momentele în care ma striga prin casă “Momonia – iubirea …iubirilor!” Și tot așa am rămas pentru el chiar dacă între timp am devenit și eu mamă la rândul meu.
Râsetele mele în hohote, cu o poftă imensa de joacă, pe care mi le punea înregistrate pe magnetofon in momentul in care încerca sa îmi arate cum poate jongla cu portocalele, pentru ca eu, da… aveam lăzi de portocale și banane atunci când cu greu aceste fructe ajungeau în casele tuturor copiilor.
După-amiezele în care cream întuneric în sufragerie pentru a putea rula diafilme. Diafilme care mă fascinau și cu ajutorul cărora am învățat ulterior sa citesc la filmele de la televizor, Anabela, îmi aduc perfect aminte.
Mașina de scris de pe biroul său, era lucrul cu care mă jucam cel mai des, făcând diferite scrisori și mici poezii pentru părinți și bunici.
Discurile de pik-up pe care le asezam pe covorul din sufragerie pentru a putea crea concursul de patinaj inventat de mine. Alunecau atât de frumos pe covor și tare repede se mai zgâriau și se petrecea isprava. După toată joaca si tevatura creata, ne amuzam copios dupa care le strângeam împreuna de pe covor și le așezam după culori pe raftul lor din imensa bibliotecă lângă care am crescut.
Sute … chiar mii de cărți se aflau în biblioteca din sufrageria apartamentului în care am crescut și despre care îmi povestea adesea când le-a citit si ce lucruri interesante se află sub coperțile lor.
Acestea sunt primele amintiri care îmi inundă memoria cu iubire în momentul in care încerc sa descriu lumea mea trăită și ancorată în lumea lui.
Toată viața mea, l-am văzut muncind. In prima parte a copilăriei am văzut profesorul Sorin Danciu, care în fiecare zi purta costum și cravată, profesorul pe care elevii lui de liceu si-l doreau meditator în pregătirea pentru facultatea către care visau să ajungă.
Omul care dimineața era profesor, după-amiaza meditator, a devenit în scurt timp prezentator de emisiuni radio și apoi de emisiuni de televiziune.
Mi-a arătat lumea în care el pur și simplu iubea sa muncească, lumea din care se încărca numai cu energie pozitivă.
Iubea condeiul și iubea microfonul, era pur și simplu fascinat și se simțea cu adevărat împlinit în lumea aceasta a lor.
Aceasta lume a lui care ulterior m-a fascinat și pe mine, motiv pentru care am urmat cursurile facultății de jurnalism, dedicându-i intru-totul nota 10, de la examenul de licența.
Niciodată nu l-am auzit că se confruntă cu anumite probleme și nu mai poate lupta. A fost un erou … un erou luptător!
De fiecare dată și-a regăsit forța necesară pentru a putea depăși momentele grele cu care și pe el viața l-a încercat. Momentele in care și-a pierdut părinții sau momentele in care inima sa obosită se arăta și mai obosită și avea nevoie de îngrijiri medicale, nu l-au oprit din drumul său în care a pășit mereu cu fruntea sus și sufletul curat.
Dupa cum toti prietenii lui il stiau, era un patriot desavarsit! De la el am învățat sa îmi iubesc țara, mulți sunt cei care știu cât de mult s-a luptat acesta cu nedreptățile aduse poporului român și în cele din urmă înțelegând faptul că “sistemul are grijă ca oricât de mult se încearcă ceva benefic, dacă planul rău trebuie să se întâmple, se întâmplă indiferent de acțiunile celorlalți!”.
De la tatăl meu am învățat și am înțeles că totul in jurul nostru este energie. “Gândul bun atrage lucrul bun!” era un motto pe care mi-l repeta frecvent.
Cea mai puternică lecție dintre toate de până acum, pe care am invatat-o de la tatal meu, de fapt si cea mai de folos în ultima vreme, a fost aceea că “persoanele dragi care pleaca la cele sfinte, ne rămân alaturi ca niste îngeri păzitori”.
Toată viața, i-am mulțumit pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut ca eu să fiu un copil căruia să nu-i lipsească nimic și căruia să-i ofere tot ceea ce el avea mai bun.
De la el am învățat că familia este cel mai de preț lucru pe care-l primesc oameni de la bunul Dumnezeu. Îngerași care ne aleg să le devenim părinți, sunt cei pentru care trebuie să mergem cu energie pozitivă și gândul bun tot înainte, depasind orice obstacol cu care viata ne incearca.
„Copiii sunt farul de ghidaj al existentei oricarui parinte, pentru ei nu ai voie să fii jos niciodată”, era unul din motivele care il ajuta sa depaseasca anumite situatii cu care se confrunta uneori.

În momentul acela fatidic, în clipa în care mi-am pierdut tatăl, prietenul, susținătorul, sfătuitorul … practic tot stâlpul si energia masculină de care îmi sprijineam existența doar susținerile lui care mi-au insuflat curaj de-a lungul vieții au fost singurele învățăminte care mi-au dat forța necesară și puterea de a merge înainte.
Am simțit atunci că timpul nu este deloc îngăduitor cu mine, clipele se scurg prea repede și înțelegeam în același timp că va sosi momentul în care nu îl voi mai vedea niciodată.
Îi mulțumeam în fiecare clipă a vieții mele și îi voi mulțumi totdeauna pentru că a fost un tată si un bunic special, care ales să plece din această lume într-un moment special pentru noi, chiar de ziua mea de nastere. Aceasta dată fiind pentru el ziua in care m-a vazut pentru întâia oară si in acelasi timp la o diferenta de 34 de ani, data la care l-am vazut eu pentru ultima oară. Ziua mea, pentru care toată viața lui se pregătea ca un spiriduș voinic plin de surprize, artificii, cadouri și tort, foarte mândru că fiica lui este născută in noaptea de Revelion.
Răvășită de durerea cumplită care parcă mi-a spulberat inima, nu am reușit să înțeleg mai nimic atunci, dar cum timpul le așează pe toate, am ales să-l păstrez în sufletul meu cu aceeași energie frumoasă pe care o emana în timpul vieții și să-i promit că de fiecare dată atunci când este ziua mea, voi aprinde lumânările tortului cu gândul la el și le voi stinge trimițându-i îmbrățișarea cu care-l cuprindeam de fiecare dată după ce îmi cânta “La mulți ani”.
De-acum ziua mea va fi despre tine TATĂ! O voi primi cu bucurie și cu zâmbete și voi avea grijă ca de fiecare dată să ți le trimit și ție!
TE IUBESC ȘI-ȚI MULȚUMESC PENTRU TOT BINELE PE CARE MI L-AI FĂCUT ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ!

Dacă ți-am greșit vreodată, dacă te-am supărat sau dacă nu te-am valorizat suficient în decursul acestei vieți, te rog iartă-ma!

În speranța că acest mesaj va ajunge în sufletele tuturor taților buni, tuturor taților care și-au dedicat existența familiei și nu au plecat niciodată din universul copiilor lor. Mulțumesc atât în numele meu cât și în numele celorlalți copii care au avut parte de o copilărie ca mea!

Fii în pace dragul meu și privește zâmbind către noi!
Suntem bine!
Atât cat se poate în lipsa ta!

Monica – Ioana Danciu Saioc